Administrație

Referendumul UDMR, respins de USL, PDL și PP-DD

Consilierii județeni au respins joi, 14 noiembrie, într-o ședință extraordinară, propunerea UDMR de organizare a unui referendum în data de 8 decembrie 2013, în vederea consultării cetățenilor din județul Mureș privind oportunitatea înființării unei regiuni de dezvoltare formată din județele Mureș, Harghita și Covasna, cu centrul regiunii în municipiul Târgu-Mureș.

„Invazie†de primari și viceprimari UDMR

La ora 13 fix, audiența din Sala Mare de ședințe a Palatului Administrativ este aproape maximă. Dacă la o ședință obișnuită locurile din spatele consilierilor erau, în mare parte, neocupate, acum aproape că nu mai ai loc să arunci un ac. Zeci de primari și viceprimari UDMR, „convocați†probabil de la „centruâ€, s-au așezat, cuminți, pe locuri, pentru a asista la „războiul argumentelor†care va urma.

„Surpriza†lui Ciprian Dobre

Ședința începe cu câteva minute de întârziere, cu o mică „surpriză†pregătită de Ciprian Dobre primarilor și viceprimarilor UDMR, și anume intonarea Imnului Național al României.

Consilierul UDMR Kelemen Marton solicită Executivului să aprobe o listă de patru cetățeni aflați în sala de ședință, care doresc să ia cuvântul, propunere acceptată de ceilalți colegi fără vot. Urmează proiectele de hotărâre 1, 2 și 3, adoptate aproape pe bandă rulantă. Toată lumea așteaptă parcă punctul 4, cel referitor la propunerea UDMR de organizare a referendumului.

Kelemen Marton: „Trebuie să ne spunem părereaâ€

Kelemen Marton își începe discursul în limba maghiară, iar apoi îl reia în limba română. „Sper că este evident pentru toți, vorbim despre perspectivele și viitorul județului Mureș, respectiv a municipiului Târgu-Mureș și îmi pare rău că aparent partidele politice de care aparțineți nu au considerat necesar purtarea unui dialog real pe această temăâ€, spune fiul deputatului Kelemen Attila. „Mai mult de 55.000 de cetățeni din județul Mureș și mai mult de o treime dintre consilierii județeni consideră că da, trebuie să ne spunem părerea. Nu vrem să instituim regiuni de dezvoltare printr-un referendum județean. Evident, suntem conștienți că acest lucru nu este posibil, dar nici nu vrem să stăm cu mâinile în sân în timp ce Bucureștiul ne decide soarta. Vrem să ne ridicăm vocea ca județul Mureș să nu fie perdantul reorganizării regiunilor de dezvoltareâ€, spune Kelemen Marton, aplaudat cu patimă de aleșii locali UDMR din sală.

Vasile Filimon: „Unde ați fost acum doi ani jumate?!â€

În numele grupului PDL ia cuvântul Vasile Filimon, care ține un discurs memorabil pentru analele Consiliului Județean Mureș. „Mă bucur mult că v-ați trezit. După atâta timp, v-ați trezit și acest lucru nu face decât să mă mulțumeascăâ€, afirmă șeful Administrației Piețelor din Târgu-Mureș care nu pare dispus să se tocmească la vot. Argumentul? Refuzul UDMR de a participa la dezbaterile inițiate în urmă cu doi ani și ceva de primarul Dorin Florea, liderul PDL Mureș, pe tema dezvoltării municipiului Târgu-Mureș. „Vă aduceți aminte de județ și de oraș doar în preajma campaniilor electorale. Iertați-mă, dar ăsta este adevărulâ€, continuă Vasile Filimon. „Unde ați fost acum doi ani jumate când primarul Dorin Florea a declanșat o dezbatere publică pe acest subiect?â€, întreabă consilierul PDL care face și o trecere în revistă a subiectelor propuse de liderul PDL și întâmpinate cu „Pas†de reprezentanții „Laleleiâ€: proiectul IBM, proiectul parcului tehnologic de la Aerodrom, proiectul orașului cu 200.000 de locuitori, proiectul Spitalului Regional, proiectul unificării Universităților, proiectul Parc Olimpic – cai de rasă, proiectul Autostrada Iași – Târgu-Mureș, proiectul drumului de legătură din Tudor la Spital, predarea terenului de la Armată, Stadion, ștrandul 1 Mai, patinoar artificial. „La toate v-ați opus. N-am înțeles de ceâ€, conchide Vasile Filimon înainte să anunțe că aleșii județeni PDL vor vota împotriva proiectului.

