Uncategorized

Ceapa de Turda, pâinea săracului

La doar câțiva kilometri distanță, în Bălăușeri, o altă „tradiție” prinde încetișor rădăcini. Practic, pe unde te întorci în comună, dai numai de vânzători de ceapă. Nimeni nu mai știe cine a început primul negoțul. Cert este că la început, autoritățile s-au arătat nemiloase: activitatea se desfășura fără autorizație pe domeniul public și putea perturba traficul rutier, astfel că îi vânau pe comercianți mai ceva decât pe niște infractori. Astăzi însă, când vândutul cepei este un specific al comunei, atât poliția cât și primăria privesc cu îngăduință fenomenul. Oamenii se feresc totuși să vorbească. Pentru cei mai mulți, comerțul cu ceapă de Turda reprezintă singura sursă de venit a casei . Gyöngy Zsiga este una dintre ei. De zece ani se ocupă tot cu această negustorie. A fost plecată și pe la muncă în străinătate, dar până la urmă tot la vândut ceapă s-a întors. Acum este printre cele mai „înstărite” vânzătoare din comună: are propria ei marfă, are unul dintre cele mai bune locuri de vânzare și câștigă între 30 și 50 de lei pe zi. Cu toate acestea, nu e deloc mulțumită de propria-i afacere:

„Ce facem noi aici e chin, nu altceva. Stăm de dimineața până seara într-un frig cumplit și de multe ori degerăm și noi și marfa. Până mai ieri ne vâna și poliția, așa că jumătate din bani îi dădeam numai pe amenzi. Nu merită deloc toată această strădanie. Însă, dacă nu există locuri de muncă, ce putem face, să ieșim la drumul mare să furăm?”, se întreabă ea amărâtă.

Allain CUCU

Show More

Related Articles

Back to top button
Close