Sacrificații Siguranței mureșene

Arestați, anchetați și condamnați după treizeci de ani… În condițiile în care chiar și pedepsele pentru unele delicte grave s-au prescris deseori. Cei mai expuși acestor măsuri punitive, generate de schimbarea de regim politic, au fost întotdeauna agenții de informații, fie că au lucrat în Siguranța Statului, Serviciul Secret de Informații sau Biroul II din Marele Stat Major al Armatei. Arestarea acestor agenți s-a bazat mai totdeauna pe denunțurile unor foști informatori, deveniți martori ai acuzării în noul regim. Oameni dispuși să schimbe “tabăra” pentru a supraviețui noilor condiții. Tragedii consumate și ascunse cu grijă între coperțile îngălbenite ale unor dosare de acum 50 de ani. De fapt, mărturii pentru o istorie încă nescrisă.

În mare măsură, activitatea organelor de informații externe, dar și a celor de contraspionaj intern – indiferent de regimul politic existent – s-a bazat pe activitatea laborioasă, priceperea, inventivitatea și, nu în ultimul rând, devotamentul agenților acoperiți. O muncă necesară și nu lipsită de riscuri. Rareori reușitele ajung la urechile publicului, dar agentul – așa cum este și firesc – va rămîne de cele mai multe ori anonim fără a se bucura de glorie nici măcar după moarte. Este însă și o muncă hulită și stigmatizată de foarte mulți necunoscători, diletanți sau chiar rău voitori. Înainte de toate, trebuie să recunoaștem faptul că nu oricine are vocația de a lucra într-un asemenea sistem. Iar scrupulele morale sau mila creștină fac rareori parte din profilul caracterial al agentului de informații. Procurarea de informații a reprezentat întotdeauna o artă… a disimulării, a persuasiunii și a compromisului. De fapt, o artă a unor adevărați profesioniști, dar în același timp și un risc asumat.

Toarnă, toarnă frate!

Destine deturnate de la cursul lor. Mureșeni aflați la apusul vieții și care plecaseră din Siguranță, de 10 sau chiar 15 ani. Cu toate acestea, un denunț întărit de un alt denunț a fost suficient în anii ’50 pentru a-i aresta și aduce în fața Tribunalului Militar al Regiunii a 3-a Militare Cluj. Damaschin Brândușa, Gheorghe Matei și Gheorghe Munteanu sunt doar trei din cazurile unor foști agenți din Siguranța mureșeană condamnați pentru “crima de activitate intensă contra clasei muncitoare” (art.193/1, alin. 2 din Codul Penal comunist de inspirație sovietică). Damaschin Brândușa era născut în 1893 în comuna Daneș, lângă Sighișoara. În 1922 a fost încadrat în Siguranța mureșeană, iar domiciliul său la data arestării – 7 mai 1954 – era în Târgu Mureș.

La 61 de ani încă neîmpliniți, fostul agent de Siguranță a fost arestat pentru că la rândul lui îl arestase cu 27 de ani în urmă pe un cunoscut lider comunist, evreul clujean Fuchs Simion (domiciliat în Cluj, str. Bolintineanu, nr. 26). Fuchs nu-l uitase pe agentul Brândușa. În 1954, un denunț făcut la Procuratura Militară Teritorială Târgu Mureș și la Securitate, întărit de un alt denunț al mureșeanului Vereș Carol (domiciliat pe strada Toldi Miklos, nr.2 din Târgu Mureș) l-au trimis pe fostul agent pe băncile acuzării. Printre acuzațiile ce i s-au mai adus mai figura și faptul că, citez: ” a răspuns de problema muncitorească (pe linie de serviciu informativ – n.r.) și participa în mod regulat la ședințele sindicale”.

