Retrocedarea Castelului Lăpușna și cleștii Justiției
Prezentam în urmă cu două săptămâni ultimele evoluții în procesul privind proprietatea Castelului Lăpușna. Scriam atunci că Prințul Paul nu e de România existând probleme în a demonstra calitatea în care acesta solicită retrocedarea mai multor proprietăți care au aparținut lui Carol al II-lea. Procesul fiind unul complex vom prezenta în mai multe materiale evoluția cazului și începem azi cu prima hotărâre dată de instanțele locale în acest sens.
Aventura proceselor de retrocedare a castelului de la Lăpușna a început în anul 2002, mai exact pe 15 august, când prințul Paul de România intentează o acțiune la Judecătoria Mureș pentru retrocedarea castelului. În acțiunea sa, prințul cere instanței să se constate că: imobilul în cauză a fost preluat fără titlu de către stat precum și nulitatea contractului de vânzare-cumpărare dintre Romsilva și Sc Grand SA, contract încheiat în anul 1998. În motivarea acțiunii se arată că statul român a comis un abuz prin preluarea imobilului și că părțile, Romsilva și Grand, au fost de rea credință în momentul încheierii contractului. Prințul Paul se consideră îndreptățit să redobândească castelul deoarece este fiul lui Mircea Grigore. Mircea Grigore a fost recunoscut printr-o decizie a Tribunalului Lisabona ca fiu legitim al lui Carol al II-lea. Acesta vine astfel la moștenirea fostului rege și, potrivit dării de seama asupra bunurilor și lista bunurilor de partaj întocmite după decesul lui Carol al II-lea este succesor în cota legală de 37,5% ceea ce se ridica la suma de 315.652 dolari. La momentul decesului lui Carol al II-lea, succesiunea s-a deschis, în masa succesorală fiind incluse bunurile și valorile pe care acesta le deținea în proprietate în acel moment. O altă moștenitoare a regelui este Elena Lupescu care primește 25 % din avere. La moartea acestei, prin testament este lăsat totul moștenitorului unic Monique Urdăreanu. Paul de România cumpără de la Monique Urdăreanu drepturile succesorale lăsate de Elena Lupescu.
Începutul procesului
Încă de la primul termen de judecată se pune problema calității procesuale a prințului, precum și a situației juridice a castelului și terenului aferent. Părțile, respectiv SC Grand SA arată că este succesoarea fostului OJT Mureș și că a primit în patrimoniu proprietatea la reorganizarea acestuia din urmă. Numai o parte a terenului se afla la Romsilva.
Instanța de la Târgu-Mureș constată că nu are competența teritorială de a soluționa cauza ținând cont de faptul că imobilul și terenul aferent se află în raza de competență a Judecătoriei Reghin. Dosarul ajuns la Reghin în decembrie 2002 primește termen pentru 20 ianuarie 2003, termen la care părțile nu se prezintă și instața suspendă judecarea cauzei. Abia în luna ianuarie a anului 2004, Paul de România solicită repunerea pe rol a cauzei. Pe parcursul anului 2004 se succed o serie de termene și amânări în care se lămuresc situații privind proprietatea, extrase de carte funciară și se discută și despre calitatea procesuală a prințului. În octombrie 2004, acesta din urmă aduce precizări și completări la acțiunea sa prin care dorește introducerea în cauză a statului român, constatarea de către instanță a nulității absolute a titlului de naționalizare a proprietății precum și constatarea nulității absolute a tuturor actelor subsecvente. De cealaltă parte se solicită respingerea acțiunii deoarece Paul de România nu are calitatea de moștenitor pentru aceste bunuri. Prima decizie este pronunțată în 13 decembrie 2004, instanța respingând pretențiile lui Paul de România pe motiv că acesta nu are vocație universală sau cu titlu universal la moștenire.
Sanda VIÅ¢ELAR
sanda@ziaruldemures.ro
