Profesorul Iuliu Hatieganu evocat de Mircea Horga

Si-a dedicat intreaga viata muresenilor. Ca medic – timp de peste 50 de ani – iar in al doilea rand ca scriitor si compozitor. Doctorul cardiolog Mircea Horga este un om modest si foarte sensibil. Nu a facut si nu face politica. Spune ca prea multi din familia sa au fost sacrificati in numele ei: tatal, matusi, verisori, unchi si chiar el insusi… Are insa opinii puternice si bine fundamentate. Sunt cladite pe o experienta de viata bogata, dar din multe puncte de vedere nefasta pentru el si pentru multi din generatia sa. Dincolo de opiniile personale, cele mai interesante prin ineditul lor mi s-au parut a fi insa evocarile sale vis-à-vis de personalitatile pe care le-a cunoscut.

Mircea Horga crede ca doar tinerii, care nu au un “trecut” in urma, au sanse reale in politica romaneasca. El spune ca tinerii acestia sunt credibili si pot aduce cu adevarat acea schimbare de care avem nevoie. Ei sunt “ziua de maine a Romaniei”… In opinia sa, Iliescu, Constantinescu sau Basescu sunt doar oamenii unei “etape prelungite nefiresc de mult”. Cunoscandu-l pe Mircea Horga si vazandu-i paleta larga de preocupari, am ajuns la convingerea ca indiferent de domeniul pe care si l-ar fi ales ar fi excelat cu siguranta in oricare dintre ele. Disciplina de viata autoimpusa, echilibrul interior, dar si predispozitia sa pentru studiu si cunoastere i-au asigurat succesul in tot ceea ce a facut. Si a facut bine, temeinic si cu perspectiva. Inclusiv in poezie si proza. Latura sensibila a personalitatii sale i-a permis sa exceleze si in domeniul literar, domnia sa fiind si autor al mai multor volume de poezie si proza, precum: “Ceasul cercurilor rotunjite”, “Varsta frunzelor si a mea”(poezii, 1999), “Licar de lumina in intuneric” (poezii, 2000), “Intamplari hazlii cu popa Beriu” (proza scurta, 2001), “Confesiunile unui destin in rosu” (roman, 2002) si “Ani in succesiune falsa” (poezie, 2003). Din cand in cand, mai canta la vioara, dar o face mai rar. Continua insa sa lucreze ca medic cardiolog si director de peste 20 de ani al Policlinicii cu plata din Targu-Mures. De fapt cine este Mircea Horga ? Incontestabil, un adevarat om al Cetatii. De fapt, un cardiolog cu suflet de artist.

Elev la Liceul din Orastie

Dupa mama face parte din familia Maiorestilor, nume cu rezonanta in istoria Transilvaniei. Cea mai mare parte a copilariei si-a petrecut-o in zona Reghinului, dar si a Ocnitei, sat de unde era originara familia, atat cea a tatalui, cat si a mamei. In 1940, tatal sau, avocatul Vasile Horga, cunoscut om politic liberal din Mures, a fost obligat ca impreuna cu familia, sa se refugieze din zona cedata Ungariei. Au ales Orastia. Poate parea paradoxal, dar – spune Mircea Horga – cei mai frumosi ani ai tineretii sale, au fost anii petrecuti in acel mic oras, in vreme de razboi. La Liceul din Orastie, Mircea Horga a avut profesori foarte buni, dar si colegi care aveau sa devina nume importante in cultura, teologia si stiinta medicala romaneasca. “O atmosfera de studiu excelenta, ne-a declarat Mircea Horga. Adevarul este ca in liceu am avut un corp profesoral de exceptie. Era o incantare sa-i asculti la ore. Unii dintre ei erau chiar profesori universitari, refugiati de la Cluj. Am avut si colegi foarte buni, cu cei mai multi dintre ei am legat prietenii foarte stranse: Dominic Stanca, Horia Popescu, Stelian Ivascu, Pompiliu Scrima… Dominic Stanca, a ajuns scriitor. Era varul lui Radu Stanca, regretatul regizor care era originar din Sibiu. Dominic s-a casatorit mai tarziu cu marea regizoare Soroama Coroama-Stanca. S-a prapadit si el, nu cu mult timp in urma. Horea Popescu, a ajuns si el un mare regizor. Stelian Ivascu, a fost multi ani medicul sef al Capitalei, el fiind si cel care a realizat primul transplant de plamani din Romania.”

