Uncategorized

“Ridică-mă la cer!”

Gigi Becali a ajuns la Sibiu la ora stabilită, 10. Nimeni nu l-a crezut în stare, după noaptea albă de la Kiev, dar s-a ținut de cuvânt. Într-un sfert de oră a ajuns la Mitropolie, unde s-a așezat, împreună cu camarila de la București, în stânga altarului, lângă Scaunul Împărătesc. În ciuda oboselii evidente, Becali a stat drept, și-a făcut cruce ca la carte, a zâmbit fotoreporterilor. Ba chiar, intre două cruci, a dat o declarație în direct unei televiziuni, chiar din mijlocul Mitropoliei, în timpul slujbei. La final, a primit mândru distincția din mâinile ÎPS Laurențiu Streza, iar acesta l-a avertizat părintește: „este o cruce specială, nu este ca o cruce pe care orice credincios și-o leagă de un lănțișor de gât”. Crucea Andrei Șaguna a fost agățată de Mitropolit pe costumul lui Becali, în dreptul inimii. „ Nu pot să vă spun cât de bucuros sunt. Este unica și prima cruce dată unui laic. Și mai ales astăzi, de Ziua Crucii”, le-a spus Becali jurnaliștilor. Întrebat dacă merită această cruce, Becali a recunoscut că încă nu a făcut destule pentru ea. „Asta cred probabil că au simțit, așa au văzut Prea Înaltul și înalții ierarhi din Ardeal. Ei cred că merit această cruce. Eu cred că nu o merit încă. Reprezintă mult, pentru că se face public și oamenii vor înțelege că numai prin credință putem reuși”, a răspuns Becali.

Bani puțini

Becali s-a arătat extrem de zgârcit față de sibienii care, cu jumătate de gură, au îndrăznit să-i ceară ajutorul. A umblat la pungă însă în Catedrală, unde a donat 15 milioane oamenilor bisericii. Un moment hazliu s-a petrecut în momentul în care unul dintre scriitorii din Sibiu “l-a încercat” pe omul de afaceri cu o carte despre teatru. Becali s-a uitat pe copertă și i-a plasat-o unui fin de-al său, responsabil cu cititul, se pare. „Eu nu citesc din-ăstea. Ia-o mă, citește-o tu!”, s-a întors Becali către el. La despărțire, ÎPS Laurențiu Streza a vrut să-i dea lui Becali o carte de vizită, dar acesta a replicat: „Lasă părinte, că o am și dacă e nevoie ne auzim noi”

Ajutor pentru Catedrală

Ca monedă de schimb pentru înalta distincție, revenind la moda “reciprocităților” din fotbal, Laurențiu Streza i-a cerut lui Gigi Becali ajutorul pentru a reface picturile din interiorul Catedralei Mitropolitane și pentru a realiza un mozaic. Pentru aceste lucrări biserica are nevoie de două milioane de euro. După slujbă cei doi s-au retras pentru un dineu-negocieri, dar la sfârșitul acestuia apele nu erau încă destul de limpezi. „Probabil că voi ajuta Catedrala Sibiului”, s-a limitat să spună omul de afaceri.

Aromân pentru aromân

Ordinul Crucii Andrei Șaguna a fost realizat de Mitropolia Ardealului pentru a răsplăti eforturile clericilor din Ardeal. Cu toate acestea, Mitropolia a decis ca acest ordin să fie înmânat și „civililor” cu merite în scopul propovăduirii ortodoxiei, dar și pentru acțiuni sociale. Gigi Becali a fost prima persoană fără nici un rol în Biserică ce a primit această cruce. Andrei Șaguna a fost Mitropolitul Ardealului, cel care a condus Marea Adunare Națională de pe Câmpia Libertății de la Blaj, din 1848. A fost deputat in Dieta Transilvaniei și membru în Senatul Imperial de la Viena. La fel ca Gigi Becali, era aromân.

„Domnul Becali primește această distincție pentru faptele sale creștinești, pentru înălțarea de biserici, pentru cantinele sociale pe care le-a înfăptuit și pentru că a fost aproape de semenii lui. Toate aceste fapte, precum și altele pe care le va înfăptui se vor aduna într-o «Bancă Cerească» ce îl va ajuta în viața de dincolo”. Piatra de temelie la viitoarea “instituție financiară” a pus-o ÎPS Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului, cu ocazia înmânării Crucii Andrei Șaguna, patronului Stelei, George Becali.

„M-am simțit ca la încoronarea lui Mihai Viteazu”

Trustul GAZETA a reușit să-i ia un interviu în exclusivitate patronului Stelei, înainte de a pleca spre București. Degajat, Becali a răspuns la întrebări, indiferent că s-au referit la politică, sport sau credință.

Reporter: Bună ziua, de la TRUSTUL GAZETA sunt. Vroiam să vă întreb dacă mai rămâneți în Sibiu?

Gigi Becali: Nu, nu, acum plec. Nu mai stau, pentru că nu am dormit decât două ore azi-noapte.

Rep.: Sunt sigur că și la Sibiu ați fi găsit un loc unde să vă puteți odihni.

G.B.: Da, știu, dar la București am și alte treburi. Am afaceri de rezolvat, nu am putut rămâne prea mult în Sibiu.

Rep.: Cum vi s-a părut vizita? Cum v-au primit sibienii?

G.B.: A fost foarte frumos. Am avut niște momente la ieșirea din Catedrală ca atunci la încoronarea lui Mihai Viteazu. Aș m-am simțit, a fost un moment înălțător pentru mine.

Rep.: Momentul de astăzi a ajutat și în jocul băieților de ieri seară?

G.B.: A ajutat. Îți dai seama cum aș fi arătat eu acum, dacă Steaua ar fi luat bătaie la Kiev? Aș fi fost un nevolnic. Aș fi venit și așa la Sibiu, dar nu ar mai fi fost același lucru. Aș fi fost un nevolnic, dar aș fi venit pentru că acest eveniment a fost planificat din timp și nu aș fi vrut să-l încurc pe Mitropolitul Ardealului.

Rep.: De Borcea ce mai spuneți? Ați vorbit cu el după meci?

G.B.: Ce Borcea? Borcea nu mai există, avem alte treburi mai importante acum, nu Borcea.

Rep.: Când veți reglementa situația din cadrul PNG Sibiu? Aici este un președinte interimar. Vor fi alegeri?

G.B.: Da vor fi alegeri, dar ei se aleg acolo între ei, nu mă interesează pe mine. Ca în toate județele, am verificat toți liderii, vom ajunge și la Sibiu. Vor fi alegeri.

Alin BRATU

Show More

Related Articles

Back to top button
Close