Nu aplaudă nimeni…

Vasile Boloș, punct ochit, punct lovit

„Vocea†consilierilor USL este asigurată de social-democratul Vasile Boloș care face o scurtă întoarcere în timp, la o ședință extraordinară din 7 iulie 2011. „Ședința pe care o evoc a avut un singur punct pe ordinea de zi: proiect de hotărâre privind organizarea referendumului local în vederea consultării cetățenilor din județul Mureș asupra desființării județului prin modificarea limitelor teritoriale ale acetuia, promovat la acea vreme de grupul de consilieri PSD și PNL, având ca punct de pornire propunerile președintelui României Traian Băsescu de reorganizare administrativă a României prin desființarea județelor actuale. Pentru cei care nu știu sau au uitat care a fost rezultatul votului de atunci, îl voi reaminti. Conform procesului verbal aflat pe site-ului Consiliului Județean: 14 voturi pentru, toate ale consilierilor PSD și PNL. 18 voturi contra, acestea aparținând consilierilor UDMR și PDL, și două abțineri PDL. Acest vot exprima de fapt un acord tacit al grupului UDMR și PDL cu propunerile de atunci ale președintelui Traian Băsescuâ€, spune Vasile Boloș.

Lokodi Edita Emoke: „Regiunea 7 Centru n-a funcționatâ€

Vicepreședintele UDMR al Consiliului Județean, Lokodi Edita Emoke își începe cuvântarea exprimându-și nemulțumirea vis a vis de neasigurarea traducerii simultane româno-maghiare, după care aduce argumente pentru votarea proiectului, în special argumente de ordin economic. „Nu dorim modificarea teritoriului județului Mureș, nu dorim desființarea județului Mureș, dorim o dezvoltare în următoarea perioadă 2014-2020 mai puternicăâ€, menționează Lokodi Edita Emoke. „Să ne uităm către investitorii privați care din păcate din acest județ nu au reușit, pentru că n-au avut forță suficientă să atragă bani europeni. În Brașov unde era posibilitate economică mai puternică s-au atras fonduri europene într-o cantitate mult mai mare de către privațiâ€, subliniază Lokodi Edita Emoke, care este de părere că „Regiunea 7 Centru n-a funcționatâ€, iar „proiectele care erau la nivel regional mergeau anevoios.â€

Szasz Izolda: „Nu am tinde spre o reorganizare teritorialăâ€

Vine rândul consilierului UDMR Szasz Izolda, care aduce argumente juridice pentru organizarea referendumului și desființează raportul de specialitate negativ întocmit de Paul Cosma, secretarul Consiliului Județean Mureș. „Considerăm că, competența materială aparține în mod cert Consiliului Jduețean Mureș. Or, chiar dacă ne califică unii colegi că ar fi cu altă tendință, din moment ce este – considerăm noi – de competența Consilului Județean Mureș, este un proiect de hotărâre care cel puțin ar merita sau ar trebui dezbătut în fondâ€, afirmă Szasz Izolda.

„Noi nici sub o formă nu am tinde spre o reorganizare teritorială care într-adevăr nu se poate discuta la nivelul unui județ, însă obiectul acestui proiect de hotărâre este organizarea unui referendum în vederea consultării cetățenilor cu domiciliul în județul Mureșâ€, completează Szasz Izolda care reamintește că UDMR dorește modificarea unei regiuni de dezvoltare și nu a unei regiuni din punct de vedere administrativ-teritorială.

