Selectionatele Elvetiei, Belgiei si Estoniei s-au bucurat de o primire oficiala
În perioada 1-10 august echipa nationala U20 a României va lupta, la Târgu Mures, pentru a reedita succesul pe care l-a avut în 2006 la Campionatul European U18.
Al doilea eveniment ca importanta în peisajul baschetbalistic european pentru 2008 reuneste echipe din Anglia, Austria, Azerbaidjan, Belgia, Cehia, Elvetia, Estonia, Finlanda, Macedonia, Germania, Ungaria, Irlanda, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Slovacia, Suedia, respectiv România. Cu ocazia organizarii Campionatului European de Baschet U20 masculin, presedintele Federatiei Române de Baschet, Carmen Tocala, a anuntat ca ,,grupa României este foarte periculoasa. Polonia are o echipa foarte puternica, Olanda are jucatori naturalizati, iar Ungaria este într-o forma foarte buna. Obiectivul nostru este locul I. Jucatorii sunt pregatiti din punct de vedere fizic, iar Ioan Constantin le da un plus de încredere. Numai pentru pregatirea echipei au fost cheltuiti 4,6 miliarde de lei”. Selectionata României de baschet masculine Under 20 evolueaza în grupa preliminara D, alaturi de selectionatele Poloniei, Ungariei si Olandei. Lotul selectionatei României pentru Campionatul European de la Târgu Mures are urmatoarea componenta: Vlad Moldoveanu – USA, Titus Nicoara – Austria, Florin Muntean – Gaz Metan Medias, Mihai Petcu – USA, Adrian Filovici – Viitorul Cluj Napoca, Ionut Macaveiu – Dinamo Bucuresti, Matei Daian – Granitul Bucuresti, Daniel Popescu- Rapid Bucuresti, Horia Hora – CSM Leonardo Oradea, Cezar Stanescu – CSM Bucuresti, Alexandru Vlad – CSM Bucuresti si Ferencz Biro – BC Mures. Antrenorul principal al selectionatei noastre este Ioan Constantin, acesta fiind secondat de Cristian Achim, iar kineto-terapist este Laurentiu Grigoriu. România disputa meciurile la Sala Sporturilor, redenumita City Arena. În aceasta saptamâna România va juca în ultima partida din grupa, pe 5 august, cu începere de la ora 20.15. în compania selectionatei Olandei. Celelalte trei grupe au urmatoarea alcatuire: în grupa A – Finlanda, Marea Britanie, Norvegia, Portugalia si Macedonia, în grupa B – Germania, Azerbaidjan, Irlanda, Cehia si Suedia, iar în grupa C – Belgia, Austria, Estonia, Elvetia si Slovacia.
Delegatiile primite cu paine si sare
Cele 19 selectionate care vor evolua la Campionatul European de baschet masculin Under 20, Divizia B au ajuns cu bine la Târgu Mures. Miercuri, 30 iulie, la Complexul Hotelier Black Lord din Târgu Mures. Au fost primite delegatiile echipelor Elvetiei, Belgiei si Estoniei. Acestia au fost primiti traditional cu pâine si sare. ,,Cu prilejul organizarii pentru prima data în România si implicit în Târgu Mures a Campionatului European Under 20, Complexul Hotelier Black Lord a organizat o primire festiva, traditional româneasca cu pâine si sare, dansuri populare muresene avându-i ca protagonisti pe membrii Ansamblului de Dansuri Populare Cununa Mureseana. Totodata sportivilor le-au fost înmânate câteva superbe suveniruri din lemn, originare din judetul Mures. Delegatiile vor fi cazate în unitatea noastra pâna la data de 11 august, anul curent”, a declarat pentru Ziarul de Mures, Florin Salistean, directorul Hotelului Black Lord.
Sorin CRACIUN



