Cainii campioni
Tot ce se putea câstiga: 34 de titluri nationale, 12 internationale, de 14 ori cel mai frumos câine al rasei si de patru ori cel mai frumos câine al expozitiei. A treia treapta a podiumului si un loc V la Campionatul European de la Zagreb, Croatia. Prognoza pentru anul ce vine vizeaza participarea la Campionatul Mondial din Suedia si Danemarca si Campionatul European din Ungaria. Cam asa arata palmaresul subofiterului Virgil Butariu din cadrul Inspectoratului Judetean de Jandarmi Mures pentru participarile la concursuri de frumusete canina. Acesta chiar si-a donat un câine Ciobanesc German unitatii din care face parte.
Pasiunile adevarate necesita mult timp, efort, nopti nedormite, munca, spatii de desfasurare si mai ales resurse financiare. Ele se materializeaza în diferite contexte sau situatii, dar de fiecare data satisfactia primita este mai presus decât orice efort financiar. Poate ca amortizarea investitiei nu va veni niciodata dar experienta ramâne. Cel putin, aceasta este parerea unui om pasionat de câini si de participari la concursuri de frumusete canina. Subofiter si crescator de câini în acelasi timp, Virgil Lucian Butariu ne povesteste despre o dragoste la prima vedere si de satisfactiile sufletesti daruite de ea.
In anul 1999 Virgil Butariu si-a achizitionat de la un prieten primul câine din rasa Terranova. “A fost dragoste la prima vedere si a ramas si în continuare asa. Cu el am început sa particip la primele concursuri de frumusete organizate în tara, iar rezultatele de excelent nu au întârziat sa apara. Întrucât mai aveam un Ciobanesc care era si el mascul trebuia sa ma decid repede care dintre ei va ramâne la mine. Asa ca m-am hotarât sa donez Ciobanescul German unitatii de jandarmi din care fac parte. Câinele a fost dresat pentru a face fata cu succes misiunilor la care a participat. În asa fel am avut la dispozitie tot timpul pentru a ma ocupa de Terranova-ul meu pe nume Magic-Bebe cu care am ajuns la un palmares impresionant, mai exact Campion Romania, Campion România “cum laudae” iar ultimul titlu a fost Învingatorul Turneului “Campion al campionilor”. La scurt timp dupa obtinerea acestui titlu Bebe a murit. Am simtit lipsa lui mult timp, dar a urmat apoi o noua achizitie, o femela pe care am adus-o din Ungaria, cu care am continuat sirul concursurilor, începând de la clasa juniori pâna la clasa seniori. În aceeasi perioada am mai achizitionat un mascul de la cea mai mare crescatorie din Europa, singurul câine din România care provine de la canisa Skipperts din Ungaria. Este un câine cu o tinuta exemplara si miscari elegante. Pentru ca lumea sa vada toti câinii am facut un site cu poze din concursuri si rezultatele obtinute. Am primit numeroase felicitari fapt ce îmi arata ca tot ce fac merita si este apreciat. În acest an am avut prima participare la un Campionat European care s-a tinut în Croatia la Zagreb. Am obtinut un calificativ de Excelent 3 si un rezultat de Foarte Bine. Anul 2008 va însemna pentru mine participarea la Campionatul Mondial din Suedia, la Gold Cup-Danemarca si la Campionatul European de la Budapesta, Ungaria.
