Relansarea comunei Bahnea prin zootehnie
Aflat la prima organizare a expozitiei de taurine de la Bahnea in calitate de primar al comunei, Jors Ioan a punctat rolul importanta expozitiei de taurine si aspecte legate de domeniul agicol al comunei Bahnea.
Reporter: Ce impact a avut expozitia de taurine de la Bahnea?
Jors Ioan: Expozitia este foarte importanta și are un deosebit impact in randul crescatorilor de animale. Crescatorii de animale au posibilitatea sa schimbe impresii și sa-si etaleze munca de peste an.
Rep.: Care este meritul primariei in organizarea acestui eveniment?
I.J.: Eu sunt de profesie medic veterinar si, alaturi de viceprimar, ne-am implicat in mod direct in selectarea animalelor. Pentru aceasta expozitie am primit sprijinul institutiilor agricole judetene DADR Mures, OJCA Mures si OARZ Mures.
Rep.: Care este ponderea agriculturii in comuna Bahnea?
J.I.: Ponderea este de 99,9 %, restul fiind reprezentat de comert. Problema majora este însă faptul ca nu avem alta sursa de venituri decat din agricultura. Multi dintre agricultori sunt pensionari, fapt ce explica scăderea numarului de bovine din comuna. Daca in anul 2006 aveam 1126 de bovine, in momentul de fata sunt doar 720 de capete.
Rep.: Care este situatia tinerilor din sectorul agricol?
J.I.: Tineretul din ziua de azi are nevoie de mai mult patos, în contextul in care agricultura și cresterea animalelor reprezinta o indeletnicire veche, care necesita multa munca.
Rep.: Cum vedeti expozitia de taurine de la Bahnea de anul viitor?
I.J.: Din punct de vedere organizatoric va fi mult mai bine. Este prima expozitie pe care am organizat-o, si, ca orice inceput, are si parti mai putin reusite. Pentru editia de anul viitor sper sa fie mai multe animale de valoare iar numarul crescatorilor participanti sa fie cat mai numeros.
A consemnat Alin ZAHARIE



