Uncategorized

Săptămâna ereziei (III)

Unul dintre cele mai acute simptome ale degringoladei spirituale din lumea contemporană este așa-numita “Săptămână mondială de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor”, care se desfășoară anual în perioada 18-25 ianuarie. Inițiat cu scopul de a reuni toate cultele creștine într-o singură Biserică mondială, acest demers, în care a fost angrenată și Biserica Ortodoxă Română, urmărește, de fapt, deformarea trăirii duhovnicești în Hristos și modelarea tipului de credincios care să întâmpine în cea mai deplină înșelare venirea omului fărădelegii, Antihrist.

“Se va ajunge la o unitate din toate punctele de vedere, favorabilă nu numai Răsăritului, dar favorabilă și Apusului. Va veni o vreme în care și românii îl vor recunoaște pe Papa drept cap al Bisericii, ca o concluzie a unității creștinismului”. Oricât ar părea de straniu, “proorocia” respectivă nu aparține vreunui ierarh greco-catolic, ci mitropolitului ortodox al Banatului, IPS Nicolae Corneanu. Afirmația înaltei fețe bisericești reflectă poate cel mai fidel derapajul ecumenic manifestat tot mai pregnant de o serie de teologi și ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române. Această orientare vine în continuarea unei tendințe care a făcut din Biserica Ortodoxă Română, alături de Patriarhia de la Constantinopol, unul din principalii protagoniști din secolul XX ai dialogului ecumenic, dialog care a dus uneori la bagatelizarea și neglijarea dogmelor apostolice și patristice. Astfel, printre promotorii consecvenți ai ecumenismului s-au numărat și cei doi patriarhi de după instaurarea comunismului, Iustinian Marina și Iustin Moisescu, primul lansând încă din anul 1966, la Geneva, ideea formării unei Organizații Mondiale a Religiilor, după modelul Consiliului Ecumenic al Bisericilor.

Acordul de la Balamand

Exemplul cel mai frapant de înstrăinare față de plenitudinea învățăturii de credință ortodoxe l-a reprezentat dialogul cu Vaticanul, concretizat în adoptarea de către BOR a Documentului de la Balamand (Liban, 1993), care a consacrat un vocabular ecumenic nou și s-a materializat în compromisuri serioase în materie de credință făcute de participanții ortodocși. Pe lângă faptul că au recunoscut existența bisericilor orientale unite cu Roma, pentru prima dată în istorie, în contradicție flagrantă cu tradiția patristică, teologi din mai multe biserici ortodoxe autocefale și autonome au concluzionat că Biserica Ortodoxă și cea Catolică sunt Biserici surori. Articolul 13 al Acordului de la Balamand a statuat că “…mărturisirea credinței apostolice, participarea la aceleași Taine, mai ales preoția unică, care celebrează jertfa unică a lui Hristos și succesiunea apostolică a episcopilor, nu pot fi considerate ca proprietate exclusivă a uneia dintre Bisericile noastre”, și asta în condițiile în care Crezul ortodox mărturisește credința într-o unică Biserică, sobornicească și apostolică, nu în două sau mai multe. Hotărârile de la Balamand au fost condamnate de Comunitatea Sfântului Munte Athos, care a văzut în documentul respectiv o gravă încălcare a dogmelor ortodoxe, un adevărat cal troian care urmărește să prezinte erezia catolică drept adevăr. Și într-adevăr, pe baza Declarației de la Balamand, s-a ajuns la gesturi care ar fi fost de neconceput pentru Sfinții Părinți, BOR fiind prima biserică care a invitat un conducător al Bisericii Catolice în spațiul ortodox (vizita Papei Ioan Paul al II-lea la București, 1999). Semnificația acestui eveniment a fost socotită suficient de gravă pentru a fi menționată în scrisoarea pe care conducerea Sfântului Munte i-a adresat-o, la 11/24 mai 1999, Patriarhului Ecumenic Bartolomeu I: “În România, papa și Patriarhul au binecuvântat împreună o congregație mixtă de romano-catolici, uniați și ortodocși. Rugăciunea comună din România deschide Kerkoporta (poarta prin care primele trupe otomane au pătruns în 1453 în capitala Imperiului Bizantin – n.n.) prin care Biserica Ortodoxă va fi în pericolul capturării spirituale. Prea Fericitul Patriarh al Bisericii din România este prea slab, se pare, pentru a ține piept politicilor liderilor națiunii sale care fac demersuri de deschidere spre Occident; în acest context o vizită oficială a Papei într-o țară ortodoxă a avut loc recent pentru prima dată în istorie”.