Performanta nu are reteta
Investitia într-o astfel de pasiune este mai mare decât câstigul financiar. Poti bineînteles transforma toata crescatoria într-o afacere, dar daca faci acest lucru înseamna ca nu faci performanta si ca nu participi la multe concursuri asa cum fac eu. În acest caz te faci înmultitor de câini. Pentru a mentine un nivel de performanta nu trebuie sa ai un anumit numar de câini în îngrijire. Nu exista reteta. Prietenul meu de la care am achizitionat penultimul câine cred ca are la aceasta ora în jur de 18 exemplare si va pot spune ca acum o luna de zile a plecat la un concurs în Danemarca cu 14 câini. Daca îti permiti financiar si ai locatii poti tine chiar si 100 de câini. Eu detin o astfel de locatie, în localitatea Tirimie. Socrii mei au acolo o casa unde am amenajat spatiul cu boxe si alte utilitati necesare cresterii si îngrijirii corespunzatoare a unui câine. Concursurile la care particip nu sunt concursuri de dresaj, ci de frumusete unde se urmareste cât de bine sunt întretinuti câinii, daca sunt în forma maxima. În aces sens, eu ma ocup de câinii mei saptamânal pentru a-i mentine în forma pentru ziua concursului. Altfel nu m-as putea prezenta cu ei. Daca lasi câinele de izbeliste si numai cât îi dai mâncare si apa si te mai ocupi de el o data la doua-trei luni este egal cu zero. Ei trebuie întretinuti saptamânal, trebuie spalati, curatati, pieptanati. Îi las sa faca miscare în voie, nu neaparat cu lesa. Cu alte cuvinte am un program saptamânal bine stabilit pe care îl respect indiferent de situatie.
Pasiune împartasita de
o sotie iubitoare de animale
Sotia mea este iubitoare de câini si ma sustine atât acasa cât si la concusuri. Este mai mult decât un arbitru la concusuri. Ea ma atentioneaza daca sunt prea concentrat încât sa nu îmi pot da seama de anumite greseli de miscare pe care le fac, daca nu sunt atent la întrebarile ce vin din partea publicului prezent la concurs, îmi spune ceea ce omit sa fac în prezentarea câinelui si ceea ce ar trebui sa fac.
“Cercetare” înainte de a cumpara un câine
Prefer sa cumpar câinii deja mari si nu când sunt pui. Totusi, un câine care sa fie si mare si bun nu îl vinde nimeni. Spre exemplu, masculul pe care îl am acum provine de la cea mai mare crescatorie din Europa si am putut sa îl achizitionez dupa doi ani. Proprietarului i-a luat doi ani de zile sa se intereseze de felul în care urmeaza sa tratezi acel câine, de spatiul amenajat pe care îl ai, daca într-adevar îl vei întrebuinta pentru concursuri de frumusete sau nu. Practic el se intereseaza de ceea ce ce vrei sa faci cu câinele, la câte concursuri urmaresti sa îl duci. Mi se pare foarte corect. Nu conteaza pentru nimeni ce masina ai sau câte lanturi de aur porti la gât. Ei doresc sa stie intentiile tale. Daca are garantia de la cei care ma cunosc si care ma prezinta ca fiind o persoana serioasa ei sunt convinsi ca îl pot vinde.
2000 de Euro pentru un câine de rasa buna
Un pui la 3 luni poate ajunge la 1500-2000 de euro. Înainte de a cumpara o catea caut informatii din mai multe surse despre ea. Caut pe internet pedigree-ul câinelui astfel încât sa îmi pot da seama daca este compatibil cu masculul meu. Acum am gasit una singura care are patru ani si este de vânzare în Ungaria. Bineînteles ca depinde si de suma pe care o cere cel care o vinde, pentru ca nu îmi pot permite sa platesc foarte mult. Dupa aceea am aflat ca vânzatorul o da cu 2000 de euro si m-am decis sa o cumpar. Totusi vorbim nu numai de investitie pe care ai facut-o cumparând câinele, ci si de costurile implicite, cum ar fi întretinerea, amenajarea unui spatiu pentru acel cîine si alte conditii. La casa din Tirimia fiecare câine are încaperea lui si partea lui de tarc unde poate iesi afara. De fapt investitia pleaca de aici prima data, urmata apoi de achizitionarea câinelui. Dupa atatia ani de concursuri lumea începe sa te cunoasca si nu te mai poti prezenta nepregatit sau ca un amator, ci ca un profesionist. În acest sens, investesti în dotari de genul piese de toaletat, masa de toaletat si tot ceea ce este necesar pentru a te prezenta asa cum trebuie la o competitie.
Amalia MATEI



