Uncategorized

Procurorii sovietici, la pensie!

În parchetele mureșene, procurorii sovietici continuă să-și facă mendrele * PNA este subjugat unui “profesionist” care nu a reușit să-și ducă la capăt anchetele în dosare de omor * Dar acum are pretenții de competență în mult mai amplele dosare economice * Schimbările sunt iminente, o dată cu modificarea legislației * Cu regret ne vom lua rămas bun de la Liviu Moica, Marin Sandu, Vasile Racolțea…

Majoritatea actualelor structuri de conducere ale parchetelor din județ au fost înstăpânite în 2003, prin ordinul ex-procurorului general al României, Joița Tănase, o calamitate peste Ministerul Public și un mare fan al mult contestatului recurs în anulare. Chiar dacă semnate de controversatul fost procuror general, portdrapelul recursurilor în anulare și principalul responsabil pentru procesele pierdute la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg, unele din deciziile sale au fost alegeri de succes și chiar benefice parchetelor din județ. Astfel, din 1 septembrie 2003, în locul lui Ioan Blaj, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș (pensionat), a fost delegată Claudia Vinersar (între timp confirmată în această funcție), care a îndeplinit din 2002 calitatea de adjunct al primului. De asemenea, nu a surprins pe nimeni înlocuirea, după încetarea mandatului, a procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, Ioan Racolțea, cu procurorul Abram Otilia. Ioan Racolțea, fost prefect al județului între 1992-1996, face parte din rândul procurorilor aproape de vârsta pensionării (are 67 de ani, aproape). Restul schimbărilor au fost cel puțin surprinzătoare. Astfel, în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș și-au pierdut funcțiile prin încetarea delegărilor șeful Secției Urmărire Penală, Aurelian Ardelean și șeful Biroului Combatere Crimă Organizată și Antidrog, Alin Lazăr. De asemenea, procuroarea Simona Șârlea a fost “înlăturată” din funcția de șef Serviciu Combatere Crimă Organizată și Antidrog din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș. În provincie, singurul șef care a fost “remaniat” a fost prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, Iancu Pașalega – între timp promovat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș. La Reghin a rămas cu delegare pe funcție procurorul Dan Damian.

Măsura a avut un iz serios de represalii, nu atât din partea procurorului general Petru Dan, cât a procurorului inspector Liviu Moica, fiind de notorietate faptul că acesta nu a precupețit nici un efort de a-și “lucra” subordonații. De aceea nu este deloc surprinzător că procurorii așteaptă cu mare bucurie pensionarea lui Liviu Moica (va împlini 67 de ani, în decembrie). Revenind la revocările din funcție, nu putem să nu ne amintim, spre exemplu, că șeful Secției Urmărire Penală, Aurelian Ardelean (delegat în funcție timp de un an), a tras ponoasele pentru cazuri nerezolvate de ani de zile, de un alt celebru contestat și controversat procuror Marin Sandu.

Pata Liviu Moica

De atunci, în parchetele mureșene, inclusiv a celor din Luduș, Sighișoara, Reghin sau Târnăveni, nu s-au semnalat probleme grave, cu toate că au fost cazuri când s-a dictat încetarea cercetărilor în anumite dosare, dosare care acum pot fi însă scoase de la naftalină, sau când s-au plătit polițe personale de către cei care aveau pâinea și cuțitul, și ne vedem din nou obligați să-l aducem în discuție pe Liviu Moica, sfătuitor care l-a atras de partea sa și pe “generalul” Petru Dan. În schimb, la parchete, unul dintre cele mai mari neajunsuri rămâne numărul redus de procurori – 67, deși schema prevede 89, fapt ce se reflectă negativ asupra capacității procurorilor de a soluționa în termen rezonabil dosarele.

Cu toate că, per ansamblu, deși sunt și excepții, activitatea parchetelor s-a desfășurat fără mari cutremure și fără a “beneficia” de scandalurile care caracterizează instanțele, o primenire, a se înțelege inclusiv întinerire, a unei părți a structurilor de conducere ar fi binevenită. Astfel, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș, pe locul care va fi lăsat liber de Vasile Costea din 7 februarie, când va trece în avocatură, ar putea avansa Dan Seniciu sau Gheorghe Costea, în funcție de îndeplinirea criteriului de vechime. La Parchetul de pe lângă Tribunal, soluția Claudia Vinersar și Natalia Cerghizan se dovedește una dintre cele mai fericite alegeri. Totuși, sunt vacante cele două funcții de șefi secție – unde ar putea fi promovați procurori precum Alin Lazăr, Aurelian Ardelean, Daniel Oltean sau Raluca Ungureanu. De asemenea, la Parchetul Curții ar putea reveni în una din funcțiile de conducere procurorul inspector Ioan Mureșan, ex-procurorul-general până în 2003, sau Mariana Milășan, fost adjunct. În rest, în județ, ținând cont și de volumul relativ mic de activitate și a infracțiunilor minore cercetate, nu avansăm alte nume în funcțiile de conducere.

