Uncategorized

Rectificare pentru “Mihai Eminescu”

Consiliul Local Târgu Mureș a alocat 50.000 RON pentru refacerea acoperișului Casei de Cultură “Mihai Eminescu”. Rectificarea bugetului a fost aprobată joi, după ce Ziarul semnala în urmă cu o lună indolența consilierilor care-și votaseră tarife preferențiale pentru serviciile instituției, dar o lăsau în paragină. Casa de Cultură Mihai Eminescu este în patrimoniul Primăriei și Consiliului Local Târgu Mureș, iar directorul Vasile Dorel speră ca lucrările să se poată face în noiembrie. “Altfel acolo va fi un prăpăd”, a declarat acesta.

Consiliul Local Târgu Mureș a votat joi adoptarea bugetului rectificat al municipiului, și a cuprins la capitolul cultură, recreere și religie și suma necesară reparațiilor la Casa de Cultură “Mihai Eminescu”.

Concurență neloială

Directorul Casei de Cultură, Vasile Dorel, a înaintat consilierilor informarea privind situația imobilului și a arătat că “activitățile care se desfășoară în spațiile de cultură nu acoperă cheltuielile de regie și de funcționare a spațiului, datorită și concurenței neloiale pe care ne-o fac Palatul Culturii și Teatrul Național”. Astfel, Vasile Dorel susține că acestea primesc subvenții pentru activitatea desfășurată și pot închiria spațiile la tarife mult mai mici decât Casa de Cultură. De asemenea, Vasile Dorel a atras atenția că la aceste probleme se mai adaugă și lipsa confortului termic pe timp de iarnă datorat temperaturii scăzute a agentului termic furnizat de Energomur SA și a uzurii instalațiilor. “Deși în repetate rânduri am solicitat Primăriei Târgu Mureș instalarea unei centrale termice proprii care ar reduce la jumătate costul facturilor, solicitările noastre nu au fost luate în considerare”, susține Vasile Dorel. În concluzie, mai arată acesta profitul obținut din activitatea Hotelului Tineretului și Barul Tineretului se utilizează pentru acoperirea pierderilor înregistrate de activitatea defășurată în spațiile culturale.

Ce se va întâmpla cu discoteca?

Conform informării prezentate de Vasile Dorel, la subsolul clădirii activitatea de discotecă se realizează printr-un contract de asociere în participare între Casa de Cultură și Cuba Libre SRL, încheiat în iulie 1997. De atunci, societatea a plătit Casei de Cultură 1400 de dolari lunar, iar din aprilie 2006 acești bani merg direct la Primăria Târgu Mureș, ca impozit pe clădire. Contractul a fost încheiat pe o perioadă de 10 ani și expiră la 15 iulie 2007. Până în prezent n-au existat discuții pentru prelungirea înțelegerii. “Încă n-au fost discuții, am considerat totuși că este prematur. Din primăvară, vom demara discuții. În mod normal ar trebui făcută o licitație, cu clauzele aduse la zi, dar firma va avea prima opțiune în caz de egalitate cu ceilalți ofertanți”, ne-a declarat Vasile Dorel. Referitor la suma de 50.000 RON alocată de Consiliul Local pentru reparația acoperișului, acesta a susținut că dacă lucrările nu vor putea fi făcute în noiembrie, “va fi un prăpăd”. “S-au făcut măsurătorile de către cei de la Administrația Domeniului Public, și antecalculațiile și în baza lor am cerut acești bani. Nu cunosc formalitățile prin care vor fi utilizate fondurile, dar dacă vor dura mult, și reparațiile nu vor fi făcute în noiembrie, va fi un prăpăd”, a încheiat Vasile Dorel.

Privilegii pentru indolență

Consilierii locali au votat joi reducerea cu 50% a tarifelor pentru cazarea invitaților la Hotelul Tineretului, din cadrul Casei de Cultură Mihai Eminescu, în cazul acțiunilor organizate de către Consiliul Local Târgu Mureș. Aceiași consilieri au ignorat din primăvară degradarea acoperișului pentru terasele exterioare ale Casei de Cultură Mihai Eminescu și degradarea continuă a imobilului. Contractul de închiriere pentru Casa de Cultură a Studenților, care își desfășoară activitatea în respectivele spații, a expirat de cinci ani, dar CL nu l-a prelungit nici în ședința de joi, 26 octombrie. Mai mult, pe lângă tarifele preferențiale pe care le-au votat consilierii, spațiile Casei de Cultură sunt solicitate, pe gratis, foarte des de către reprezentanții Primăriei pentru diferite manifestări sau ședințe. “În timpul ploilor sau iarna când e zăpadă spațiul devine o piscină”, a mai declarat Vasile Dorel. Directorul Administrației Domeniului Public, din cadrul Primăriei Târgu Mureș, Dan Gliga, a aprobat și el că reparațiile trebuie făcute cât mai repede.

Ionuț OPREA

Show More

Related Articles

Back to top button
Close