Reciclarea miturilor și crizele identitare (I)

Punctul de plecare a reflecțiilor mele este observarea problemelor psihologice, comportamentale pe care le provoacã pierderile de “substanțã identitarã” la indivizi și eforturile pe care indivizii, atunci când sunt constienți de pricinile stãrilor negative trãite, le fac ca sã-și recupereze radãcinile și substanța identitarã. Pornesc, adicã, de la ideea banalã cã suferințele indivizilor, crizele lor se reflectã în comportamentul comunitãții din care fac parte.

Ce se întâmplã însã atunci când fenomenele de crizã identitarã nu ajung la nivelul conștiinței? Cum reacționeazã indivizii sau grupurile? Ca în orice situație analoagã, se cautã derivative sau se fac transferuri în alte domenii ale comportamentului de crizã. De aici, credem noi, împreunã cu psiho-sociologii care se ocupã de aceastã categorie de fenomene, actele de violențã, refuzul autoritãții, dezintegrarea moralã, dificultatea de integrare socialã, cu grave consecințe asupra întregii societãți cãreia îi aparțin, cu atât mai grave cu cât societatea însãși este atinsã, lucratã, agresatã de fenomene de crizã moralã globalã, de consecințele dramatice ale eforturile de adaptare, supusã la crize economice ciclice sau cronice. Observațiile pornesc din analiza propriului meu comportament, din observarea membrilor familiei, și în cercuri mai largi din atenția acordatã populațiilor imigrate și descendenților acestora, în mijlocul cãrora trãiesc și/sau lucrez din 1987. Comportamentul primei generații poate fi impregnat fie de dorința intensã de integrare, de identificarea excedentarã, ca un fel de lepãdare a pielii, sau chiar o lepãdare de sine. Paralel apar note de xenofobie fațã de alte elemente alogene, heterogene care se exprimã uneori chiar și prin opțiuni politice extremiste, pe care unii politicienii “localnici” le folosesc, le manipuleazã.

Revolta – un comportament dominant

Numãrul “strãinilor” europeni sau non-europeni naturalizați care figureazã pe listele candidaților propuși de partidul Frontul Național al lui Jean Marie Le Pen nu este doar expresia unei șiretenii politice prin care se cautã eliminarea acuzei de rasism sau xenofobie, ci și expresia unui fenomen de “francizare” intensivã, când oportunismul depãșeste limitele obișnuite pânã la a deveni identificare compulsivã cu modelul (indivizii devin “mai catolici decât papa”). În celelalte tabere politice sunt exploatate fenomenele inverse, de refuz al integrãrii totale, printr-un multiculturalism programatic care ascunde însã programul de integrare politicã chipurile democraticã, republicanã, tradiționalã, când aceste grupuri ghetoizate se transformã în mase de manevrã ale socialiștilor sau comuniștilor localnici. Generația a doua este atinsã de criza identitarã, preia comportamente ancilare sau dimpotrivã se revoltã, se autoexclude din societatea majoritarilor, pentru a regãsi o identitate negativã (“Suferința urmașilor”). Revolta contra tatãlui, cel care nu mai poate transmite elementele identitare, care și-a pierdut autoritatea o datã cu identitatea originarã, abandonatã prin dislocare, devine comportamentul dominant. Revolta contra societãții derivã din prima. S-ar putea crede cã aceste fenomene privesc doar diversele grupuri de imigranți când, în realitate, ansamblul populației unei țãri este atins de crizele identitare. Chiar dacã mai puțin vizibile, mișcãrile migratorii definesc ansamblul populațiilor europene, inclusiv deci populațiile originare ale Franței și României ultimelor douã secole, de pildã. Nu este vorba doar de fluxurile migratorii transfrontaliere, ci de fluxurile interne a cãror importanțã, insuficient cercetatã, din secolul al XVIII-lea și pânã acum, ramâne mare. Aceste fluxuri interne au efecte negative puternice cãci, dezmembreazã familiile, rup lanțurile trofice sociale, înstrãineazã, îneacã în uitare tradiția și dezleagã omul de locul sãu de origine, singurul care îi poate oferi un sentiment de siguranțã. (“Spațiul mioritic”, în cazul românilor). Cãci o definiție minimalistã a culturii, a patriotismului identitar ar fi negativã : “aparțin identitãții culturale elementele pe care nu le putem lua cu noi atunci când plecãm.” Sã pomenim doar, pentru istoria recentã a României, migrația unei pãrți a populației moldovenești spre Ardeal în cãutare de locuri de muncã, între anii 60 și 80 ai secolului XX, mișcare forțatã de lipsa dezvoltãrii industriale suficiente în zona de baștinã, capabilã de a absorbi populația ruralã excedentarã creatã de mecanizarea agriculturii, și încurajatã de condițiile salariale superioare acordate proletariatului în formare de dupã 1950, într-o țarã dominant agrarã pânã atunci.

