Administratie

Săptămâna bugetelor pe bandă rulantă

Săptămăna ce tocmai a trecut a fost esențială pentru problemele economice ale județului și municipiilor mureșene. Au fost aprobate atât bugetul Consiliului Județean Mureș cât și cele ale Consiliilor Locale din Târgu Mureș și Reghin. Deși se decidea finanțarea tuturor proiectelor importante ale instituțiilor respective, fiecare proiect de hotărâre a trecut aproape fără obiecții. Unii ar spune că nu a existat o dezbatere suficientă, alții că aleșii au lucrat foarte bine în comisiile de specialitate. Adevărul stă întotdeauna la mijloc.

Bugetul județean din 2011, surprinzător, l-a depășit pe cel din anul precedent. Dacă în 2010, atât la capitolul venituri, cât și la cheltuieli bugetul CJ Mureș (cel inițial fără rectificări) a fost de 233,15 milioane de lei în acest an autoritatea județeană va încasa 325,26 milioane și va cheltui aproximativ 443,62 milioane lei. Diferența de 118 milioane va fi suportată din excedentele bugetelor precedente. Cu alte cuvinte, din banii pe care Consiliul nu i-a cheltuit în trecut. Deși pentru alte instituții bugetele au scăzut în loc să crească, observăm o dublare a cheltuielilor CJ pentru anul în curs. Un lucru care nu poate decât să ne bucure, pentru că înseamnă mai multe proiecte, investiții, bani pentru localități etc. „Am încercat să asigurăm în primul rând fondurile cu care trebuie să demarăm proiectele europene, atât cofinanțarea cât și plata TVA-ului și avansarea tuturor investițiilor pentru că banii europeni vin în decontare ulterioară și nu în avans.†, a declarat Lokodi. În schimb, pentru salarizarea personalului instituției banii nu ajung decât până în luna septembrie. „Suntem deficitari la cheltuieli salariale, numai până în septembrie putem să asigurăm fondul de salariuâ€,  recunoaște Lokodi.

Florea dă bani pe străzi și reparații

La municipiul situația nu este atât de roz. Deși edilul local afirma la începutul anului că bugetul local este „ușor redusâ€, datele ce reies din proiectul de hotărâre îi infirmă declarațiile. Astfel veniturile proprii estimate a se încasa în cursul anului 2011 reprezintă numai 79,20% față de bugetul lui 2010 iar sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat repartizate municipiului sunt cu 26,22 % mai mici față de anul trecut. Mai bine stăm cu subvenții de la bugetul de stat și de la alte bugete sunt în sumă de 43.632.658 lei, reprezentând 81,60% față de cele prevăzute în bugetul local pe  anul 2010. Și în această situație de austeritate bugetară, banii au fost repartizat mai mult spre sectorul de reparații străzi, borduri și pavaje. Aproximativ 70% din buget se va direcționa pentru astfel de lucrări. La capitolul unor investiții care să ducă la crearea de locuri de muncă, municipiul nu se poate lăuda foarte mult. Abia 30% din buget se duce pentru cheltuieli de capital. Asta deși din ce în ce mai mulți tîrgumureșeni și-au pierdut sau își vor pierde locul de muncă. Un alt punct sensibil, aprobat fără obiecții de consilieri, a fost proiectul ce viza creditul furnizor de aproape 16 milioane de euro, destinat exclusiv pentru reparații. Cu acest credit, gradul de îndatorare al orașului care este acum la 16% va crește simțitor, apropiindu-se de limita prevăzută de lege. CU alte cuvinte, dacă va fi nevoie pe viitor de bani pentru o urgență a orașului nu se va mai putea apela la credite ca sursă de finanțare.

Buget vs câini comunitari

La Reghin consilierii locali au părut mai preocupați de problema câinilor fără stăpân decât de proiectul de buget. Dacă dezbaterea veniturilor și cheltuielilor municipiului pentru anul în curs a durat aproximativ 5 minute, pentru finanțarea unei fundații care se ocupă de câinii comunitari s-a discutat mai bine de jumătate de oră. Aici mai mulți consilieri și-au manifestat „dragostea†pentru aceste animale rămase fără stăpân, pe care o fundație locală îi trimite la adoptat chiar în Germania. Lucrurile poate ar fi degenerat dacă nu intervenea primarul Nagy Andras. „Domnii consilieri care vor să se implice în această problemă ar trebui să vină în raziile de capturare a câinilor să vadă în ce condiții se lucrează și cum stămâ€, a conchis edilul..

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close