Securitate fără libertate

Pe coridoarele puterii de la Washington domnește o atmosferă care amintește

de ultimele zile ale Administrației Nixon. La fel ca și predecesorul său, nevoit să demisioneze în urma afacerii Watergate, președintele Bush riscă să fie inculpat pentru că și-a spionat compatrioții fără autorizație, sub pretextul războiului împotriva terorismului. Săptămâna viitoare, Congresul american va începe audierea celor implicați în scandalul interceptării convorbirilor electronice și ar putea decide declanșarea procedurii de punere sub acuzare a liderului de la Casa Albă.

Bomba a explodat în luna decembrie 2005, când existența “celui mai secret program al guvernului american”, după cum a caracterizat procurorul general Alberto Gonzales operațiunea de spionaj intern, a fost dată în vileag de ziarul New York Times. Astfel, s-a aflat că încă din septembrie 2001, președintele Bush a autorizat Agenția Națională pentru Secu-ritate (NSA) să monitorizeze a-pelurile telefonice și mesajele e-mail primite sau trimise de mii de persoane din interiorul SUA bănuite că ar avea legături cu membri al-Qaeda, fără ca NSA să obțină un mandat din partea unui tribunal secret, așa cum prevede legea. Practic, Agenția a ocolit tribunalul special înființat în 1978 de Congresul SUA, având misiunea de a aproba sau respinge supravegherea secretă și percheziționarea străinilor și cetățenilor americani suspectați de terorism sau spionaj. Potrivit “Foreign Intelligence Surveillance Act” – legea votată în 1978, guvernul putea efectua asemenea operațiuni maximum 72 de ore, având însă obligația să solicite un mandat pentru continuarea monitorizării.

“Teroriștii” vegetarieni

Dezvăluirile din presă au provocat o reacție virulentă din partea președintelui Bush. Acesta a declarat că programul de spionaj a fost o unealtă eficientă în combaterea teroriștilor și i-a acuzat pe cei care au divulgat operațiunea că au comis un “act rușinos”, care pune în primejdie securitatea națională. Invocând prerogativele prezidențiale în vreme de război, precum și o rezoluție adoptată de Congres după atentatele de la 11 septembrie, prin care era autorizat să “folosească toată forța necesară și adecvată împotriva teroriștilor”, liderul de la Casa Albă a promis că va continua interceptarea convorbirilor telefonice fără împuternicire judecătorească.

Scandalul a luat însă amploare după ce au apărut noi detalii stânjenitoare despre operațiunea de spionaj. O serie de oficiali în contratero-rism au declarat că programul de supraveghere nu a descoperit nici o rețea activă al-Qaeda în interiorul SUA care să plănuiască atacuri anti-americane. Mai mult, pe lista celor interceptați au ajuns să figureze persoane fără nici o legătură cu lupta anti-teroristă, cum ar fi vegetarieni și militanți pentru drepturile animalelor. Toate aceste dezvăluiri au readus în memorie anii ’70, când NSA a fost acuzată pentru rolul jucat în spionarea adversarilor războiului din Vietnam și a oponenților politici ai Administrației Nixon.

Piste false

Critici la adresa programului de interceptare au venit și din partea unor membri ai Biroului Federal de Investigații (FBI), organism care a fost obligat să verifice informațiile culese de NSA. Agenții federali au relatat că după 11 septembrie, NSA, a cărei misiune este spionajul în străinătate, a început să le trimită un flux constant de numere de telefon, adrese de e-mail și nume de cetățeni americani suspectați de legături cu membri al-Qaeda. Potopul de date a devenit atât de mare, încât FBI a fost nevoit să aloce sute de lucrători care să verifice lunar mii de ponturi, abătând atenția și energia agenților de la alte activități, considerate mai productive, În final, aproape toate pistele explorate s-au dovedit false, existând foarte puțini teroriști potențiali pe care FBI să nu-i fi cunoscut din alte surse. În plus, agenții FBI s-au plâns că nu le-au fost furnizate niciodată informații despre motivul pentru care numerele de telefon sau numele persoanelor cercetate sunt suspecte. Concluzia oficialilor FBI a fost că verificările secrete au reprezentat o imixtiune inoportună în viața cetățenilor americani, majoritatea angajaților NSA fiind acuzați că nu posedă instruirea necesară pentru a proteja viața privată și drepturile civile ale conaționalilor lor.

