Sa fie îngropat Attila în Transilvania?
Localitatea Atel ( în maghiara Eczel, germana Hetzeldorf, ” satul lui Attila”) este o localitate din judetul Sibiu, în apropiere de Sighisoara, pe valea Târnavei Mari. Traditia locala spune ca o movila aflata în hotarul satului ar fi gorganul sub care se afla mormântul unei importante capetenii hune, poate chiar al lui Attila însusi. În favoarea acestei ipoteze este adus un argument etimologic- numele satului- “Eczel”- care este o forma a lui ” Etzel”, dupa cum se crede, adevaratul nume al capeteniei- si care apare sub aceasta forma în “Cântecul Nibelungilor”, cea mai cunoscuta epopee medievala germana.
Attila si hunii
Attila (406-453), era în evul mediu mai bine cunoscut sub alte denumiri: Etzel, precum am mai amintit, sau “Alti”, cum apare în “saga” (legenda, povestirea) vikinga “Voluna Saga” sau ca “Attilius” în ” Thidrekssaga”. Attila este un derivat al cuvântului german ” attli” care în germana veche înseamna “tata”, sau “cel batrân”. Asadar, numele real al conducatorului hunilor nu s-a pastrat.
Attila s-a nascut într-o familie nobila iar în tinerete a trait ca ostatic la curtea romana de la Ravenna, unde a luat contact cu cultura greco-romana târzie al unui imperiu aflat în declin si i-a înteles slabiciunile. Prezenta sa acolo era o garantie a faptului ca hunii condusi de unchiul sau nu vor ataca Imperiul roman de Apus. Abil strateg, va sti în viitor sa fructifice în favoarea sa cunostintele acumulate la Ravenna. Împreuna cu fratele sau Bleda, a continuat politica de unificare a triburilor hune. Noul regat a cuprins o multime de populatii si se întindea de la Muntii Caucaz pâna la Rin, inclusiv mare parte din teritoriul României de astazi.
În anul 445 Bleda a fost ucis din porunca lui Attila, iar dupa aceasta centrul politic al formatiunii controlate de el s-a stabilit în Câmpia Tisei.
Au urmat ani de razboaie si de cuceriri pentru Attila care si-a extins regatul de la Volga pâna la Dunare si de la Oceanul Înghetat pâna la Muntii Carpati. În anul 447 armata lui Attila ajunge pâna la hotarele Constantinopolului condus în acea perioada de Theodosius al II-lea. Dupa cucerirea mai multor provincii din apropierea Constantinopolului, Theodosius este nevoit sa se recunoasca înfrânt si sa plateasca tribut anual.
În anul 451 se îndreapta împotriva Imperiului Roma de Apus si invadeaza Gallia. Este înfrânt în batalia de pe Câmpiile Catalaunice, de catre alianta germanica alcatuita din vizigoti, burgunzi si franci si sprijiniti de romanii condusi de catre generalul Flavius Aetius. Batalia a fost descrisa ca fiind una din cele mai sângeroase înfruntari din istorie, Attila pierzând între 200.000 si 300.000 mii de razboinici. Învins, Attila se retrage, dar îsi aduna o armata noua iar anul urmator pleaca spre Roma. A cucerit multe orase ale Italiei, dar când a ajuns în apropierea Romei s-a întâlnit cu papa Leon I. Impresionat de acesta, Attila s-a retras. În anul 453 Attila a pregatit o noua incursiune în Italia, dar a murit înainte ca planurile sale sa reuseasca. Conform legendei, moartea lui Attila a survenit în noaptea nuntii sale cu printesa burgunda Ildiko (pe germana Hildchen, diminutiv de la “Hilda”).
Hunii în Transilvania. Concluzii
Istoricul si arheologul maghiar Dr. Kiszely Istvan este sceptic în privinta unui posibil mormânt al lui Attila în Transilvania, însa nu exclude existenta a numeroase morminte hunice necunoscute, care ar putea oferi multe surprize, mai ales datorita unui posibil inventar cu obiecte de cult funerar. Dupa Kiszely, mormintele hunice sunt usor de recunoscut si catalogat dupa forma craniului scheletelor- se stie ca hunii deformau craniul copiilor de la nastere (se pare ca doar la baieti), prin aplicarea unor scânduri care dadeau craniului un aspect alungit sau tuguiat. Acest lucru era considerat ca un semn de frumusete, si avea o conotatie magica. Practica aceasta o gasim la mai multe popoare nomade de sorginte turanica.
Hunii au avut o cultura specifica popoarelor stepei, si se pare ca au excelat în Artele Minore- în special în prelucrarea argintului si al aurului, din care faceau obiecte de mici dimensiuni, pe care le aplicau pe costume, harnasament sau corturi- însa înca nu se stie cu certitudine daca mesterii artizani erau chiar huni sau faceau parte din conglomeratul etnic aflat sub autoritatea acestora. De exemplu, de multe ori bulgarii sunt catalogati în cronicile bizantine ca fiind huni. O multime de obiecte aflate în muzee diferite din Rusia, Ucraina sau Ungaria sunt catalogate ca apartinând “popoarelor stepei” din primul mileniu (avari, pecenegi, cumani, huni sau bulgari), fara a se stabili o filiatie clara. Sunt însa influente clare ale artei persane si uneori si al celei bizantine, cu radacini care merg pâna la arta mult mai veche ale altor popoare din stepa, cum ar fi scitii.
Attila si-a construit o resedinta regala fastuoasa- locul acesteia nu a fost înca identificat- care, dupa descrierile vremii, cuprindea palate, cladiri din marmura si multe terme.
Amintim o alta legenda, dupa care tronul din aur masiv al lui Attila ar fi fost îngropat în albia deviata a Arancai, în zona localitatii Sânnicolau Mare.
În concluzie, arheologia ne poate oferi pe viitor mari surpize-iar trecutul este cu atât mai fascinant cu cât ideea de “multiculturalism istoric” se poate oglindi prin arheologie. Adica trecutul trebuie reprodus si recunoscut, pe masura posibilitatilor, asa cum a fost el, fara adaosuri, dar si fara omisiuni voite, dictate de anumite interese. Vestigiile mai multor popoare pe un anumit teritoriu înseamna întotdeauna o mai mare bogatie culturala, din care toata lumea ar avea de câstigat.
Narcis MARTINIUC
