Revoluția originală

Prezentăm în premieră absolută fragmente din cartea scrisă de Viorel Rînghilescu, cetățean olandez de origine română, bătut și alungat din România pentru că a îndrăznit să înființeze Partidul Democrat la 26 decembrie 1989 în Comitetul Central.

Prima noastră reacție a fost acordarea unui interviu de către Crăciun corespondenților străini intrați în clădire. Reacția ziariștilor, a cameramanilor și fotoreporterilor pătrunși în clădire ne-a uimit prin profesionalism și rapiditatea cu care își făceau treaba. Fiecare minut filmat, fiecare rolă de film fotografiată, fiecare articol scris la repezeală în marea aglomerație produsă acolo, părăsea clădirea cu o rapiditate fantastică, prin curieri postați în afara clădirii. Reporterii erau mai conștienți decât noi de marele pericol la care ne expuneam. Acum, chiar dacă am fi fost arestați cu toții, informațiile și dovezile despre existența noastră părăsiseră deja clădirea și foarte multe erau în acel moment comunicate probabil către redacțiile unde aceștia erau angajați. Iar toate acestea se întâmplau în timp ce la Radio și Televiziune se comunica în continuare faptul că în stațiile de Metrou, indivizi necunoscuți anunță prin porta-voce organizarea unui miting în Centrul Capitalei, invitând populația să nu ia parte la un astfel de miting, organizat de persoane periculoase și înarmate, pentru că nu există condiții propice organizării lui. In momentul în care vor exista astfel de condiții, CFSN va organiza un miting cu participarea celor mai reprezentative personalități ale vieții publice! La fiecare jumătate de oră, acel anunț se repeta. CFSN arăta clar că ei doreau să rămână singurii conducători politici ai României. Halal schimbare. La nevoie, CFSN putea să ne aresteze sau să ne lichideze, doar populația avea deja cunoștință de faptul că noi eram înarmați și periculoși. Ordinul de execuție fusese deja transmis către Comandamentul Militar.

Ne-am trezit cu Colonelul Cernat și cu alți ofițeri, care veniseră să se convingă unde se află teroriștii ce trebuiau lichidați și au promis să-i informeze pe cei din CFSN că era vorba doar de formarea unui nou partid politic. De afară soseau știri alarmante: în jurul zonei fuseseră instituite puncte de control cu misiunea de a nu mai permite intrarea în Piață a populației, pentru a se împiedica ținerea mitingului. Între timp, în cadrul unei emisiuni transmise în direct de la Televiziune, Comandamentul Militar încerca să intre în legătură cu Silviu Brucan, care bătea hotărât cu pumnul în masă și califica fără drept de apel acțiunea noastră, drept „teroristă”. Regizorul emisiunii primise un comunicat de la generalul Gușă, care anunța că nu este vorba de nici o grupare teroristă ci pur și simplu de formarea unui partid politic nou. Ce era atât de anormal?

Trădarea

Când devenise clar că nu mai există altă scăpare din această situație, decât recunoașterea oficială a partidului nostru, a apărut o delegație din partea C.F.S.N., condusă de… Cazimir Ionescu! Imediat ce a intrat pe ușă, a fost bombardat cu întrebări cu privire la modul în care înțelesese să rezolve problemele pentru care plecase inițial la Televiziune.

Despre listă? Să stăm liniștiți, această listă se află la Ion Iliescu, care aprobase ca o parte dintre cei înscriși să fie invitați alături de ei. Până una alta, Cazimir Ionescu fusese deja admis. Clar și simplu. și fiindcă cercul uman din jurul său se strângea amenințător, acesta a izbucnit în plâns pentru a ne dovedi că este permanent de partea noastră, și a ve-nit cu o propunere: Televiziunea este de acord să transmită în direct știrea despre înființarea partidului nostru. Cazimir Ionescu a întrebat într-un moment de neatenție cine merge cu domnia sa la Televiziune și s-a oferit Adrian ștefănescu. L-a tras de mână pe Ștefănescu și au dispărut. Așteptam cu sufletul la gură să vedem cum va reacționa Ștefănescu în fața camerelor de luat vederi fiindcă nu avea decât programul parțial. Speram că reținuse câte ceva din discuțiile avute până atunci între noi.

