Uncategorized

Rivalii papiştilor

Grupul Şcolar Petru Maior, cel mai renumit liceu din Regin, este, într-un fel, fratele Colegiului Papiu Ilarian din Târgu-Mureş. Neoficial, între elevii celor două şcoli există o mare rivalitate. Ambele şcoli merg pe acelaşi profil: matematică-informatică, şi unii şi alţii stând bine cu performanţele la învăţătură.

Elevii de la Grupul Şcolar Petru Maior nu s-au întors aproape niciodată cu mâna goală de la olimpiadele naţionale de fizică, informatică sau matematică, lucru care spune multe despre nivelul lor de pregătire. Chiar dacă sunt buni la materiile cu profil real, ei nu pot fi etichetaţi drept nişte tocilari. Mulţi dintre elevii de aici au şi preocupri mai “umane”, unde e nevoie de creativitate şi sensibilitate, cum ar fi tetrul, dansul, etc.
De exemplu, echipa de baschet a Grupului Şcolar Petru Maior a câştigat locul II la faza zonală pe Transilvania, iar la dans sportiv,  Mirona Gliga, din clasa a XII-a C, se numără printre cele mai bune dansatoare  din lume, la categoria ei de vârstă.
Ca şi colegii lor târgumureşeni de la Unirea, elevii de la Petru Maior au un mare “of …vestimentar”. Nu le place deloc faptul că trebuie să poarte uniforma, pentru că are o culoare “verde forjat decolorat în carouri, materialul este de slabă calitate, prost croit şi, în plus, mai e şi scumpă”.
Deocamdată însă nu au de ales. Trebuie să se supună unor reguli, pe care nu le fac ei.

Perle ale profesorilor

Ioan Săcărea:
“te-o lovit în cap cu leoaca”
“Rumegi guma ca şi capra lui frate-mi-o de la Deda”
Ioan Moldovan:
“voi vă cumpăraţi cărţi deloc”

Poreclele profilor

Ioan Pop (specializări) – “Găunul”
Crişan Man (fizică) – “Jony”
Ioan Moldovan (geografie şi istorie) – “Blitz”
Viluţ Rad (specializări) – Vili”
Ciprian Crişan (psihologie) – “Embrionul”
 
“Profi super”

Cristina Nicolae – engleză
Claudiu Bândilă – educaţie-fizică
Otilia Matei – psihologie

“Profi naşpa”

Ioan Săcărea – matematică
Claudia Ţâru – psihologie
Maria Chati – fizică
Alina Sarkany – fizică
Ana Toderaş – franceză

Elevi populari

Printre cei mai cunoscuţi elevi ai liceului, fie pentru rezultate bune la învăţătură, fie pentru “cuminţenia de care dau dovadă” se numără: Adrian Monar – XII E, Florin Moldovan – XI E, Andrei Oltean – XII A,  Mirona Gliga – XII C, Petruţ Mihai – XII F, Andrada Fiscutean – XII A
 
Cuplul liceului

Cezara Petruţ – X A şi Petru Mileşan – XI D, sunt cunoscuţi de toţi ca fiind cuplul liceului. Deşi se întâlnesc aproape zilnic de 5 luni, nici unul dintre ei nu dă semne că ar fi nemulţumit de celălalt.

Mens sana in corpore sano

Fără îndoială, Mirona Gliga se numără printre elevii “de marcă” ai Grupului Şcolar Petru Maior. Multiplă campioană naţională la dans sportiv şi vicecampioană mondială, adolescenta din Reghin este nu numai o bună sportivă, ci şi o elevă de top. Aproape în fiecare an ea s-a numărat printre preminaţi şcolii.

Show More

Related Articles

Back to top button
Close