Acuzații bizare

Un alt agent de Siguranță din Târgu Mureș, Gheorghe Matei, născut în 1897 în Bozeni-Mureș, a fost arestat tot pe baza unui denunț. Martorii ai acuzării au fost Zaharie Moldovan (domiciliat în Târgu Mureș, strada Libertății, nr. 100) și Teodor Toma (domiciliat în Târgu Mureș, str. Călărașilor, nr. 84). Lui Matei i se imputa că l-ar fi arestat în 1923 pe comunistul mureșean Koszta Ștefan, iar în 1928 pe comunistul mureșean Herbert Ștefan. Mai mult, lui Matei i se mai aducea acuzația – cel puțin ridicolă – că “în 1919 a participat cu armata română la înăbușirea revoluției din Ungaria conduse de Bela Kun, având misiunea specială de a nimici cu unitatea sa unitățile revoluționare maghiare”.

Pentru acuzator, procurorul militar de la Târgu Mureș, lt. maj. Gheorghe Mellau, n-a mai contat că Matei fusese decorat cu ordinul “Virtutea Militară” și “Crucea Comemorativă de Război”.

Malaxorul comunist trebuia să funcționeze. Lipsa de suport a acuzațiilor care li s-au adus acestor agenți de Siguranță aflați în exercitarea unor atribuții de serviciu este și mai evidentă în cazul lui Gheorghe Munteanu, fost agent de Siguranță, născut în anul 1905. Avram Chint (domiciliat în Târnăveni, str. Gheorghi Dimitrov, nr. 60) și Aurel Tancău (domiciliat în Târgu Mureș, str. Policlinicii, nr. 10) au servit drept martori ai acuzării în cazul lui Munteanu.

Acesta a fost acuzat că “a participat la razii împotriva elementelor comuniste, la arestarea unui comunist, la culegerea de informații despre comuniști și starea de spirit a muncitorilor, a arestat dezertori din armata lui Antonescu și a recrutat informatori”. În cazul aceluiași Munteanu este cel puțin bizară dacă nu de-a dreptul ridicolă este ultima acuzație formulată de procurorul Mellau: “…tatăl său trăiește în SUA și are o brutărie unde folosește brațe de muncă”

“Exploatatorii” nu-și pot schimba domiciliul

Printre cei “vânați”, stigmatizați și deseori încarcerați de regimul comunist din România s-au aflat și oamenii cu stare, nu foarte bogați, dar harnici, considerați drept chiaburi, dacă populau lumea satului sau burghezi, dacă trăiau la oraș. Șicanați, amenințați sau terorizați de-a dreptul, mulți dintre ei au încercat să-și schimbe domiciliul vânzându-și agoniseala de-o viață în speranța că li se va pierde cât de cât urma. Cazul mureșeanului Komuves Alexandru este unul ilustrativ în acest sens. În 1954 și-a vândut casa și averea din Sângeorgiu de Mureș, iar împreună cu soția Rozalia și fiica Etelka s-a mutat în Târgu Mureș unde și-a cumpărat o casă pe strada Gabor Aron, nr. 13. Cu toate că s-a prezentat de mai multe ori la Miliție pentru a fi luat în evidență cu noul domiciliu, lt. de miliție Ioan Mureșan îl amenda periodic. Exasperat, Komuves a sesizat Procuratura Militară considerând, pe bună dreptate, că este un abuz comis împotriva sa prin neluarea în evidență și amendarea periodică. Răspunsul Procuraturii a venit cât se poate de prompt : “Pentru că figurează pe lista exploatatorilor, în conformitate cu Instrucțiunile nr. 54.000/art. 5 din 3 iulie 1953, exploatatorii nu-și pot schimba domiciliul”. Care a fost destinul ulterior al familiei Komuves, nu cunoaștem. Pe strada Gabor Aron, la nr. 13 locuiește de ani buni o altă familie. Nimeni nu-și aduce aminte de familia proprietarului din anii ’54. Sau poate nu vrea…Chiar și casele au poveștile lor. Una cu miză destul de mare.

Nicolae BALINT