Numaratoare inversa pentru statul Kosovo
“Închidem capitolul trecutului si deschidem capitolul viitorului. Kosovo este patria tuturor cetatenilor sai”, a declarat recent premierul kosovar Hashim Thaci. SUA, Germania, Franta, Marea Britanie si Italia sustin independenta Kosovo, pe cand sase tari membre UE – Cipru, Spania, Bulgaria, Grecia, România, Slovacia – nu o vor recunoaste. Potrivit AFP, la aproape noua ani de la sfârsitul razboiului, proclamarea independentei in mod unilateral de catre provincia sarba Kosovo, este iminenta. În ciuda acestor divergente, oficialii de la Bruxelles se pregatesc sa trimita la Pristina o misiune formata din aproximativ 2.000 de politisti si juristi, cu sarcina de a înlocui misiunea ONU ce administreaza provincia din anul 1999. Ei se vor alatura celor 16.000 de membri ai fortei NATO (KFOR), care vor asigura securitatea în Kosovo si dupa declararea independentei. Misiunea forului comunitar va primi semnalul de plecare cel târziu in aceasta saptamana, când e programata o reuniune a ministrilor de externe din tarile membre UE. Parlamentul de la Pristina s-a reunit pentru a aproba o procedura rapida de adoptare a legilor care au legatura cu proclamarea independentei “sub supraveghere internationala”, asa cum prevede planul emisarului special al ONU, Martti Ahtisaari. Înaintat Consiliului de Securitate în martie 2007, planul lui Martti Ahtisaari a fost insa respins de Moscova, principalul aliat al Serbiei la Natiunile Unite. Federatia Rusa si Serbia au solicitat organizarea unei reuniuni de urgenta a Consiliului de Securitate ONU înaintea iminentei declarari unilaterale a independentei Kosovo. Ministrul rus de externe Serghei Lavrov, a declarat insa ca Moscova “nu este prea optimista” în privinta rezultatului acestui demers. Acesta sustine ca recunoasterea independentei provinciei cu populatie majoritar albaneza (aproximativ 90%) constituie o încalcare a Rezolutiei ONU 1244. (A.V.)



