Reteaua SURM se dezvolta
Consiliul Judetean Mures a aprobat, in sedinta de joi, 27 septembrie, concesionarea prin încredintare directa a sistemelor de alimentare cu apa din localitatile Sînpaul, Valea Izvoarelor, Chirileu, si Gornesti , Peris, comuna Gornesti, catre S.C. Servicii de Utilitati Rurale Mures(SURM) S.A., in vederea exploatarii sistemelor pe perioada de garantie de doi ani. Contractul de concesionare urmeaza a fi incheiat in termen de 30 zile de la data adoptarii hotarârii. Aceasta incredintare directa a sistemelor cu apa din aceste localitati era necesara deoarece pentru punerea in functiune a unor astfel de sisteme trebuie indeplinite cumulativ doua masuri. Prima dintre acestea ar fi intocmirea si semnarea proceselor verbale de receptie la terminarea lucrarilor, iar a doua, organizarea activitatii de exploatare prin concesionarea patrimoniului pe o perioada de 2 ani. Tot aici este necesara încheierea unui contract, având ca obiect exploatarea sistemelor de alimentare cu apa, în perioada de garantie cu o societate comerciala de specialitate. Vicepresedintele CJ Mures, Alexandru Fratean a tinut sa precizeze despre programul prin care au fost realizate sisteme de aductiune cu apa in localitati din mediul rural ca, desi a fost controversat inca de la lansare, acesta este benefic pentru populatie. „Acest program prin care au fost realizate sisteme de aductiune cu apa in localitati din mediul rural a fost unul controversat inca de la inceput, insa eu il sustin. Ideea a fost ca populatia sa beneficieze de apa tratata pentru a nu mai lua cu galeata din cine stie ce alte surse. In ciuda tuturor opiniilor divergente, vestea buna este ca majoritatea oamenilor au acum apa tratata, iar problema este in proportie de 80 la suta rezolvata ”, a adaugat vicele CJ Mures.
Liviu CRUDU



