Momentul la români

Mai mult, teama, neîncrederea sau prostia care ne-au fost induse în anii comunismului au agravat situația în sensul în care nu numai că nu știm când e momentul, dar nici nu identificăm vreun moment anume. Zilele astea ne-au arătat cu prisosință că “nu e momentul”.
Românii au votat în majoritate cu PSD+PUR, pentru că nu a fost momentul să schimbe starea de fapt din țară. Corupția e delicioasă mai ales când faci parte din ea. Națiunea toată se bălăcește în corupție. Câtă vreme fiecare dă șpăgi la medic, profesor sau pe la tot felul de ghișee găsește scuze marilor corupți.
Nu a fost momentul nici pentru a se verifica dacă alegerile parlamentare de acum două săptămâni au fost corecte. S-a discutat mult dacă frauda e mare sau mică. Dacă frauda e destul de mare pentru a se repeta alegerile sau, în cel mai fericit caz, a se renumăra voturile. Câtă vreme societatea în ansamblu ei dezbate dimensiunile unei fraude, omițând că orice fraudă, cât de mică, trebuie sancționată, e clar de ce Dreptatea și Adevărul nu prea contează.
Acum câteva zile, un reporter de la TVR a dezvăluit în presă metodele de manipulare și cenzură, precum și lipsa de deontologie profesională din această instituție. Firește, cei mai mulți au spus că nu acesta era momentul în care să iasă la iveală măgăriile. Că în plină campanie electorală, asta poate influența votul. Dacă reporterul ar fi făcut acest gest acum câteva luni era același lucru. Dacă ar fi protestat după alegeri, ar fi existat două variante. În cazul în care ieșea Năstase, s-ar fi spus că vrea să se răzbune pentru că nu i-a plăcut cine a ieșit președinte. Dacă ieșea Băsescu s-ar fi spus că până acum a fost lipsit de curaj și, cum s-a schimbat Puterea, cum vine să dea totul pe goarnă. Dacă ar fi ieșit cu dezvăluirile anul trecut nu l-ar fi băgat nimeni în seamă. Concluzia este că reporterul, spre deosebire de cei mai mulți români, a știut când e momentul.
În istoria post-decembristă s-au mai întâmplat lucruri legate de “moment”. În 1991, Iliescu a decis că nu acela este momentul în care guvernul Roman să facă reformă și a chemat minerii. Tot Iliescu a decis că nu e momentul ca Regele Mihai să intre în țară și l-a oprit la Otopeni. Nici pentru privatizări nu a fost momentul în România în anii 1990-1996, vreme în care țările din jur vindeau în draci toate fabricile falimentare. În 1999, PDSR a decis că nu e momentul să acordăm “undă verde” în spațiul nostru aerian avioanelor americane.
În aceste condiții nu mai miră pe nimeni că, de exemplu, la Naționala de fotbal a României nu a fost niciodată momentul pentru critici. Înainte de meci se destabiliza echipa, după meci analizele nu trebuiau făcute la cald pentru că nu era momentul, iar, când totul se răcea, lumea uita. Mutu s-a drogat. Firește că nu era momentul să-l criticăm tocmai când s-a aflat acest lucru, pentru că el era destul de răvășit.
Suntem inconștienți și fricoși. Nu știm când e momentul să luptăm cu minciuna, cu furtul, cu mentalitățile, cu ipocrizia. Când bănuiești un caz de corupție, nu e momentul să atragi atenția până nu spune instanța nimic. Când prinzi coruptul cu rața-n gură nu e momentul să-l critici, că e și așa destul de supărat că nu i-a ieșit mârșăvia. Istoria a trecut mereu pe lângă noi, în vreme ce noi ne plângem că am ratat toate șansele. De ce?! Pentru că n-am riscat, pentru că n-am avut inspirație, pentru că n-am știut aproape niciodată când este momentul…