Blestemul PNA

Marin Sandu, un procuror ranchiunos, cu patima băuturii, deși acest aspect este vizibil și la alți procurori, cu singura diferență că Sandu nu își ascunde acest viciu nici în timpul programului, a fost numit în 2003 șef al Serviciului Teritorial Târgu Mureș. Ar fi prea blând dacă am numi-o o alegere neinspirată, atât timp cât Marin Sandu avea ca pete la dosar cazurile Notar, Hădăreni, pe care le instrumentase în perioada în care a fost procuror militar, și cu mențiunea că ambele au ajuns la CEDO, precum și o descriere nu prea elegantă de interogare a infractorilor prin mijloace mai puțin ortodoxe – amenințări, în special. Faptul că a lăsat în urma sa, când a plecat de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș (prin delegație, postul său fiind blocat), stive de dosare este mai lipsit de relevanță, deși este un excelent indicator al gradului său de competență. După preluarea funcției de șef al PNA Târgu Mureș, nu s-a remarcat prin instrumentarea unor dosare senzaționale. Iar, dacă mergem mai departe, până acum Marin Sandu și echipa sa, întregită în ultimul an prin procurorul militar Marius Vartic și procurorii civili Elena Curcă, Parchetul Curții, respectiv Zoltan Dull, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș, au cercetat doar dosare gata instrumentate de colegii lor, procurorii “obișnuiți” sau de organele de cercetare penală din cadrul Poliției. Å¢i care dosare, din cauza “competenței” lucrătorilor PNA, nu au fost soluționate cu vreo amărâtă de trimitere în judecată. Acesta este cazul traficantului de mașini de lux Opriș, din Satu Mare, în dosarul căruia vinerea s-a solicitat conexarea, iar lunea următoare îi expira mandatul de arestare. Un alt caz de corupție, cercetat la început de Poliția Economică și de Garda Financiară, este cel al Mihaelei Predună, administratorul ROMARK, fosta Legume și Fructe. Suspectată că a pretins și luat mită, în mai mult de 6 luni de instrumentare a dosarului, procurorii nu au reușit să demonstreze nimic. În dosarul șpăgilor de la RAR Mureș, caz aflat mai întâi în lucru la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel, din informațiile noastre, beton, PNA nu a făcut până acum nici o arestare. Comisarii GF, suspectați de implicare în cazul Riccardi Orlandino, Cristian Aștilean și Cristian Moldovan, au fost reținuți tot prin grija PNA. Împotriva lor nu s-a probat nimic, iar reacția firească a fost să depună o plângere penală împotriva procurorului Sandu. Au urmat apoi cazurile Andreea Ciucă, dosar tot mai subțire, în care martorii au reclamat presiunile lui Marin Sandu, Ioan Borda, directorul general de la Romvelo, Cicerone Măgherușan – patron Agromec Ungheni, un ilustru necunoscut până în momentul arestării sale, și cele ale finanțiștilor – Radu Ciortea, Adrian Boilă și Sorin Moldovan, fabricate cu ajutorul unui evazionist de profesie – Codo Robert. Interesant că prejudiciile – nedemonstrate, e drept – în aceste, dosare nu ajung nici măcar la cifra de 1 milion de dolari, fapt ce ne dă dreptul să afirmăm că până acum PNA s-a ocupat cel mult de mici corupți. Marii făceau parte, prin alianță, chiar din familie.

Nu exagerăm dacă propunem înlocuirea lui Marin Sandu, nu că așa vrem noi, ci după o atentă analiză a dosarului care a stat la baza numirii sale în funcție. Problema va fi însă, a înlocuitorului, dar Marius Vartic, spre exemplu, are peste 10 ani de experiență ca judecător, procuror militar și procuror PNA.

Ligia VORO

“Cuvântul abuz mi se pare prea blând. Am fost reținută la ora 11, iar prima declarație am dat-o după șase ore. În acest timp, ei nu făceau altceva decât să stea și să se uite la mine. În timpul audierii, avocaților mei li s-a spus că pot să stea acolo, dar oricum dosarul este beton și nu au ce face. M-au ținut cu cătușele pe mâini până când mi s-au înroșit, cu toate că regulamentele interzic acest lucru la femei”,

Andreea Ciucă, despre metodele de anchetă ale PNA

Procurorul Marin Sandu se cam joacă de-a procuratura

“Îmi amintesc faptul că, la culmea amenințărilor sale, procurorul Sandu m-a și pus sub urmărire penală în dosarul “generalului” pentru complicitate, cu toate că, în mod evident, eram cumpărător de trafic de influență, activitate care nu este incriminată de legislația penală în vigoare la acea dată, de natură să mă edifice complet asupra seriozității amenințărilor și asupra lipsei sale de scrupule, ulterior binevoind să mă scoată de sub urmărire penală. După ce am epuizat problematica “generalului”, am fost presat în continuare să fac declarații denigratoare la adresa unor politicieni locali, polițiști, magistrați sau funcționari de stat, (…) însă nu am fost de acord să mă fac părtaș la așa ceva…, a recunoscut Viorel Magdun Hârșan într-o scrisoare publicată în 2003 de ZIARUL.

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close