PRIMELE TREPTE

Treptele urcusului duhovnicesc sunt cu neputinta de a fi numarate. Ele conduc la multele locasuri ceresti pregatite de Tatal bunilor credinciosi care asculta chemarea dumnezeiasca si împlinesc sfaturile mântuirii

Înainte de a aborda subiectul propus se impun a fi definite principiile ce stau la temelia acestui demers. Ce ne poate îndreptati a crede ca putem accede la Împaratia Cerurilor? Exista într-adevar acel loc minunat, de vreme ce primul astronaut dupa periplul sau extraterestru, la revenirea pe pamânt a declarat senin ca nu a întâlnit nici îngeri si nici sfinti în cerul pe care l-a strabatut la bordul unui Sputnik, spre satisfactia ateilor bucurosi sa auda ca o asemenea isprava le adusese înca o “dovada” (citeste hula) a necredintei lor. Peste câtiva ani de la necugetata declaratie, astronautul Gagarin avea sa se întâlneasca personal cu îngerii tagaduiti dupa ce s-a prabusit în timpul unui zbor de încercare. Care au fost aceia? Bineînteles îngerii cazuti ca si el; îngerii buni si sfintii, într-adevar nu existau pentru el, asa cum afirmase cândva. Si atunci, cine mai putea sa-l scoata din flacarile epavei? Dumnezeu are grija de toate!

Dar toti credinciosii crestini cunosc bine aceste calauzitoare adevaruri:

A. Ca omul a fost zidit de Dumnezeu.

B. Ca a fost zidit pentru Dumnezeu.

C. Ca a fost chemat sa se împartaseasca vesnic cu Dumnezeu.

Aceste principii au fost enuntate de Sfântul Nicodim Aghioritul la anul 1800 în cartea sa Deprinderi duhovnicesti, Meditatia a II-a, pe temeiul versetului davidian: “Domnul este partea mostenirii mele si a paharului meu. Tu esti Cel care îmi asezi mie iarasi mostenirea mea” (Ps. 15, 5) Statutul nostru de mostenitori este reluat si de Sfântul Apostol Pavel: “suntem mostenitori ai lui Dumnezeu, dimpreuna mostenitori cu Hristos” (Rom. 8, 17)

Predica fericirilor expusa de Mântuitorul omenirii stabileste cu precizie conditiile de intrare în vesnicia cereasca: “Fericiti cei saraci cu duhul,…fericiti cei prigoniti pentru dreptate ca a lor este împaratia cerurilor” (Mt. 5, 3-10)

Oare mai pot fi trecute cu vederea de catre orice om întelept aceste solide argumente izvorâte din gura dumnezeiasca pentru a ne schimba viata dintr-una a comoditatilor cotidiene, a suferintelor si frustrarilor, în alta a bucuriei continue a alergarii la tinta cetateniei împaratiei ceresti, pentru ca, mai adauga Iisus Hristos: “Bucurati-va si va veseliti, ca plata voastra multa este în ceruri” (Mt. 12)

Odata stabilita ratiunea stringenta a mântuirii noastre, ca sensul deplin al existentei pamântesti pentru pregatirea atenta si neîntrerupta a ceasului despartirii sufletului de trup, sa pornim împreuna la drumul minunat de la pamânt la ceruri pe Calea Adevarului si a Vietii, calauziti de întelepciunea celor care l-au parcurs cu bine, a milioanelor nenumarate de oameni obisnuiti deveniti sfinti prin grija si ajutorul Mântuitorului lumii, al Preacuratei Maicii Sale si al Sfântului Duh. Caci nimic întinat va intra în împaratia raiului. De aceea primele îndemnuri la curatirea vietii oamenilor, profund afectati de caderea în greseala adamica, au fost cele date de Dumnezeu israelitilor dupa iesirea din robia egipteana, pedeapsa de patru sute de ani pentru pacatele idolatriei poporului. Împrejurarile exodului israelitilor condusi de Moise, descrise în cartea a doua a Pentateuhului, reliefeaza prezenta Creatorului nevazut în mijlocul poporului Sau, dislocat de pe un continent pe altul, în drumul de patru decenii catre tara fagaduintei.

