Uncategorized

Sașii și secuii

Anica Cârstea, inspector în cadrul Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorului ne-a demonstrat încă o dată faptul că, în ceea ce privește istoria, e “beton armat”. “Aaa… păiii, sunt băștinași. Sașii sunt din zona Zagărului iar secuii din Harghita și Covasna”, a declarat Cârstea. Stimată doamnă, din respect pentru cultură, pentru data viitoare vă recomandăm un tratament bucal cu bandă adezivă.

Tot un monument de “înțelepciune” s-a dovedit a fi și Călin Toct, purtătorul de cuvânt de la Direcția Apelor: “Păi, nu are legătură cu apele. Sașii au fost aduși de după Ștefan cel Mare ca să apere granița țării. Iar secuii sunt o entitate care trăiește în Harghita și Covasna, de când le spun izvoarele lor”. Apropo, ce căuta domnitorul Moldovei cu un batalion de sași în spate? Ioan Rusu, directorul Direcției Sanitar Veterinare s-a încăpățânat să ne răspundă în… dialecte. Credem că de ele este vorba, altfel nu ne putem explica durerea de cap care ne-a luat în timp ce Rusu stâlcea la greu limba română: “Diferența este foarte mare. Sașii este o etnie, iar secuii e alta. Sașii provin din Germania, iar secuii din Ungaria”. DomnÂ’ director, diplomele e pe bune?
“Eu v-am mai răspuns o dată dar nu m-ați pus în ziar. Și a fost chiar răspunsul corect. Numai bășcălie știți să faceți. Nu mai avem ce discuta. Dacă sunteți pe invers…”, s-a isterizat Marian Suciu, șef-agenție la Autoritatea Rutieră Română – Reprezentanța Mureș. Păi se poate, domnu’ șef? Să acuzați o redacție întreagă de practici homosexuale. De data asta, chiar vă “atârnăm” în ziar.

Un alt “cult” cu nereguli la capitolul istoric a fost și Torzsok Sandor, consilier local UDMR. “Depinde din ce punct de vedere privim acest lucru. Nu există diferențe între ei. Sașii sunt de origine germană. Iar secuii provin din tribul hunilor, din ramura triburilor ungurești”, a declarat plin de sine consilierul. Sanyi dragă… ne îngrozim! Cu răspunsul ăsta, bagi spaima în unguri mai ceva ca Vadim. Sașii au fost coloniști germani veniți în Transilvania în secolele XII-XIII. Secuii sunt un neam de limbă turcică, înrudiți cu maghiarii, alături de care au venit în Transilvania între secolele X-XIII.

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close