Uncategorized

Regulile tranziției spre UE

Concurența – rezultatele negocierii

Adaptarea companiilor este necesară cu mult înainte de data aderării, pentru a permite acestora să facă față presiunilor concurențiale ale Uniunii Europene, fiind nevoie de aplicarea imediată și în întregime a acquis-ului. Mecanismele pieței nu ajung de fiecare dată la cel mai bun rezultat, doar prin propria lor funcționare, fiind necesară acțiunea politicii în domeniul concurenței, pentru a crea un spațiu de joc echitabil pentru toate firmele de pe piață

Finalizarea negocierilor la capitolul concurență a fost condiționată mai ales de dovedirea aplicării corecte a legislației armonizate în domeniul antitrust și al ajutorului de stat și nu doar de existența unui cadru legislativ armonizat și a instituțiilor necesare implementării acestuia.

La fel ca majoritatea noilor țări ce au aderat în 2004, România a obținut la acest capitol perioade de tranziție, menite să asigure alinierea treptată a acestor scheme incompatibile de ajutor de stat cu acquis-ul comunitar, urmărindu-se și reducerea efectelor în plan financiar asupra companiilor care deja au investit în zonele libere sau defavorizate. Este posibilă, astfel, menținerea exceptarii de la plata impozitului pe profit, care a fost acordată agenților economici ce au obținut certificatul de investitor în zona defavorizată până la 1 iulie 2003, în baza OUG 24/1998, privind regimul zonelor defavorizate, în condițiile respectării limitărilor impuse de ajutorul de stat pentru investiții regionale. Perioada de tranziție, de care vor beneficia câteva sute de companii, a fost obținută pentru întreaga perioadă de existență a zonelor defavorizate, după cum urmează: pentru 3 zone defavorizate până la 31 decembrie 2008; pentru 22 zone defavorizate până la 31 decembrie 2009; pentru 3 zone defavorizate până la 31 decembrie 2010. Chiar dacă schema de ajutor de stat existentă în zonele defavorizate este în continuare una incompatibilă cu acquis-ul, aceasta joacă un rol important în contextul diminuării treptate a decalajelor existente între diferitele zone ale țării. S-a obținut totodată posibilitatea de a menține exceptarea, până în 31 decembrie 2001, de la plata redevenței datorată administrației zonelor libere, de către agenții economici care operează în zone libere și care au încheiat contracte comerciale cu administrația zonelor libere, înainte de 1 iulie 2002, în baza Legii 84/1992 privind regimul zonelor libere, în condițiile respectării limitărilor impuse de ajutorul de stat pentru investiții regionale, măsura de care vor beneficia apoximativ 40 de companii.

Tranziția în siderurgie

Perioada de tranziție în zonele libere a fost necesară asigurării unei perioade cât mai îndelungate pentru ca schema de ajutor de stat să devină compatibilă cu acquisul comunitar, la momentul instituirii, aceasta fiind substanțial contrară acquis-ului. În cadrul negocierilor cu privire la cele două perioade de tranziție anterior menționate, s-a obținut un beneficiu important în favoarea companiilor care operează în aceste zone și anume ștergerea unor ajutoare care au fost acordate în trecut, înainte de 2 ianuarie 2003, momentul intrării în vigoare a Regulamentului Consiliului Concurenței privind ajutorul de stat regional.

