Puțină osteneală, veșnică odihnă
Am gândit și am adus sub lumina tiparului această revistă ca o replică la propunerile pe care ni le oferă de ceva ani încoace lumea secularizată. Ca o reacție la transformarea marilor sărbători creștine în prilej de îndestulare trupească, în ocazie de distracții, excursii la iarbă verde sau prin străinătate. Altfel spus, o golire totală de sens a unor momente care, de fapt, reprezintă, sensul ultim al existenței noastre.
Încovoiați, în aceste zile, nu de griji sau muncă, ci de plase mari umplute în supermarket, meditativi, dar nu cu privire la cele ale sufletului nostru, ci legat de variantele de petrecere a zilelor libere, găsim cărarea spre biserică doar în noaptea de Înviere, la liturghie și, eventual, pentru o spovedanie rapidă, menită să ne liniștească conștiința. Găsim cărarea spre biserică, dar nu e sigur că găsim drumul spre Hristos. Nici spovedania, nici lumânările aprinse și nici efortul de a fi atenți puțin la slujbă nu ne garantează întâlnirea cu Mântuitorul Hristos.
Pentru că mintea noastră e în altă parte. De fapt, e fărâmițată și împrăștiată peste tot. Lumea în care trăim ne învață și ne oferă orice ne poate îndepărta de credință. Nici împărații romani prigonitori, nici comunismul ateu nu au reușit să ne îndepărteze de Dumnezeu așa cum o face viața de astăzi. E o lucrare ingenioasă pentru că nu interzice ci înlocuiește credința cu altceva, fără măcar ca noi să băgm de seamă asta.
Nu ne închide nimeni ușa bisericii, nu ne oprește nimeni să citim cărți religioase. Le avem pe toate la îndemână, însă la fel de accesibile ne sunt toate celelalte lucruri ce ne îndepărtează discret, dar sigur de întâlnirea cu noi înșine și cu Hristos. Și este greu să te opui, când ți se propun un trai tihnit, cu un venit bun, magazine pline de mărfuri, mâncăruri gustoase și în completare, multiple posibilități de a ne petrece timp liber. În tumultul acestei vieți, Hristos este mutat undeva la periferie, este centura de siguranță, care, la nevoie, trebuie să ne salveze. Niciodată nu a fost mai actuale expresiile: „trăiește clipa” sau „aici și acum”.
Însetați de bucurie veșnică ne aruncăm în apa ce ne oferă iluzoriu bucuria. De fapt, ne oferă bucurii, nu Bucurie. Uităm că fiecare clipă e trecătoare și că la capătul tuturor clipelor vieții noastre vine clipa cea mare, în care vom arăta ce suntem, ce am devenit. Și atunci ne vom aminti, poate tardiv, de frumoasa expresie „puțină este osteneala, veșnică odihna”.
Vă îndemn deci să vă osteniți și să vă odihniți puțin sufletul în paginile acestei reviste, care, poate, vă va aduce mai aproape de Lumina Sfântă, lumina Învierii lui Hristos.