Moise era cel caruia i-au fost comunicate îndrumarile îndelungului periplu. El dialoga adesea cu Dumnezeu si primea instructiunile, redactate în Iesire, Levitic, Numerii si Deuteronom. Nu Îl putea vedea pe Cel coborât din înalturi, iar atunci când a îndraznit sa exprime dorinta de a-L zari, i s-a replicat ca nu este om care sa-L vada si sa ramâna viu. Presupunem ca din pricina contaminarii cronicizate a idolatriei egiptene, practicate si de iudei timp de peste patru secole de robie, dublata si de robia pacatului. Aceasta urma sa se stearga în drumul spre tara fagaduintei. Bunavointa divina a prevalat si i s-a îngaduit lui Moise sa vada doar spatele Domnului în trecerea Sa prin locul de la poalele muntelui Sinai, unde acum se afla Manastirea Sfânta Ecaterina, în curtea careia înca poate fi admirat trimilenarul Rug Aprins de Lumina dumnezeiasca zarita de prooroc. Arbustul, plin de vigoare, cu mici frunze de un verde intens, creste în curtea manastirii, iar o parte a radacinii se pastreza vizibila sub podeaua unui mic paraclis din stânga altarului Bisericii, unde sunt admisi doar barbatii, fara încaltari, ca si Moise cândva în acel loc sfânt.

Aici s-a petrecut unul dintre cele mai uimitoare evenimente din istoria divina a omenirii, când Ziditorul l-a chemat pe Moise pe culmea Sinaiului, pentru patru zeci de zile, vreme în care l-a instruit si i-a dat învatatura necesara pentru vindecarea spirituala a poporului cazut în idolatria zeitatilor egiptene.

“si de’ndata ce a contenit sa-i graiasca lui Moise’n muntele Sinai,

i-a dat cele doua table ale Legii,

Table de piatra, scrise cu degetul lui Dumnezeu” (Is, 31, 18)

Moise, sfintit si luminat de Harul dumnezeiesc, s-a coborât în tabara stralucind mai aprins decât soarele, încât poporul nu-l putea privi. Purta în mâini scrisoarea dumnezeiasca, iar în suflet, revarsata pe chipul înflacarat, fericirea iubirii iradiata din vesnicia spre care Creatorul îsi chema poporul, nu doar cu litera poruncilor, ci mai ales cu Lumina necreata, izvorâta din nemarginita Lui Iubire. Dumnezeu, în marea, negraita Sa întelepciune, a lucrat întotdeauna mântuirea oamenilor pe multiple planuri, adresându-se fiecaruia dupa înaltimea starii duhovnicesti: celor multi a dat litera legii, iar altora întelegerea tainica a energiilor Sale necreate, energii a caror manifestare în planul material avea o intensitate covârsitoare, insuportabila pentru cei multi, orbiti de o asemenea stralucire, încât Moise a trebuit sa-si acopere fata cu un val pentru ca oamenii sa-l poata privi.

Dar vai lor sarmanilor, în absenta lui Moise, au dat ascultare soaptelor viclene ale duhurilor ce parasisera piramidele de la Ghiseh pentru a-i urma si a le pastra sufletele înlantuite de puterea lor întunecata. Oastea lui Faraon fusese înecata în apele Marii Rosii, dar îngerii cazuti, i-au urmarit pe cei robiti sufleteste, de care nu se puteau apropia din pricina norului ce-i calauzea în care salasluia protector Dumnezeu. De îndata ce ocrotirea dumnezeiasca s-a îndepartat, norodul a si primit întoarcerea la vechile ispite idolatre si i-a cerut lui Aaron, fratele lui Moise, sa le faca un vitel din aur, caruia sa-i jertfeasca si sa i se închine idolatru. Ritualurile acelea erau urmate de betii orgisiace. Aaron, cuprins de starea ispititoare a inconstientei colective le-a cerut sa aduca aurul ce-l aveau, l-a topit si a dat chip vitelului Apis, idolizat ca o încarnare a zeului infernului, Osiris, numele egiptean al satanei.

Omniscientul Dumnezeu, de îndata ce a aflat de pacatele ce se petreceau jos, la poalele Sinaiului i-a spus lui Moise: “Grabeste de te pogoara de aici, caci poporul tau, pe care l-ai scos din tara Egiptului s-a ticalosit. Curând s’au abatut de la calea pe care le-ai poruncit-o, si-au facut un vitel turnat si i s-au închinat si i-au adus jertfe, zicând: – Iata-l pe dumnezeul tau, Israele, care te-a scos din tara Egiptului”. (Is., 32, 7-8)

Fratele Alexandru Mihail – Manastirea Sfantul Mucenic Dimitrie-Sighisoara