Satul de la marginea civilizației
“Noi câți suntem, atâtea feluri suntem, ortodocși, reformați, catolici, fiecare cu ale lui”, recunoaște Tordai Iuliana, care în urmă cu 42 de ani s-a mutat în Tofalău. “Atunci eram în sat cam 60-70 de persoane. Acum mai sunt 13 gospodării în care locuiește cineva”, spune bătrâna a cărei privire se pierde în depărtare, printre dealuri.
La cinci kilometri de Sângeorgiu de Mureș, un drum nepietruit, care parcă nu ar merge nicăieri, duce spre Tofalău. Dacă ai trecut de proba de răbdare, ajungi în satul care, deși este atât de aproape de Târgu Mureș, pare atât de îndepărtat de civilizație. Sătenii nu au gaz sau apă curentă, iar autobuzul are stație în sat din 1986. Mijlocul de transport este indispensabil pentru copiii care merg la Sângeorgiu de Mureș la școală și la grădiniță. Sau pentru cei care vor să meargă la Biserica reformată din Cotuș. Un sat trist, întins de-a lungul drumului, animat doar de cabanele moderne care au apărut, timid, dar sigur.
O căruță de poveste
Sunt mai mult de 40 de ani de când Kiss Elisabeta are căruța în curte. “Cam de când s-au făcut CAP-urile”, spune femeia. De departe seamănă cu un exponat de la mMuzeul Satului. Elisabeta și soțul stau în Sângeorgiu, dar vin vara la casa din Tofalău să mai lucreze grădina. “Toată lumea s-a mutat de aici. În 1977 când am venit noi aici, era altfel, era multă lume, acum tinerii au dispărut parcă din sat”, mărturisește femeia. Soții recunosc că le e greu fără utilitățile cu care s-au obișnuit, dar se vede că le priește aerul curat. Amândoi lucrează grădina care arată impecabil. Gardul și un adevărat gazon din fața casei sunt, de departe, cea mai bună carte de vizită. Alături este casa parohială și Biserica Romano-Catolică. O clădire nouă, dar pustie. “Preotul vine o dată pe lună, în ultima duminică, aici. În rest, mergem noi în sate”, a spus Kiss Elisabeta cu multă tristețe, dar și nostalgie în ochi.
Colindatul aduna tot satul
“Nu credeam că o să se construiască Mănăstirea asta, aici, așa aproape de noi. Multe se spun, nu le credem pe toate”, spune Iuliana Tordai. Într-adevăr, satul nu pare trezit nici măcar de faptul că, în curând, singura Mănăstire Carmelitană va fi zidită la doar trei kilometri de sat. Bătrâna povestește că, în tinerețe toți sătenii erau mai apropiați. “La colindat mergeam cu toții. Chiar și cei bătrâni de 70-80 de ani”, povestește nostalgic Iuliana. “Acum toți sunt ocupați de ale lor”, o aprobă vecina, Estera Belian, o femeie tânără și în putere, care pare să fie și un ajutor pentru vecina mai în vârstă. În sat nu a existat vreodată un cămin cultural, majoritatea tinerilor mergând la Cotuș să se distreze. Cei mai mulți dintre săteni lucrează în grădină și au grijă de animale. “Tractorul ăsta e tare scump, în rest ne mai descurcăm cum putem”, spune Iuliana.
Pensie de 1.270.000 lei
Iuliana Tordai a lucrat 29 de ani la CAP: “Atunci aveam 150-200 de norme, care se plăteau foarte bine. Primeam 1 leu și 60 de bani pentru o normă. Acum am pensia de după bărbatu-miu, care a murit, primesc 1.270.000 lei, din care abia mă descurc cu toate cheltuielile astea. Bine că mai pot să am grijă de grădină”. Una dintre soluțiile prin care satul să nu dispară de tot este, se pare, o casă de bătrâni, care trebuie construită până în 2007, pe deal. “Numai că până acum nu au făcut decât drumul. Cine știe dacă pot ei să facă toate astea”, afirmă cu neîncredere bătrâna. Cel mai greu le este că nu au apă: “Lemne mai facem rost, dar cu apa e greu, că e greu să tot cari atâta”, spune femeia.
Speranța există și vine odată cu Mănăstirea Carmelitană. Va reuși credința să salveze un sat pierdut de lume, la doar 8-9 kilometri de Târgu Mureș?
Corina ALBOTA
Piatra de temelie în februarie
Nunțiul Papal, ambasadorul Vaticanului la București, Excelența Sa Jean-Claude Perisset a fost invitatul special în luna februarie, când s-a pus piatra de temelie a primei Mănăstiri Carmelitane din România. “O mănăstire este ca o fereastră către Dumnezeu, este un semn vizibil de creștinitate, un loc destinat rugăciunii”, declara atunci Nunțiul Papal. Mănăstirea, plasată la poalele dealurilor, departe de forfota orașului, poate deveni un adevărat loc de pelerinaj pentru toți catolicii.