Teologia compromisului

În paralel cu astfel de demersuri care au erodat conștiința apartenenței la ortodoxie în sufletele multor fii ai Bisericii, o serie de teologi școliți în institute ecumeniste din Occident au început să pună sub semnul întrebării eclesiologia tradițională referitoare la eretici, socotind-o perimată, obtuză, opacă spiritului ecumenic, deschis, chipurile, unității și solidarității între oameni. S-a ajuns până acolo, încât, în unele locuri, s-a trecut la o “curățare” a textelor liturgice, cu scopul nedeclarat de a se impune progresiv o închinare neutră dogmatic, fără referire la canoane, erezii sau sfinții mărturisitori. Acest fenomen a fost remarcat de una din vocile cele mai lucide ale ortodoxiei contemporane, Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa(+ 2006), care a avertizat la sfârșitul anilor ’90 asupra pericolului reprezentat de ecumenism pentru credința ortodoxă: “Totalitarismul se exprimă tot mai mult și în viața Bisericii prin organizații internaționale pretins ecumenice, care impun de fapt o nouă religie, o nouă liturghie fără nici o sacralitate, fără taine și fără ritual, desacralizare la care, din nefericire, se pretează și unii reprezentanți ai clerului ortodox, așa cum este cazul broșurii Reconcilierea – dar al lui Dumnezeu și început de viață nouă, editată la Iași în 1995. Această lucrare este, în porțiunea ei liturgică, un atentat la sfințenia liturghiei ortodoxe și o negare a valorii ei de taină”.

Capitala ecumenismului

Toate aceste inițiative de pionierat pe tărâm ecumenic ale BOR au culminat într-un demers fără precedent în spațiul ortodox, România fiind prima țară ortodoxă în care se va desfășura o Adunare Ecumenică Europeană (organizație compusă din Conferințele Episcopale catolice ale tuturor țărilor europene și Consiliul Bisericilor Europene). Astfel, în perioada 5-9 septembrie 2007, la Sibiu, se vor întâlni delegați a 125 de biserici din Europa, tema reuniunii fiind “Lumina lui Hristos luminează tuturor. Speranța pentru înnoire și unitate în Europa”. Se așteaptă ca la lucrările Adunării să participe și Papa Benedict al XVI-lea, cu atât mai mult cu cât suveranul pontif se va afla în data de 8 septembrie în Austria, iar invitațiile pe adresa sa au fost trimise atât de oficialii guvernului român cât și de ierarhii Bisericii Ortodoxe. Un rol important în organizarea acestei întruniri l-au avut IPS Daniel, mitropolit al Moldovei și Bucovinei, și IPS Laurențiu Streza, mitropolit al Ardealului, cei mai activi promotori ai agendei ecumenice în cadrul Sinodului BOR. Dealtfel, cei doi înalți ierarhi au participat anul trecut la lucrările de la Roma ale Comisiei de pregătire a celei de-a treia Adunări Ecumenice Europene, s-au întâlnit cu Benedict al XVI-lea și au luat parte la celebrarea prezidată de Papă cu ocazia încheierii Săptămânii de rugăciune pentru unitatea creștinilor. Cu acea ocazie, Benedict a precizat că este nevoie de curaj pentru a “parcurge cu hotărâre calea reconcilierii și unității” și și-a reafirmat “voința fermă de a lucra fără cruțare de energii la reconstrucția unității depline și vizibile a tuturor urmașilor lui Hristos”. Dacă ne gândim la recentele acțiuni și declarații ale Papei – întâlnirea de la Constantinopol cu Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I și primirea Arhiepiscopului Hristodulos al Greciei la Roma, evenimente în cursul cărora Benedict al XVI-lea și-a manifestat intenția de a “restabili” comuniunea euharistică dintre catolici și ortodocși fără să renunțe la ministerul petrin – nu este greu să ne imaginăm ce subiecte vor domina agenda întâlnirii de la Sibiu.