Paul Cosma, „șah mat†la proiectul UDMR

În replică, Paul Cosma demonstrează de ce are un salariu anual de 76.000 lei și oferă celor prezenți o lecție de drept administrativ, în care prezintă motivele neavizării proiectului propus de UDMR. „Legea face distincție între refendumul de interes național și referendumul local. O autoritate publică locală, un consiliul județean sau local, niciodată nu va putea să organizeze un referendum cu problematică de interes naționalâ€, afirmă secretarul Consiliului Județean Mureș care face apoi șah mat propunerea „Laleleiâ€. „Din textul proiectului de hotărâre pe care inițiatorii l-au depus la registratura Consiliului se poate constata explicit că vorbim de acea oportunitate a înființării unei regiuni de dezvoltare formată din trei județe care astăzi fac parte dintr-o regiune de dezvoltare a cărei componență este aprobată prin lege. Vorbim practic de oportunitatea modificării unei legiâ€, explică Paul Cosma. În fine, secretarul Consiliului Județean mai amintește că un referendum presupune alocarea unor resurse financiare publice. „Acestea, potrivit legii, se suportă din bugetul celui care organizează, în speța noastră bugetul județului. În condițiile în care chestiunea propusă la referendum nu este de interes local, ci vizează mai multe județe, cele trei pe de o parte și haideți să facem referire și la alte trei care astăzi alcătuiesc Regiunea de Dezvoltare 7 Centru, consider că ar fi încălcate dispozițiile Legii 273 din 2006 privind Finanțele Publice Locale în sensul că resursele financiare ar fi utilizate în afara competenței legal atribuite a Consiliuluiâ€, mai spune Paul Cosma, a cărui intervenție este aplaudată de colegii din Consiliul Județean Mureș.

Mircea Radu, pildă pentru Kelemen Marton

Amintindu-și de solicitarea consilierilor UDMR de a vorbi bilingv în timpul ședințelor, social-democratul Mircea Radu îi dedică o pildă mai tânărului său coleg Kelemen Marton. Un dialog din tinerețe, petrecut în Mădăraș, cu o agricultoare, Erzsi neni, care nu vorbea românește. „Figely ide, Erzsi neni, holnap, mâine, vine Balazs Francisc și-ți ară grădina și nem kel fizetni egy lejâ€, rememorează Mircea Radu. „Munca este unicul izvor ca să progreseze acest județâ€, spune consilierul PSD.

Ioan Tușnea propune amânare și dezbateri

Obișnuit să ia cuvântul ședință de ședință, consilierul PP-D Ioan Tușnea și-a respectat obiceiul propunând amânarea proiectului. „Și într-un timp rezonabil să avem niște discuții mai amănunțite și mai argumentate, poate chiar în Consiliul Județean sau într-o întâlnire a consilierilor și a altora care doresc să participe, nu neaparat sub egida Consiliului Județean. De asemenea, cer dezbateri publice televizateâ€, afirmă Ioan Tușnea. „A împărți țara în regiuni de câte trei județe mi se pare mai ineficient decât în formula actualăâ€, completează fostul șef al Inspectoratului Școlar Județean Mureș. 

Peter Ferencz, speranțe pentru dialog

Primarul orașului Sovata, Peter Ferencz, explică faptul că UDMR militează pentru o nouă regiune de dezvoltare și nicidecum pentru una administrativă. „Suntem cu toții conștienți că această regiune nu funcționează la parametri la care ne-am așteptat și nu pentru că Agenția de Dezvoltare Regională nu face toate eforturile – pentru că ei lucrează foarte bine – ci pentru că este o diferență foarte mare între județele din această regiuneâ€, precizează Peter Ferenc. „Speram ca această inițiativă să deschidă un dialog între partidele politice, să deschidă o posibilitate de a rezolva această problemă importantă pentru întreaga țară, dar mai ales pentru noi, din diferite județe care suntem defavorizați în acest momentâ€, adaugă primarul orașului Sovata.

Peti Andras: „Dați un mesaj puternic întregii țăriâ€

Viceprimarul municipiului Târgu-Mureș, Peti Andras, are un discurs de zile mari invocând articolul 2, alineatul 1 din Constituție. „Suveranitatea națională aparține poporului român care o exercită prin alte modalități, și prin referendumâ€, citează Peti Andras. „Astăzi nu votați un simplu proiect de hotărâre, ci dați un mesaj puternic întregii țări. Doriți să transmiteți țării că aici în regiunea noastră este înțelegere, armonie, bună conviețuire și respect reciproc sau nu doriți să dați acest mesaj? Singura cale ca Târgu-Mureș să devină capitala regiunii este să facem regiune de dezvoltare distinctă cu cele două județe, Covasna și Harghita, care sunt singurele județe care acceptă să ni se alăture în acest demersâ€, afirmă liderul UDMR Târgu-Mureș, sub privirile mândre ale lui Brassai Zsombor, președintele UDMR Mureș.

În continuare, Peti Andras se adresează secretarului Consiliului Județean Mureș. „Dacă există o inițiativă cetățenească, oamenii vor să își exprime punctul de vedere, să nu caute de ce nu se poate, ci invers ar trebui să pună problema. Cum se poate să asigurăm dreptul fundamental și constituțional așa cum am citit și din Constituția Românieiâ€, spune Peti Andras care face și un inventar a ceea ce a făcut UDMR în ultimii ani pentru județul Mureș: 300 de milioane de euro, apă, salubritate, sit contaminat, grădină zoologică, săli de sport și locuințe ANL.

