Curtea Constituțională, garant al drepturilor fundamentale
Lector universitar doctor Daniela Cristina Valea din cadrul Universității “Petru Maior†(UPM) din Târgu-Mureș a finalizat, recent, cercetarea cu tema “Percepția asupra justiției constituționale ca mijloc de protecție a drepturilor și libertăților fundamentale ale omuluiâ€, realizată în cadrul unei burse derulată în perioada octombrie 2011 – septembrie 2012.
Autoarea cercetării și-a început activitatea la UPM Târgu-Mureș în anul 2000, ca preparator universitar, avansând după șase ani la gradul de lector universitar doctor, în prezent fiind cadru didactic titular și doctor în drept constituțional, titlu obținut în anul 2009 la Universitatea de Vest din Timișoara. De asemenea, lector universitar doctor Daniela Cristina Valea este membru în Senatul UPM Târgu-Mureș, secretar de redacție al revistei „Curentul juridic†– publicație de specialitate editată de UPM Târgu-Mureș în parteneriat cu Fundația „Pro Iureâ€, avocat în Baroul Mureș, iar activitatea sa didactică este legată de următoarele discipline: Drept constituțional, Drept constituțional comparat și Drept procesual penal.
Reporter: Care a fost ideea principală a cercetării dumneavoastră?
Lector universitar doctor Daniela Cristina Valea: Proiectul s-a axat pe comunicarea științei și a construcției instituționale, ca temă principală. Unul din aspectele abordate se referă la percepția publicului asupra unor aspect diferite, de ordin juridic, sociologic și economic, iar eu am fost preocupată mai ales de componenta juridică a acestuia. Una din ideile principale ale cercetării este aceea potrivit căreia Curtea Constituțională a României are și rolul de protecție și promovare a drepturilor omului, însă din păcate în ultima perioadă, nu sunt încă sigură din vina cui – a Curții Constituționale, legislației, societății sau guvernării sau poate chiar a mentalității cetățeanului român – a fost pierdut din vedere acest rol. După părerea mea, ar trebui să se insiste mai mult în a ajuta Curtea Constituțională să devină cu adevărat un apărător și promotor al drepturilor fundamentale deoarece există o bază legală în acest sens.
Rep.: Explicați vă rog termenul de control de constituționalitate.
D.C.V.: În România, despre un sistem al controlului jurisdicțional de constituționalitate, care să înlocuiască controlul de factură politică, se poate vorbi începând cu anul 1912, moment deseori asimilat ca importanță celui de la 1803 din SUA, respectiv soluția Curții Supreme de Justiție a SUA în procesul Marbury vs. Madison, dar consacrarea instituțională coincide cu momentul intrării în vigoare a Constituției din 1923, care a reglementat expres un asemenea tip de control. După o perioadă de lipsă a controlului de constituționalitate, ca de altfel, a tuturor mecanismelor statului de drept democratic – este vorba de perioada comunistă – începând cu Constituția României din 1991 se reintroduce în sistemul românesc și această garanție constituțională. Dar, legiuitorul constituant a ales să renunțe la tradițional, un sistem al controlul jurisdicțional exercitat de instanța judecătorească supremă, și a optat pentru o altă variantă și anume controlul politico-jurisdicțional, încredințat unui organism special și specializat, sau, cu alte cuvinte, a optat pentru „modelul european†de control al constituționalității. Respectiv s-a optat pentru un sistem al controlului de constituționalitate având în centru o Curte Constituțională, organ specializat și special înființat în acest scop, în afara puterii judecătorești. Controlul constituționalității reprezintă, azi poate mai mult ca oricând, unul dintre aspectele cele mai discutate, analizate, și, inerent, subiect de dispută a problematicii supremației legii fundamentale și, în context mai larg, al regimului constituțional. Încă de la începutul conturării sistemului de control al constituționalității, acest control a fost strâns legat de exprimarea și garantarea intangibilității voinței publice generale. Conturarea unui sistem de control de constituționalitate, cu adevărat a unei justiții constituționale reprezintă un proces complex, lung, cu un parcurs anevoios, în cadrul căruia concepte precum „putere publicăâ€, „voință generalăâ€, „drepturi și libertăți fundamentaleâ€, „legalitateâ€, „statâ€, „constituțieâ€, „supremație a constituțieiâ€, „legeâ€, se determină și se intercondiționează succesiv.
Rep.: Care sunt caracteristicile controlului de constituționalitate de la noi din țară?
D.C.V.: În România s-a optat pentru un sistem de control al constituționalității hibrid, în condițiile în care Curtea Constituțională exercită atât un control a priori, prealabil sau preventiv, cât și un control a posteriori, ulterior sau represiv. Opțiunea constituantului român de a îmbina cele două forme de control poate fi considerată salutară în condițiile în care sistemul permite exploatarea avantajelor și eliminarea dezavantajelor celor două tipuri de control. Rezultat al unor lungi și animate discuții și dezbateri care au avut loc cu ocazia elaborării și adoptării Constituției din 1991, se pare că viziunea constituantului român de la acea vreme a avut în vedere o Curte Constituțională a României cu rol de unică autoritate jurisdictională de control al constituționalității legilor și nu numai, cel puțin la nivel teoretic.
Rep.: Este adevărat că în ultima vreme a fost pusă o întrebare în mod frecvent: “Și atunci unde este problema?â€
D.C.V.: â€Problema†își are sursa în faptul că viziunea obiectivă a fost înlocuită de una subiectivă, analiza pertinentă a fost înlocuită de abordarea pătimașă, iar procedura strict juridică a fost înlocuită de ingerința politizată.
Rep.: Care sunt argumentele care susțin ideea potrivit căreia Curtea Constituțională este un adevărat apărător și promotor al drepturilor fundamentale?
D.C.V.: Tocmai pentru a conferi consistență justiției constituționale ca mijloc de apărare a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, în mod constant, Curtea Constituțională a statuat caracterul obligatoriu al deciziilor sale, constând în producerea unor efecte erga omnes, respectiv care se impun în fața tuturor subiecților de drept, particulari sau autorități publice. În acest context, reflectarea corectă în conștiința și activitatea societății a Curții Constituționale ca și garanție a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului dobândește o importanță deosebită. Mai mult decât atât, statuarea efectului general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale este considerată o raliere a practicii parlamentare din România la practica europeană în domeniul controlului constituționalității legilor și trebuie privită și ca o consolidare a rolului jurisdicției constituționale de garant al supremației Constituției, de instrument eficient de apărare a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