Referitor la industria siderurgică, s-a negociat o perioadă de tranziție până în 2008, dată la care acest domeniu ar trebui restructurat. România și-a asumat următoarele angajamente: să nu mai acorde, să nu plătească, în perioada 1 ianuarie 2005 – 31 decembrie 2008, ajutoare de stat companiilor prevăzute în Strategia de restructurare a industriei siderurgice; să respecte nivelul ajutorului de stat agreeat în contextul Protocolului 2 al Acordului European pentru companiile prevăzute în Strategia de restructurare a industriei siderurgice; să respecte reducerile de capacități pentru produse finite, de 2,05 milioane tone, prevăzute pentru întreaga perioadă de restructurare (1993-2008). În privința acestui sector, dacă se constată că angajamentele nu vor fi respectate sau pe parcursul restructurării se acordă ajutor de stat suplimentar, în special companiilor care fac obiectul Strategiei, Comisia va lua măsurile adecvate pentru a determina România să ceară rambursarea ajutorului care a fost acordat cu încălcarea angajamentelor relevante. Dacă este necesar, se va recurge la diferitele clauze de salvgardare, care vor fi incluse în Tratatul de Aderare.

Implicațiile negocierilor

Integrarea europeană și accesul pe piața unică presupun înlocuirea acordării ajutoarelor de stat pe criterii subiective, cu o abordare profesionistă bazată pe criterii comunitare. În UE există un trend descendent al ajutorului de stat, așa cum cere și „Strategia de la Lisabona”, dar în România nu s-a cristalizat o tendință similară, fiind necesară o limitare în termeni concreți (% din PIB) a nivelului ajutorului de stat. În România, predomină ajutoarele fiscale, ce presupun renunțarea la venituri bugetare, în timp ce finanțările bugetare directe, majoritare în UE, au o pondere extrem de redusă. Proporția ajutoarelor acordate în România și care au sarcina de a corecta imperfecțiunile pieței – ajutoare de mediu, pentru cercetare-dezvoltare, pentru IMM-uri – este inferioară ponderii ajutoarelor de restructurare. În acest context, urmărind experiența comunitară, este de așteptat ca în viitor România să acorde cu preponderența ajutoare de stat pentru: dezvoltare regională, dezvoltarea IMM-urilor, protecția mediului înconjurător, promovarea cercetării și dezvoltării, crearea de noi locuri de muncă, promovarea instruirii profesionale. Respectarea strictă a acquis-ului comunitar în domeniu va determina și o diminuare a măsurilor de sprijin în favoarea companiilor care activează în sectoare sensibile: siderurgic, fibre sintetite, industria auto, carboniferă, construcții navale. Ajutoarele acordate pentru investiții care conduc la creșterea capacităților vor fi strict limitate sau chiar interzise.

Tratatul de Aderare prevede existența unui mecanism în cadrul căruia Comisia va decide, după data aderării României, asupra ilegalității ajutoarelor de stat acordate după 1 septembrie 2004 și până la aderare, și va impune returnarea lor. În ceea ce privește sectorul siderurgic, dacă se constată că angajamentele nu vor fi respectate sau pe parcursul restructurării se acordă ajutor de stat suplimentar, în special companiilor care fac obiectul Strategiei, Comisia va lua măsurile adecvate pentru a determina România să ceară rambursarea ajutorului care a fost acordat cu încălcarea angajamentelor relevante. Companiile siderurgice care trebuie să respecte condițiile – nivelul ajutorului de stat și reducerile de capacități – stabilite în contextul negocierilor, prin Strategia de restructurare a sectorului sunt: ISPAT SIDEX Galați; ISPAT Siderurgica Hunedoara; COST Târgoviște; ISCT Câmpia Turzii; CSR Reșița; DONASID Călărași.

În contextul negocierilor, la capitolul concurență, România și Uniunea Europeană au convenit asupra unei clauze de salvgardare, care vizează, în principal, consolidarea implementării legislației, îndeosebi în materie de ajutor de stat și respectarea angajamentelor asumate în privința sectorului siderurgic. Conform acestei clauze, Comisia, în orice moment înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de aderare, poate recomanda Consiliului – care poate decide cu majoritate calificată – amânarea datei de aderare cu un an, până la 1 ianuarie 2008, dacă rezultă clar riscul ca România să nu fie pregătită să facă față condițiilor de stat membru, de la data aderării, într-un număr de domenii importante.

A consemnat Florin CEUȘAN

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close