Furia congressmenilor

Primul om politic care a atras atenția asupra implicațiilor afacerii de spionaj intern a fost Al Gore, vicepreședinte al SUA în 1992-2000. Pe data de 16 ianuarie, Gore l-a acuzat pe Bush că minte poporul american și tratează cu indiferență Constituția. Fostul vicepreședinte a afirmat că Administrația Bush a decis să încalce legea după ce Congresul a refuzat să modifice Foreign Intelligence Surveillance Act și a solicitat o investigație serioasă din partea Congresului: “Un președinte care încalcă legea reprezintă o amenințare la adresa structurii guvernului. Cer membrilor Congresului din ambele partide să-și confirme jurământul și să apere Constituția. Încetați să vă eschivați.”

Imediat după apelul lui Gore, o furtună de critici s-a năpustit asupra lui Bush, atât democrații cât și republicanii din tabăra președintelui cerând declanșarea unei anchete.

La scurt timp, membrii Comitetului Juridic al Senatului au fost înștiințați de experții în drept constituțional că Bush nu avea autoritatea de a ordona controlul electronic secret nelimitat. Iritarea senatorilor și deputaților a fost amplificată de conținutul unui memorandum din 6 ianuarie al Serviciului de Cercetare al Congresului, potrivit căruia legea îl obliga pe președinte să-i “informeze complet și regulat” pe toți membrii Comitetelor de Informații ai Senatului și Camerei Reprezentanților în privința programului de supraveghere internă. Cum acest lucru nu s-a întâmplat, Comitetul Juridic al Senatului a decis începerea audierilor în luna februarie pentru a stabili gradul de vinovăție a liderului de la Casa Albă. Principalele învinuiri la adresa lui Bush sunt violarea “Foreign Intelligence Surveillance Act” din 1978 și furnizarea de rapoarte false către Congres. Surse din cadrul administrației au recunoscut că Bush se confruntă cu perspectiva punerii sub acuzare și că o coaliție formată din congresmeni democrați și republicani este în favoarea declanșării procedurii de inculpare. De altfel, cel mai usturător indiciu în acest sens a venit din partea senatorului republican de Kansas, Sam Brownback. Acesta a respins categoric justificarea președintelui Bush conform căreia rezoluția adoptată de Congres după 11 septembrie i-ar fi permis să ordone spionajul intern fără mandat. Brownback, unul din sprijinitorii rezoluției amintite, a spus că “documentul nu conține nici un limbaj specific care să acorde președintelui autoritatea de a ordona o supraveghere lărgită.”

La un pas de inculpare

În replică, apropiații Administrației au declarat că Bush va purta un război viguros de apărare a programului de supraveghere electronică și a altor măsuri controversate adoptate după 11 septembrie. Tacticile președintelelui includ presiuni asupra membrilor republicani ai Comitetului Juridic al Senatului și invocarea măsurilor de securitate luate de fosta administrație Clinton. Conform unei surse de la Casa Albă, Bush va pedala pe “argumentul că poporul american nu va ierta niciodată un oficial care ar afecta în cunoștință de cauză securitatea națională. Vom spune poporului că, în timp am făcut tot ce se putea pentru a-l proteja, politica noastră a fost periclitată de un Congres ipocrit”.

Comentatorii politici de la Washington consideră însă că această tactică ar putea eșua, în contextul în care tot mai mulți legislatori republicani reproșează Administrației Bush călcarea în picioare a dictonului favorit al părinților democrației americane: “Cine sacrifică libertatea în favoarea securității nu merită nici libertate, nici securitate”.

Singurul succes al programului de supraveghere secretă făcut public de administrația Bush a fost arestarea lui Iyman Faris, un șofer de camioane din statul Ohio, prieten cu Khalid Shaikh Mohammed, despre care se crede că a orchestrat atacurile din 11 septembrie.

Faris ar fi intenționat să distrugă podul Brooklyn prin incendierea cablurilor de susținere, dar a renunțat la plan după ce a ajuns la concluzia că acesta nu va funcționa. El execută în prezent o pedeapsă de 20 de ani de închisoare într-o pușcărie federală.

56 la sută din americani doresc ca administrația Bush să obțină mandat judiciar înainte de înregistrarea conversațiilor în interiorul Statelor Unite.

Patrick Leahy, senator democrat:

“Președintele nu poate spiona ilegal americani”.

Edward M. Kennedy, senator democrat:

“Perioadele de război nu reprezintă un cec în alb acordat președintelui pentru ca acesta să ignore drepturile și libertățile înscrise în Constituția americană. Cred că președintele nu înțelege acest lucru”.

Carl Levin, senator democrat:

“Unde a descoperit președintele în Constituție autoritatea de a înregistra mesajele și telefoanele cetățenilor americani fără supervizarea unui tribunal?”.

Arlen Specter, republican, președintele Comitetului Juridic al Senatului:

“Punerea sub acuzare este un remediu. După aceasta, am putea avea de-a face cu o anchetă penală. Dar principalul remediu în societatea noastră este să plătești un preț politic”.

Ioan BUTIURCÄ‚