Uncategorized

PNL-PD-UDMR încep goana după caşcaval

Cine sunt viitorii miniştri mureşeni?

Nou născuta alianţă PNL-PD se hrăneşte cu iluzii. Cu iluzia că va ajunge la guvernare, că va pune mâna pe sursele de înavuţire, că îşi va putea plasa oamenii în locuri sus-puse, într-un cuvânt, că va face şi va drege. Pentru a nu muri de foame până pun mâna pe putere, le oferim liberalilor şi democraţilor câteva iluzii în plus. Le vom spune cine credem noi că sunt mureşenii care ar putea ocupa locuri de miniştri sau de secretari de stat într-un guvern virtual PNL-PD-UDMR. Că nu putem să-i excludem pe eternii guvernanţi minoritari. Tari dar minoritariÂ…

Judeţul Mureş nu are momentan nici un ministru şi nici un secretar de stat. A avut doi, Ovidiu Natea la Agricultură şi Radu Deac la Sănătate însă ambii s-au întors cu coada între picioare la Târgu Mureş din diferite motive. Comparativ cu fosta guvernare, când de bine de rău, aveam câţiva mureşeni pe la Bucureşti, acum PSD ne-a oferit ce a avut el mai valoros, praful de pe tobă. E drept că dintre demnitarii mureşeni din perioada 1996-2000, unul e arestat, ne referim aici la Dan Jiga, altul trăieşte sub spectrul cătuşelor, este vorba despre inegalabilul Ioan Mureşan, iar doar Nicu Havrileţ şi Truţa Enea stau liniştiţi şi îşi văd de afaceri. Să presupunem că Alianţa pentru Dreptate şi Adevăr va câştiga alegerile. Să presupunem că va forma un guvern cu UDMR. Dragi liberali, democraţi şi udemerişti, închideţi ochii şi visaţiÂ…

Cine e cu cu noi?

Actualul purtător de cuvânt al PNL, deputatul liberal de Mureş, Eugen Nicolăescu se visează ministru de Finanţe, cea mai înaltă funcţie pe care o putem imagina acum pentru un demnitar de Mureş, având în vedere că în actuala guvernare acest judeţ nu a furnizat Cabinetului Năstase nici un membru. Cu privire la Nicolăescu ar mai fi de spus că, având în vedere că a deţinut funcţia de purtător de cuvânt al PNL, închegarea noii alianţe nu i-a adus chiar bucurii. A fost într-o oarecare măsură dat uitării întrucât nu a fost cooptat în Consiliul Naţional de Coordonare. Ar putea fi un semnal pentru deputatul mureşean, cum că nu şi-a onorat pe deplin îndatoririle. Însă, dacă Nicolăescu nu va prinde fotoliul ministerial al Finanţelor, cu siguranţă că un post de secretar de stat în acest minister ar putea să i se ofere. Totodată, doctorul liberal Schwartz Ladislau ar putea prinde ceva la Ministerul Sănătăţii. Dacă tot i-am luat la rând pe toţi liberalii, ar mai fi de spus că Marius Ichim s-ar putea înfrupta din vreun fotoliu de secretar la Ministerul Tineretului şi Sportului. Dacă tot suntem la capitolul speculaţii, şi luând în ecuaţie eterna orientare a UDMR către Putere, în ideea în care această formaţiune şi-ar menţine statutul de “femeie” a Puterii, Borbely Laszlo, care a fost secretar e stat în MLPTL în timpul guvernării CDR, nu s-ar lăsa mai prejos nici dacă UDMR “s-ar da” şi cu guvernarea DA. În ceea ce priveşte funcţia de prefect, cu permisiunea dumneavostră am propune trei nume: Nicolăescu, pentru că ar fi o mare pedeapsă pentru el, liberalul Marius Ichim, sau actualul preşedinte al democraţilor mureşeni, Dinu Socotar. Nu îl scoatem din cărţi nici pe Mihai Poruţiu, că doar e tânăr şi doritor. Preşedinţia Consiliului Judeţean ar putea fi asigurată de UDMR-işti, mai exact de către actualul consilier judeţean Benedek Istvan. Pe plan naţional, democraţii mureşeni nu prea au cu ce ieşi la bătaie. Poate cu un piept fragil de domnişoară ce aparţine Laviniei Şandru, actuala secretară internaţională a PD. O funcţie prea pompoasă pentru o fostă sau actuală angajată a Circului de Stat din Bucureşti. Prietenii şi nu numai, ştiu despre ce vorba. Am zis şi noi, n-am dat cu parul.

Regiile şi descentralizatele – bătălia cea mare

După cum ştim cu toţii, cele mai mari lupte de culise se dau când vine vorba de societăţile şi monopolurile de stat. Petrom iese din discuţie pentru că se va privatiza. La Distrigaz vor domni liberalii. Nu de alta dar sunt aşa de bine înfipţi că nici n-au plecat bine din sistem. Nimeni nu se va mira dacă Mihai Antonie va reveni în funcţia care l-a consacrat, adică cea de director. La fel şi la finanţe. Liberalii sunt destul de greu de clintit. Să vă mai spunem că Sorin Lazăr, un liberal de frunte este încă aproape de scaunul de finanţist şef al judeţului? Chiar după trei ani de Ť neagră opoziţie Å¥ ? Ideea e că nu trebuie să ne aşteptăm să ne fie mai bine, dacă se întâmplă ca majoritatea românilor să spună DA, la alegerile de anul viitor. Până la urmă e un fel de ” vin ai noştri, pleacă ai noştri… “

Show More

Related Articles

Back to top button
Close