Sofalvi Szabolcs și pilda cepei

Primarul comunei Sângeorgiu de Mureș, Sofalvi Szabolcs, oferă două pilde haioase, dar în același timp îngrijorătoare pentru județul Mureș. „O să ajung la un calcul care se face în momentul de față în Regiunea Centru: cam jumătate merge în județul Alba, jumătate în județul Brașov, jumătate în județul Sibiu și restul rămâne pentru județele Mureș, Harghita și Covasna. Cam așa stă situația, un pic exagerândâ€, afirmă edilul șef din Sângeorgiu de Mureș. „Noi la țară, în Sângeorgiu de Mureș, ne ocupăm și de agricultură. Eu am grădină, și m-am dus și am plantat ceapă. Și nu ne-a ieșit ceapa, nu s-a dezvoltat și am zis oare de ce, în Sângeorgiu de Mureș nu crește nici ceapa? Și atunci am observat că este un copac mare care îi ține umbră. De aceea nu s-a dezvoltat. Așa simțim și noi acum, dacă ești în umbra județului Brașov, Sibiu, Alba, tu, Mureș ești foarte micâ€, adaugă Sofalvi Szabolcs.

Simon Istvan: „Să dezvoltăm și mediul privatâ€

Primarul comunei Sânpaul, Simon Istvan, face lobby, cu argumente economice, pentru ca județul Mureș să facă parte dintr-o regiune de dezvoltare mai mică, alături de județele Harghita și Covasna. „Este important să dezvoltăm și mediul privat. Dacă aici în județul nostru ar fi centru, 100% am avea o eficiență mult mai bună decât așa cum avut în Regiunea 7 Centru. Consider că acesta este un prim pas făcut, sunt sigur că împreună, cu toții, vom sta la masă, vom discuta pentru că este vorba despre viitorul județului nostru, de dezvoltarea județului Mureșâ€, menționează Simon Istvan.

Ciprian Dobre, argumente pentru decizii de utilitate

Cuvântul de încheiere îl are Ciprian Dobre, președintele Consiliului Județean Mureș, care apreciază multitudinea de argumente prezentate de vorbitori. „Pe subiectele sensibile niciodată nu putem să avem poziții tranșanteâ€, spune Ciprian Dobre care este de părere că hotărârile Consiliului Județean trebuie să aibă utilitate pentru cetățeni. „Un referendum se poate organiza oricând în județul Mureș cu condiția utilității unui astfel de referendumâ€, explică Ciprian Dobre.

Totodată, președintele Consiliului Județean Mureș se întreabă ce efecte ar avea o majoritate de „Daâ€, respectiv de „Nuâ€. „Luăm varianta că la referendum vor fi mai multe „Daâ€-uri decât „Nuâ€. Bun. Ce facem cu acest referendum, cu acest rezultat de „Daâ€? mergem și încercăm să modificăm Legea 315/2004 bănuiesc. Mergem la cei 12 parlamentariai noștri, le punem în vedere acest lucru, să meargă în parlament unde sunt peste 400 de parlamentari și să se lupte pentru acest lucru. Rezultatul este „Nuâ€, punctează Ciprian Dobre.

Patriotismul, cel mai frumos sentiment din lume

În fine, consilierii își exercită dreptul la vot, iar rezultatul este următorul: 14 voturi pentru, 19 împotrivă și o abținere. Concluzia ședinței este trasă de o doamnă din Sărmașu, care ia cuvântul în calitate de simplu cetățean și contribuabil. „Am ascultat foarte multe argumente juridice și nu am priceput prea mult pentru că e treaba juriștilor, dar ca simplu cetățean ce înțeleg eu? Patriotismul este un sentiment nobil și frumos, poate cel mai frumos din lume dar mai există un sentiment, patriotismul local care mă motivează pe mine să mă gândesc unde este mai bine și de ce nu îmi este bine unde sunt și v-aș ruga ca pe viitor să vă gândiți în ideea că dacă noi vrem să obținem ceva, nu ne adresăm unei majorități sau minorități, ne adresăm concetățenilor care vor să meargă bineâ€, conchide doamna.

Show More

Related Articles

Back to top button
Close