Migrația și consecințele ei

Putem vorbi însã și de masivele plecãri de cetãțeni români spre Europa occidentalã de dupã 1990, cea mai importantã scurgere de populație din ultimele douã secole. Cine poate mãsura consecințele de pildã ale deplasãrii pe lungi perioade, deci a lipsei din mediul familial, astfel dezagregat, a unor populații din satele Maramureșului sau Oașului spre Franța. Ca și consecințele îmbolnãvirii endemice cu boli sexual transmisibile. În unele cazuri jumãtate din populația în putere de muncã a unei localitãți trãiește 250 de zile din 365 în zona parizianã, în localitãți ca Nanterre de pildã, trãind din furt, munca la negru, prostituție și cerșetorie mascatã prin vânzarea de ziare. Consecințele interne sunt dezastruoase: demografice – depopularea masivã a unor localitãți, micșorarea ratei natalitãții, cele sanitare privind bolile cronice și endemice derivate din condițiile extreme de existențã în strãinãtate, cele morale, degradarea prin pierderea mândriei (auto-aprecierii) individuale și de grup care nu mai este susținutã și controlatã de nici o privire colectivã, comunitarã. Ele pot pãrea ireversibile. Dacã luãm în considerare intensitatea și durata crizei imaginarului social, adicã totalul blocaj al gândirii sociale reformiste proiective la nivelul maselor în Europa de Est, în ultimele cinci decenii, asumarea unor idealuri impuse prin acculturație, lipsa de ideal social sau transferarea idealului spre trecut, de pildã semnele clare de revalorizare a epocii național-comuniste ca o “epocã de aur” în raport cu prezentul, vom înțelege ce profunde traume produce criza identitarã, cauza și efect al condițiilor de existențã evocate și invocate de noi mai sus.

Decãderea din uman

Regãsim aici istoria și geografia miticã, morala tradiționalã, grila de valori unde diferențierea netã dintre bine și rãu ar trebui sã funcționeze. Aici, tocmai aici naște criza: diferența nu mai este perceputã clar. Absența tatãlui, care lucreazã, nu poate fi compensatã de mamã. Familiile mono-nucleare ale imigraților induc efecte încã și mai puternice asupra presonalitãții copiilor, decât în cazul celor loco-clanice. Lipsa bunicilor, de asemenea. Bunicii rãmași departe, necunoscuți, care nu au putut transmite nimic despre rãdãcini. Aceste aspecte negative au natura lanțurilor trofice. Le-am numit “lanțuri trofice sociale” și vom considera ca omenirea nu se hrãnește doar cu substanțe alimentare, ci și cu, mai ales cu substanța psihicã. Ruperea lanțurilor trofice sociale are ecouri în ansamblul structurii grupului, asupra continuumului individual-familial-microsocial-uman. Decãderea din uman este principala consecințã. În plan micro-social toate aceste fenomene au fost observate separate, dar manifestãrile lor nu au fost analizate și puse în relație cu fenomene analoage din continuumul macrosocial, comunitar, legãtura profundã nu a fost suficient analizatã. Ca și cum trecerea, translația prin analogie ar avea în fațã un prag de netrecut. În numele spiritului critic și a luptei contra sechelelor național-comunismului culturile Europei de est sunt pe cale sã abandoneze orice sisteme de apãrare, sã arunce peste bord ca rebuturi ale comunismului, ultimele valori spirituale specifice și sã dinamiteze ultimele metereze de la înãlțimea cãrora se mai putea nu doar apãra teritoriul spiritual comunitar, ci vedea, observa, supraveghea și deci înțelege natura bãtãliilor mondiale și combate consecințele lor destructive, morbide (de la morb – adica boalã) ce riscã sã fie ireversibile, letale pentru comunitate și deci și pentru indivizii care îi aparțin.

Dan CULCER