Puțini și săraci
Situată la o distanță de 22 de kilometri de Reghin, comuna Cozma are în componență doar două sate, dacă mai pot fi numite așa: Cozma și Socolul de Câmpie. Cele trei cătune ce aparțin tot comunei, Valea Sasului, Valea Ungurului și Fânațele Socolului mai au doar câțiva locuitori, și aceștia trecuți demult de vârsta a treia. Din cei peste 1.000 de locuitori ce trăiau aici înainte de 1989, doar jumătate au mai rămas în toată comuna.
Drumul ce trece prin centrul comunei este asfaltat pe o porțiune de doar șase kilometri și este rodul unei lucrări “întinse” pe o perioadă de șapte ani. Dacă Consiliul Judeșean Mureș n-ar fi fost interesat de legarea comunei cu județul Bistrița Năsăud, probabil comuna Cozma n-ar fi avut la ora actuală nici măcar un kilometru de asfalt. Alexandru Borșa, aflat la conducerea Primăriei de la revoluție încoace, ne-a declarat: “Ni s-a promis de la Consiliul Județean alocarea unui fond care să permită continuarea asfaltului cu încă un kilometru. Mai sunt patru kilometri de drum ce ar trebui asfaltat, dar nu se știe când se va finaliza această lucrare, deoarece banii vin destul de greu și sunt foarte puțini. Prin acest drum se dorește legarea comunei cu județul Bistrița Năsăud.” Pentru introducerea gazului în comună, Primăria a făcut un proiect în anul 1999, dar din cauza situației financiare a sătenilor, care nu și-ar fi permis să plătească introducerea lui, planul a fost lăsat baltă. Cât despre canalizare în comună, nici vorbă. După spusele primarului, Alexandru Borșa, pe viitor se va încerca introducerea apei potabile de la intersecția Tonciu-Cozma.
Fără curent electric
Cea mai elementară dovadă a civilizației, curentul electric, lipsește în cătunele ce aparțin Cozmei. Doar cei 24 de locuitori din Fânațele Socolului sunt mai favorizați de soartă. Rețeaua electrică a fost introdusă de curând aici și ei speră că “până la Crăciun” oamenii se vor bucura și de curent electric în case. Din păcate, nu se poate spune același lucru și despre locuitorii din Valea Ungurului. Din cauza numărului mic de persoane – doar opt locuitori – rețeaua de curent electric nu a fost introdusă; costurile la care se ridică o astfel de lucrare fiind peste puterile oamenilor care nu și-ar permite să-și împartă cheltuielile.
“Maxi-taxi”
neîncăpător
La singura școală ce funcționează în comună, învață un număr de 72 de copii. Clădirea din satul Socolul de Câmpie este lăsată de izbeliște. Cei 12 elevi de aici, din diferite clase, sunt nevoiți să facă naveta “peste deal”, la școala din Cozma. Până în această toamnă, copiii mergeau pe jos
la școală. De la începerea anului școlar, elevii au la dispoziție o… Dacia Combi. Am încercat să ne folosim imaginația cum ar putea să încapă cei 12 copii, cât or fi ei de mici, în această mașină, dar nu am reușit. În consecință, mulți dintre ei merg mai departe pe jos la școală.
Un buget de nimic
Bugetul alocat pe acest an Cozmei însumează inimaginabila sumă de… 3,5 miliarde de lei. Dacă luăm în considerare faptul că veniturile proprii ale comunei sunt doar de 120.000.000 lei, adunate doar din impozitele pe care localnicii le datorează comunei, dar și faptul că aici nu sunt alte activități economice în afara a două mici magazine mixte, și a două baruri, acest lucru nu este de mirare.
“Suntem o comună foarte săracă și foarte mică. Oamenii sunt majoriatea bătrâni și trăiesc doar din pensiile de la C.A.P. și din creșterea animalelor. Ni s-a promis de la Consiliul Județean continuarea asfaltării drumumului și sperăm să se termine o dată. Nu depinde de noi să facem totul mai repede, deoarece nu avem bani, suntem la mila celor de la județ”. Cam în acest fel se prezintă situația comunei cu cei mai puțini locuitori din județ. Cozma, situată la margine de județ, dar și la o margine a civilizației, are slabe speranțe de mai bine. Bătrânii satului însă, nu vor uita vremurile bune de odinioară.
Pentru a avea și ei o biserică mai mare, așa cum au alte sate, cozmenii au pus mână de la mână și au reușit, de-a lungul anilor, dar și cu sprijinul Episcopiei Ortodoxe, să ridice o clădire unde se vor oficia slujbele. Până la finalizarea lucrărilor, care includ și pictura interioară și cea exterioară, bisericuța veche de lemn va fi în continuare lăcașul de cult al localnicilor.



