Şcoală fără certificat de naştere

Când a fost construită prima şcoală românească din Târgu Mureş? Este o întrebare destul de banală, dar nu am reuşit să aflăm nici acum, după două săptămâni de căutări. Şi asta pentru că toate documentele pe care le-am cercetat relatau date diferite. Pe frontispiciul clădirii din curtea Bisericii de Piatră de pe strada Avram Iancu Nr. 10, se află o tăbliţă pe care scrie “Prima Şcoală românească 1765-1907”. Dar, se pare că, este o dată relativă şi destul de incertă…

Din datele existente în arhiva parohiei de pe lângă Biserica de Piatră, am aflat că această clădire exista în anul 1768 şi “se presupune” că a fost construită în 1765. Deşi în parohie nu sunt documente referitoare la clădirea şcolii confesionale greco-catolice (unite), se spune că a fost una modestă, în care “s-au predat în graiul matern, copiilor, primele semne de cultură”. “Şcoala avea, ca şi alte şcoli confesionale modeste, un gang despărţitor, o sală mai mare de clasă care era aşezată cu faţa spre biserică”, conform declaraţiei unui anume Iancu Alexandru, care a frecventat această şcoală între anii 1898 – 1899. După închiderea şcolii din cauza presiunilor politice, în 1912 (tot o dată destul de discutabilă), elevii ei au trecut la şcolile maghiare de stat din oraş. Clădirea a fost atribuită ca locuinţă cântăreţilor parohiei unite şi apoi oamenilor de serviciu. Aceasta a suferit transformări, încât a ajuns să aibă vreo patru cămăruţe, prost compartimentate.

Biblioteca Judeţeană spune altceva

Singurul document oficial pe care l-am găsit a fost cel de la Biblioteca Judeţeană. Este vorba de procesele verbale ale Parohiei Bisericii Greco-Catolice din Târgu Mureş, de la 1801-1869 prin care este atestată şcoala românească ce se alătură bisericii lui Ioan Bob (Biserica de Piatră). Aici se menţionează următoarele: ” În anul 1854 din darul lui Dumnezeu s-au ziditu Şcoala Populară subt curatoria domnului Iosif Fulop pentru folosul învăţerii în Biserici Române…” Tot aici am aflat că până la acea dată, învăţământul se desfăşura în casa diacului.

Nu prea sunt documente…

La Arhive ni s-a spus că nu există documente despre această clădire, doar o monografie a oraşului, în care erau menţionate următoarele: “Pe lângă Parohia de Piatră a fost înfiinţată Şcoala din Lemn la 1824 şi care avea: şcolari: 20; ficiori: 13; fete: 7; de repetiţie: 9, ficiori: 5; fete: 4”. Observaţi anul! Am mai găsit menţionat şi faptul că în jurul anului 1900 erau înregistrate 4 şcoli de piatră şi 12 şcoli de lemn în tot Districtul Mureşului. Şcolarii din şcoala cotidiană erau în număr de 1263, din care “ficiori 688 şi fete 595”, iar în şcoala “de repetiţie 522, dintre care ficiori 272 şi fete 250”.

Care e data reală?

Deci, aşa cum am spus la început, am găsit trei date diferite în tot atâtea locuri. Este chiar uimitor că nu s-a dat atenţie până acum acestui aspect. Nu s-a găsit oare nici un iubitor de cultură din acest oraş, care să încerce să dezlege misterul datelor contradictorii, sau nimeni nu a observat acest lucru până acum? Mai sunt oameni pe care să-i intereseze trecutul lor cultural, sau majoritatea trăiesc doar pentru prezent şi viitor? Se pare că, dovada existenţei românilor în acest oraş nu este primordială pentru oamenii de cultură, mai importantă este deschiderea a tot felul de centre, aşa-zis culturale dar în spatele cărora se află tot felul de jocuri politice şi de campanie electorală.

Asupra clădirii au fost multe discuţii, după închiderea şcolii. La un moment dat se hotărâse demolarea ei completă, pentru extinderea capelei mortuare. Din fericire, nu s-a întâmplat aşa ceva. O dată cu restaurarea Episcopiei de Alba Iulia, credincioşii parohiei Târgu Mureş au hotărât ca vechea clădire să fie redată circuitului cultural naţional. De curând, în clădire s-a organizat un mic muzeu şcolar şi expoziţii.

“În clădirile dărăpănate, cu ferestre sparte, cu pereţii înegriţi de fum, se aprindea an de an câte un opaiţ modest al culturii care răspândeşte o palidă lumină în întunecimea satelor. Învăţătorii simpli, îmbrăcaţi în straie ţărăneşti, cu feţele brăzdate de suferinţe, alimentează cu focul inimii lor curate, flacăra acestor opaiţe.” (Istoria Învăţământului)

Anca POP