Să nu ne temem!

Cei mai mulţi dintre noi suntem curioşi. Vrem să ştim cât de mult (sau multe), de regulă despre ceilalţi. Unii observăm, ascultăm, alţii ne informăm, căutăm, stăruim. Modalităţile sunt diverse şi ofertele pe măsură. Alegerea ne aparţine. Majoritatea celor pe care-i cunosc preferă călătoriile. Agenţiile de voiaj se întrec în a propune pachete de excursii, care mai de care mai avantajoase. Ai impresia că ţi se dă o ţară gratis, în numai câteva zile. Dincolo de mirajul publicităţii, ne cuceresc vizitele ce ni se oferă: muzee, săli de spectacole, parcuri de divertisment, minunăţii ale naturii, curiozităţi naţionale sau locale. Însă, nimeni nu s-a gândit să includă în program şi o vizită la adevăratul “spectacol” al unui popor. Acela ce se desfăşoară în sălile sale de judecată. Acela ce reflectă cu precădere starea şi specificul locului, precum şi condiţia respectivului popor.
I-am vedea pe judecătorii englezi aşezaţi la o înălţime uluitoare faţă de public, purtând peruci dese şi bine pieptănate, judecând cu calm şi permiţându-şi să caute într-o carte, ori de câte ori au o nelămurire într-o cauză anume. O bibliotecă imensă le stă la dispoziţie chiar în sala de judecată. În acest timp, toată lumea păstrează o linişte de invidiat. Am vedea aprodul punându-i pe toţi cei ce intră în sală să se încline în faţa  magistratului, cu un gest larg. Am auzi dialoguri academice şi formule seci de politeţe. Ne-ar copleşi clădirile de sute de ani, perfect întreţinute.
Am fi încântaţi de ampla robă a magistraţilor francezi, de naturaleţea lor, de dialogul deschis, de sălile moderne de judecată. Am admira pledoariile (de regulă lungi) şi formulele de o politeţe excesivă. Am constata că nimeni nu  vorbeşte neîntrebat şi nimeni nu-şi permite să jignească. Am aprecia suflul nou, folosirea computerelor pentru rapiditate, siguranţă şi o temeinică informare. Ne-ar mira lipsa mucurilor de ţigară de pe culoare.
Ne-am simţi mai în largul nostru (doar la prima vedere!) în faţa magistraţilor  spanioli. Dantelele şi volanele lor albe ne-ar aminti de o altă lume, cu nostalgie. Ne-am trezi însă de îndată ce am constata fermitatea şi excitabilitatea cu care solicită să li se răspundă. Spiritul latin îşi spune cuvântul. Dialogurile sunt mai animate, dar totalmente controlate de magistrat. Se vorbeşte într-un ritm alert, fără excese. Tradiţia juridică şi eleganţa îşi păstrează poziţiile bine meritate. Nimeni nu mănâncă pâine cu slănină pe holuri.
Legi diferite interpretări diferite, experienţe diferte. Ce au în comun aceşti magistraţi? Ce degajă “spectacolul” sălilor? Răspunsul ne înfioară: siguranţa independenţei lor faţă de oricine şi orice le-ar putea afecta raţionamentul bazat pe actele dosarului. Ei îşi cunosc povara responsabilităţii, dar ştiu şi că sunt proprii lor stăpâni. Nu au temerea repercusiunilor atunci când prin hotărârile lor supără “pe cineva” şi nu-şi pot imagina să primească telefoane prin care să li se spună cine are dreptate într-o cauză. Nu acceptă compromisul care-i face vulnerabili. Îşi afirmă cu curaj opiniile, pentru că această formă de curaj nu-i afectează. Nu permit să li se nesocotească statutul. Sunt solidari.
În asemenea condiţii, magistratura rămâne o frumoasă pasiune. Preocuparea pentru a face dreptate este un lucru firesc. Chiar dacă nu le convine atunci când pierd, oamenii nu se revoltă. Ei ştiu că judecătorul a fost lăsat să-şi facă treaba. Iar cantitatea lui de muncă este astfel dozată încât să-i lase timp studiului şi reflecţiei. Nu este pus să judece la metru pătrat, ci la calitate. Pentru că celor ce au pârghiile organizării le pasă. Şi pentru că magistraţii  nu cedează.
Rememorând toate aceste calităţi îmi dau seama cât de valoroşi sunt magistraţii români care nu acceptă compromisurile ori abuzurile. Care au puterea opiniei scrise şi orale. Care nu concep să facă diferenţe între cei pe care-i  judecă, doar pentru a fi pe placul cuiva. Care, faţă de volumul exagerat de cauze nu omit să studieze, să se informeze, să-şi sacrifice orele libere. Care îşi poartă roba cu multă demnitate. Şi toate acestea dintr-o firească pornire: pentru că nu se tem!