Uncategorized

Finanțista Bota TVA de Reghin

Bota Doina este noul tartor al banului public ce se întoarce în conturile societăților comerciale din Reghin. Fostă șefă (adjunctă sau prin zona decizională) la Finanțele municipiului lui Petru Maior în epoca trecută speră, luptă, se agită pentru o reîntoarcere victorioasă din punct de vedere financiar, personal firește. Oricum și lui Vlădescu îi plac finanțiștii buni jucători la bursă, chiar dacă Bota se gândește doar la bursa returnărilor de TVA și la bursa liberală a averii proprii. DNA știe câte ceva, dar încă nu a aflat firma care i-a renovat apartamentul, nici dacă comisionul clasic pentru semnătura finală și virament e de 5 sau 10 la sută. Cert este că un distins exportator e extrem de nemulțumit și se pare că ar deține un anume tip de probă audio referitoare la simpaticul comision marca Doina. Acum că până și Miorița noastră strămoșească e nevoită să se europenizeze, poate că învață și madam Bota, la cei 49 de ani ai săi, cum e cu cardul de Elveția sau, mai degrabă, zilele vor fi numărate altfel de organele prea demult adormite de prin Reghin. Chiar dacă face naveta cu serviciul la Târgu Mureș, oare cum poate explica averea dobândită din salariul de funcționar public? Poate mătușa și bunicul o vor ajuta în declarații.

Să fie doar o nefericită întâmplare că are și Doinița o mică normă la Cantemirul Murgului cel bine ticluitor de examene de licență sau, de fapt, acolo e o școală de profesioniști ai greblării banilor de orice proveniență. Chiar toți polițiștii or fi făcut completare de studii la Murgu, de vreme ce întârzie cu declanșarea anchetei?!

Dumnezeu nu bate cu Bota…

Show More

Related Articles

Back to top button
Close