Valea Gurghiului, izvor de tradiții

Pe Valea Gurghiului pre­gătirea sărbătorilor începe încă din noiembrie, în șezători, unde se învață colindele și celelalte obiceiuri. Aici sunt confecționate și obiectele de recuzită pentru turcă, buhai și plugușor, iar la Sfântul Nicolae, în 6 decembrie, are loc o repetiție generală, când sunt aduși chiar și muzicanți, care vor cânta pe tot parcursul sărbătorilor, pentru „probă“. Semnul vestirii bucuriei Nașterii Mântuitorului, este dat din seara „Ajunului“, de alaiul de copii, care înconjoară acea stea legendară, care i-a călăuzit pe magi, spre ieslea nașterii, aducând cu ei, la casele oamenilor, și urarea. Există mai multe variante de text, care se aseamănă și care sunt cântate pe o melodie specifică:

Steaua sus răsare

Ca o taină mare,

Steaua strălucește

Și lumii vestește;

Că astăzi, Curata,

Prea Nevinovata,

Fecioara Maria

Naște pe Mesia.

Magii cum zăriră

Steaua și porniră,

Mergând după rază,

Pe Cristos să-l vază.

Și dacă porniră,

Iată că-l găsiră;

La dânsul intrară

Și se închinară;

Cu daruri gătite,

Lui Cristos menite,

Luând fiecare

Bucurie mare.

Care bucurie

Și aici să fie

De la tinerețe

Pân’ la bătrânețe.

Odinioară, plata urării erau mere și covrigi, dar în zilele noastre, cum banul a devenit stăpânul lumii, copiii sunt răsplătiți cu câțiva bănișori. Această tradiție se derulează la orele înserării, precedând alaiul de colindători al tinerilor sau al însuraților. Tot înaintea alaiului de colindători era frecvent obiceiul cu „Turca“. Aici alaiul era mai numeros și era compus din feciori. Starostele acestui obicei este „bgidușul“, un personaj comic deghizat în militar. Apariția alaiului este anunțată de sunete de bucin, instrument de suflat confecționat dintr-un corn de taur. Turca este confecționată dintr-un covor mai mic, împodobit cu cănaci (ciucuri) din lână, legat în față de un băț mai gros, care are în capăt un „clonț“ mobil și o tăblie împodobită, cu două cornițe. Cel care joacă turca se bagă sub co­voraș, ținând cu o mână suportul de lemn și cu cealaltă dispozitivul de acționare a clonțului. Pe o melodie cântată la fluier, el joacă lovind cu suportul de lemn dușumeaua, într-un anumit ritm, în același timp acționând și dispozitivul clonțului. În jurul acestui animal fantastic, joacă, aritmic, făcând fel de fel de exhibiții comice, bgidușul. În acel timp, ceata de colindători ce formează grosul acestui alai intră după masă și colindă câteva colinzi, stând în picioare. Pornind din mij­locul satului, de obicei, de la biserică, în sunetul buciumului, feciorii se aliniază prinși de după cap, chiuind bucuria revederii și a începutului acestui sezon sărbătoresc:

Fiți feciori cu voie bună,

Până suntem împreună,

Că dacă ne-om despărți

Ști’ Dumnezeu ce-o mai fi.

Și dacă ne-om depărta,

Ști’ Dumnezeu ce-o mai da.

Primul care intră în curtea gazdei, trântind poarta, este bgidușul, care întreabă: – Primiți turca? Dacă gazda își dă acordul, acesta intră cu întreg alaiul după el, care colindă:

Fă-te vesel, gazdă bun,

Că vă vin junii cei buni,

Junii buni colindători.

Printre dânșii, cine vine?

Vine Domnul Dumnezău,

Fășățăl, înfășățăl,

Cu o dalbă de mătasă

Să fii gazdă sănătoasă,

Cu o dalbă de colindă

Dumnezo să-ți dea izbândă.

În acel timp turca este jucată pe ritmul melodiei cântate la fluier, iar bgidușul chiuie:

Du-te lele și te culcă,

Să nu ne-o deochi pe turcă.

Joacă Măriuță bine,

Nu mă face de rușine.

Este simulată apoi deocherea turcii, aceasta întinzându-se jos, în timp ce fluierașul cântă o melodie doinită, după care totul revine, pe ritmul de mai înainte, și jocul începe din nou. Colindătorii sunt serviți cu băutură și cozonac, apoi casierul încasează de la gazdă cinstea turcii. Alaiul pleacă apoi spre altă casă, și tot așa este colindat întregul sat. La Gurghiu și Glăjărie, ma­ghiarii se colindă în cete ase­mănătoare, iar țiganii sunt acompaniați de tarafurile de muzicanți.

Codruța POP

(informații obținute

de la Ilie Frandăș)