“Pompiliu (Andrei) Scrima…

era atins de aripa geniului”

La Orastie, Mircea Horga a fost coleg de clasa cu Pompiliu (Andrei) Scrima, decedat in anul 2000, cel care avea sa devina mai tarziu, dupa stabilirea in Franta, una dintre remarcabilele figuri ale teologiei ortodoxe, un promotor neobosit al ecumenismului. “Dar cel mai eminent coleg pe care l-am avut acolo la Orastie, si-a continuat relatarea Mircea Horga, a fost Pompiliu Scrima. Nu scria nimic la ore si nu l-am vazut vreodata invatand. El era captivat de ce povesteau profesorii nostri si ii asculta foarte atent. Avea o memorie fenomenala si o capacitate de a sesiza esenta lucrurilor, de-a dreptul iesita din comun. Cred, fara sa exagerez, ca era atins de aripa geniului. La vremea aceea era un ateu convins. Mai tarziu, la inceputul anilor ’50 a ales calea monahala. Intrebat de un coleg de-al nostru care l-a intalnit la Biblioteca Patriarhiei din Bucuresti, cum de el, ateul convins din liceu, a ales calea monahala, Scrima i-a raspuns simplu, dar socant : sunt consecvent in inconsecventa mea. Cand marele om politic si filozof indian Nehru a vizitat Romania, nu stiu in ce imprejurare anume, Scrima a ajuns sa-l impresioneze pe acesta cu sanscrita pe care o cunostea. A primit din partea statului indian o bursa de studii in India, de unde nu s-a mai intors. Foarte tarziu s-a stabilit in Franta si a devenit una din marile figuri ale ortodoxiei europene, fiind foarte cunoscut prin scrierile sale teologice pe care le semna Andrei Scrima”.

“Profesorul Hatieganu,

o mare personalitate,

dar si un mare caracter…”

Dupa razboi, in 1945, Mircea Horga a ales sa faca Facultatea de medicina la Cluj. Clujul universitar i s-a parut atractiv, dar vremurile erau in schimbare, comunistii incepeau sa se insinueze treptat in toate institutiile. “Am inceput studiile in 1945, ne-a relatat Mircea Horga. Nu-i voi uita niciodata pe profesorii mei, dar mai ales pe profesorul Iuliu Hatieganu. L-am avut la disciplina boli interne, iar la cardiologie pe profesorul Badarau. Profesorul Hatieganu a fost un creator de scoala de medicina interna, dar el a mai fost preocupat si de studierea tuberculozei. La Cluj reusise sa inchege un colectiv foarte valoros. A fost cu adevarat o mare personalitate, dar si un mare caracter. In primii ani de studiu a fost destul de relaxant, in sensul ca pe langa studiul serios de la medicina, mai aveam timp si sa ma exersez ca violonist, sa scriu chiar cateva compozitii si sa particip la concursuri cu un dublu cvartet vocal cu care am castigat un premiu I pe tara in ’48”. Despre calvarul prin care i-a fost dat sa treaca, Mircea Horga relateaza aproape detasat. Au trecut 60 de ani. Intr-un fel s-a impacat cu trecutul, pentru ca oricum nu mai poate schimba nimic. “In ’48 a inceput calvarul. Tata a fost arestat de comunisti, iar eu si fratele meu, care era la Drept, am fost dati afara din facultate, a continuat Mircea Horga. Am fost reprimit in 1949, dar cu mari interventii. Am terminat facultatea in 1952, insa in ultimii trei ani de facultate am trait cu teama ca voi fi iarasi dat afara. Tata a fost din nou arestat, de data aceasta judecat si condamnat. A fost o perioada foarte neagra in viata noastra… multi din generatia mea au trait-o. Putini dintre cei de azi o inteleg in dimensiunea ei reala, tragica si traumatizanta. Sa stiti insa ca din generatia noastra atat de incercata, 45 au ajuns profesori universitari, dar cei mai multi dintre ei nu mai sunt de mult timp in tara. Privind in urma nu pot decat sa spun: Nu-i da Doamne omului atat cat poate duce…”

Scoala de pionerat

in medicina cardiovasculara

Deceniul sapte la Targu-Mures a fost unul cu adevarat exceptional. Mircea Horga, a relatat: “Aici, la Mures, se formase o echipa cu totul deosebita. La Medicala II era un colectiv exceptional coordonat de eminentul Pop D. Popa, specialist in medicina cardiovasculara, fostul meu coleg de facultate de la Cluj. Dupa ce a plecat la Bucuresti, a continuat sa vina periodic la Targu-Mures. Era legat sufleteste, dar si profesional de acest oras. Vreau sa va mai spun ca aici a fost si singura filiala din tara a Asistatilor Cardiovasculari din Romania unde am lucrat si eu timp de 30 de ani. Era o placere sa lucrezi in acest oras, pentru ca era o atmosfera de certa emulatie stiintifica. Se faceau analize, se interpretau rezultate, se faceau cercetari…Atunci am inceput sa public primele lucrari stiintifice care in timp au ajuns la peste 60. In ’74 mi-am sustinut doctoratul in medicina. Vreau sa va mai spun ca la Targu Mures, era atunci o adevarata scoala de pionerat in medicina cardiovasculara. Multi dintre cei de azi, sa stiti, s-au format in acea atmosfera extraordinara. Tot atunci, am fost – nu mai retin exact anul – onorati de vizita doctorului Christian Barnard, reputatul specialist in chirurgie cardiovasculara, cel care a facut primul transplant de inima din lume”.

Nicolae BALINT

nicolae_balint@yahoo.com