Proorocire athonită

Primejdia reprezentată de toate aceste semne și semnale ale vremurilor a fost sesizată cu promptitudine de citadela spiritualității ortodoxe, Sfântul Munte Athos, care a ținut să atragă atenția într-o scrisoare trimisă la 30 decembrie, 2006, Patriarhului Bartolomeu I că astfel de întâlniri între lideri ortodocși și catolici, “fără premisa unei unități în credință, pot, pe de o parte, crea falsa impresie a unității și, în consecință, să-i întoarcă din drum pe heterodocșii care ar fi putut privi spre Ortodoxie ca fiind adevărata Biserică, iar pe de altă parte, tocesc senzorul dogmatic al multor ortodocși. Ba mai mult, i-ar putea împinge pe unii dintre ortodocșii virtuoși și evlavioși, care sunt foarte îngrijorați în privința lucrurilor inoportune și împotriva canoanelor care se petrec, să se detașeze de trupul Bisericii și să creeze noi schisme… Toate indiciile duc la concluzia că Vaticanul nu dorește să renunțe la învățăturile sale eretice, ci doar să le re-interpreteze – cu alte cuvinte, să le camufleze. Eclesiologia catolică diferă de la o Enciclică la alta, de la așa numită eclesiologie “deschisă” a Enciclicii “Ut Unum Sint”, la exclusivismul eclesiologiei din Enciclica “Dominus Jesus”. Trebuie observat că ambele opinii sunt contrare eclesiologiei ortodoxe, care declară sfânta Biserică Ortodoxă drept Una, Sfântă, Catolică (=universală) și Apostolică Biserică și nu permite recunoașterea altor biserici și confesiuni ortodoxe drept “biserici surori”. Dialogurile cu heterodocșii – dacă au scopul de a-i informa despre credința ortodoxă astfel încât să devină receptivi iluminării divine, iar ochii lor să se deschidă astfel încât să se întoarcă la credința ortodoxă – nu sunt condamnate. În nici un fel de circumstanțe dialogul teologic nu poate fi însoțit de rugăciuni comune, de participarea la întruniri liturgice și de închinare sau de orice alte activități care ar putea da impresia că Biserica Ortodoxă îi recunoaște pe romano-catolici (sau orice altă confesiune protestantă) ca fiind o Biserică plenară și pe Papă drept episcopul canonic al Romei. Asemenea manifestări îi induc în eroare pe ortodocși, la fel ca și pe romano-catolici (sau protestanți), cărora li se dă o falsă impresie despre ceea ce Ortodoxia crede despre ei…”. Nici acest apel nu a avut însă darul de a schimba retorica pro-ecumenistă a Patriarhiei de la Constantinopol sau de a pune în surdină manifestări precum Săptămâna de rugăciune ecumenică, desfășurată cu mare pompă în România. Din păcate, lucrurile par să se îndrepte în direcția întrezărită de Părintele Dionisie (+2004), unul din stâlpii români ai monahismului athonit, cu puțin timp înainte de a trece la cele veșnice: “Se vor schimba multe în scurt timp cu ecumenismul, se vor schimba multe în Biserică. Dar ce va fi mai rău, se vor face partide în Ortodoxie. Unii cu ecumenismul, cu Papa, cu schimbări, alții împotrivă. Vor fi schimbări mari în Ortodoxie și dușmanii ei vor spori. Atunci când Ortodoxia nu va mai fi la înălțime, atunci va veni antihristul. Până atunci nu va putea împărăți el. Noi să ne ținem de Adevăr, care este Ortodoxia, și de sfaturile Bisericii cu cele șapte sfinte soboare ecumenice”.

Ioan BUTIURCÄ‚

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close