Apariția de la televizor avea să confirme temerile noastre. Firea blajină și emotivă în fața camerelor de luat vederi a lui Adrian Ștefănescu a fost taxată rapid de „vulpoiul” Cazimir Ionescu, care nu l-a lăsat să deschidă prea muIt gura și a replicat că „Asta este ce dorim noi? Bine dar coincide perfect cu ce dorește și CFSN să facă!” Până să mai apuce Adrian să se dezmeticească, șmecherul Cazimir a spus că nu înțelege de ce dorim noi să facem o formațiune politica SEPARATÄ‚ dar mă rog, nu se opune nimeni, după care brusc, emisiunea a fost întreruptă. Noi eram cu toții supărați. În primul rând, nu-l trimisesem acolo pe reprezentantul nostru să ceară voie să fim lăsați să înființăm acest partid, iar in al doilea rând, chiar dacă ștefănescu se comportase cinstit față de cauza noastră, nu spusese nimic de faptul că, chiar dacă platforma noastră ar fi coincis până la ultimul punct cu cea a CFSN, noi eram o formațiune politică declarată, în timp ce CFSN era o formațiune provizorie și fără nici un fel de pretenții politice, ulterioare ale-gerilor libere.

La întoarcerea lui Adrian Ștefănescu în clădirea C.C. ne-a explicat că nu a fost lăsat să vorbească, a fost întrerupt și după ce emisiunea a fost închisă, a fost pur și simplu expediat „acasă”. Bineînțeles, Cazimir Ionescu nu s-a mai întors printre noi. Totul începuse să ne producă un gust amar. Am hotărât să finalizăm lista ofici-ală cu membrii fondatori ai Partidului Democrat. Acum, când existența noastră era oficial recunoscută, trebuia să ne organizăm serios.

Execuția

Prima surpriză neplăcută a fost dispariția unei părți a adeziunilor scrise de cei de afară. Ne-am apucat să întocmim pri-mul document oficial, când brusc, s-a deschis ușa, iar înăuntrul cabinetului a intrat un ofițer cu gradul de căpitan, care a întrebat: „Dumneavoastră sunteți cei care au făcut Partidul Democrat?”. „Da, noi suntem!” a răspuns Crăciun Liviu Viorel. „Sânt căpitanul Lupoi! Aveți la dispoziție cinci minute să părăsiți clădirea, după care, dacă nu ați părăsit-o, am ordin să vă execut! Numărătoarea începe în acest moment!” și ca să nu existe cumva dubii în acest sens, de îndată au și intrat câțiva soldați cu armele în poziție de tragere.

Am rămas cu toții înmărmuriți. Cum de nu trecuse nimănui prin cap și o asemenea posibilitate, doar știam cu ce fel de canalii avem de-a face.

Nu aveam nici măcar un telefon la îndemână. Clar, fusesem trădați de cineva din interior.

„Mai aveți patru minute la dispoziție!” ne-a atenționat încă o dată căpitanul Lupoi, pe care acum îl recunoscusem drept „eroul” de la Televiziune. și ca să vedem că nu glumește, și-a scos pistolul, pe care l-a armat. „Ce facem?”, l-am întrebat pe Crăciun Liviu Viorel. „Ce să facem, plecăm”, a venit răspunsul.

La sfârșitul celor cinci minute eram cu toții scoși în afara clădirii. Unul dintre noi avea încă pardesiul rămas în cabinetul nr. 1. „Eu în locul vostru nu m-aș mai duce noaptea asta acasă,” ne-a spus în loc de rămas bun căpitanul Lupoi. „Ä‚sta-i singurul sfat bun pe care vi-l pot da”.

Afară se făcuse frig, ningea cu fulgi mari și deși, vrând parcă să se recupereze timpul cât iarna fusese lipsită de stratul alb de nea care acoperea de obicei trotuarele Bucureștiului. Din loc în loc erau făcute focuri în jurul cărora gravitau înghețați, într-o lungă așteptare, ultimii îndrăzneți. Acolo am fost primiți cu căldură și entuziasm. Începea un drum nou. Dar asta este o altă poveste. Tristă și murdară. Ca și Revoluția originală care pentru noi tocmai se încheiase. Dar oare se încheiase cu adevărat?

Viorel RÎNGHILESCU