Uncategorized

Semtest BVN, grija pentru viitor

Una dintre cele mai importante investitii germane in Romania este Centrul de insamantari artificiale din Sangeorgiu de Mures. Cunoscut sub numele de Semtest BVN, centrul este un punct de referinta important pe harta insamantarilor artificiale, la nivel mondial. Dr. med.vet. Mircea Roman, cel care conduce destinele Semtest, ne-a oferit amanunte despre activitatea desfasurata de centru.

F.M.: Domnule Mircea Roman, va rog sa ne prezentati, pe scurt, istoricul SC Semtest BVN S.A. si principalul obiect de activitate al societatii.

Dr. med.vet Mircea Roman: In anul 1957 s-a realizat prima insamantare artificila in judetul Mures si cativa ani mai tarziu, in 1963, se infiinteaza Centrul de Insamantari artificiale din Targu Mures. Acesta a functionat in diferite forme de organizare, pana in anul 1986, cand s-a desprins din reteaua Centrului National de Reproductie si selectie si a devenit unitate independenta, de sine statatoare. Se fac noi constructii, o noua locatie la Sangeorgiu de Mures si devinde ceea ce se cunoaste sub numele de Semtest Targu Mures, cu o raza de activitate in 6 judete, in principal in centrul Transilvaniei. La acea vreme, aproape 80 % din efectivul de femele era cuprins in insamantarea artificiala. Schimbarile din 1990, restructurarile care au avut loc in cresterea taurinelor, reducerea numarului de ferme mari si revenirea la ferme mici, scaderea continua a efectivului de femele a facut ca si insamantarea artificiala sa regreseze, in sensul ca de la 80 % a scazut undeva la 35%, prin anul 1997. O situatie dificila, atat pentru centrul de insamantari cat si pentru cresterea taurilor, in ansamblu, in Romania. In special pentru pentru calitatea genetica a efectivelor, deoarece nu este acelasi lucru sa faci monta naturala cu tauri netestati, probabil amelioratori. Nu poti avea intr-un program de monta naturala un numar atat de mare de tauri valorosi, ca intr-un program de insamantare artificiala.

Ca atare, centrele de insamantari artificiale au trecut printr-un program de privatizare. In 1999, pachetul majoritar de actiuni al Centrului de Insamantari din Targu Mures a fost achizitioant de catre Asociatia de Însamântari Artificiale NEA – Germania (BVN), cel mai mare centru de insamantari din Europa la rasa Simmental. De atunci centrul nostru se numeste Semtest BVN. Dupa preluarea centrului a inceput pogramul de reorganizare. Tot atunci am trecut si eu de la statiunea de cercetare, unde lucram, la centrul de insamantare. Am facut un program de restructurare si ne-am etapizat actiunile cu intentia de a redeveni un laborator performant. A fost greu in primii ani, deoarece scazuse interesul detinatorilor de animale catre insamantarea artificiala. A fost nevoie de o munca de formare profesionala de educare a proprietarilor de reeducare a noastra, pentru a lucra intr-un sistem privat. In primul rand, am modernizat laboratorul de procesare a materialului seminal, in asa fel incat sa indeplineasca standardele impuse de Uniunea Europeana. Apoi a trebuit sa ne preocupam de problema sanatatii taurilor. Acestia trebuie sa corespunda normelor sanitar veterinare, atat nationale cat si internationale. Aveam norme, dar nu erau respectate. Asa ca am cooperat strans cu autoritatea sanitar veterinara, in scopul introducerii reglmentarilor si mentinerea starii de sanatate a efectivelor. Efectivele trebuie sa fie libere de o serie de boli, in special boli virale, transmisibile prin sperma, care, pana la urma, difuzate odata cu materialul seminal, pot sa patrunda in ferme indemne si sa creeze o serie de afectiuni specifice infectiilor virale. Apoi am cumparat tauri noi, am adus tauri testati, am introdus conditii severe de carantina. Adica o serie de masuri care toate urmareau ca acest centru sa fie foarte bine delimitat si sa respecte conditiile optime de activitate. Am imbunatatit conditile de intretinere, modernizand laboratorul, iar alaturi de modernizarea bazei tehnico-materiale a intrat si calificarea oamenilor, specializarea lor, educarea lor. Asa am reusit sa promovam.

F.M.: Care este valoarea aproximativa a investitiilor facute in acesti ani?

Dr. med.vet Mircea Roman: Cred ca am investit peste un milion si jumatate de euro. Asta fara sa tinem cont ca am inlocuit si efectivul de tauri, ca avem in permanenta un efectiv de 150-180 de taruri, majoritatea de import, iar pretul acestora este de la 5.000 de Euro la 2.000.000 de euro/exemplar. Am reusit in acest fel ca in 2002 sa indeplinim standardele cerute de Comunitatea Europeana si centrul a fost acreditat pentru activitate in interiorul Comunitatii Europene. A fost un mare succes. Am fost prima unitate din Romania aflta in aceasta postura. Au venit contractele cu crescatori din diferite tari, a crescut cota de credibilitate a centrului si a tarii. In anul 2006 ne-am situat pe locul 4 in clasamentul mondial al furnizorilor de material seminal pentru Comunitatea Europeana. La rasa Simmental am fost cea mai mare sursa de material seminal. Avem tauri extrem de valorosi. Intre primii 50 de tauri de rasa Simmental exista 6 care sunt ai nostri si se afla aici la Semtest. E un lucru mare. Pe langa aceste actiuni cu caracter tehnic, am facut multe investitii in dotarea operatorilor insamantatori. De la 6 judete am ajuns acum sa lucram in 15. Am asigurat aproape 70 la suta din containerele existente in aceste judete, ceea ce ne garanteaza o buna pastrare a materialului seminal. Am accesat programe de formare profesionala a operatorilor insamantatori si a fermierilor. Am facut cursuri, excursii in strainatate, manifestari profesionale organizate aici la Semtest. Chiar zilele acestea, pe 6 octombie vom organiza la noi parada taurilor. Aceasta are loc in fiecare an in prima zi din octombrie. Asteptam si in acest an pe toti ce interesati. Aceste intalniri profesionale sunt momente in care ne consolidam ideile conceptiile. Vaca este a crescatorului. Trebuie sa il asculti si pe el si impreuna sa gasim strategia cea mai buna.

F.M.: Ce imbunatatiri ar trebui aduse legislatiei pentru a va desfasura activitatea in conditii si mai bune?

Dr. med.vet Mircea Roman: Pana acum a fost finantata de la stat activitatatea de insamantari artificiale si cred ca este nevoie ca sprijinul financiar al statului sa ramana, fiindca si crescatorii de animale sunt la inceputul activitatii lor si orice sursa de finantare este binevenita. Numai ca acum suntem la jumatatea drumului. Am incercat sa privatizam aceasta activitate, sa o luam de la stat, sa o trecem in sectorul privat, in domeniul asociatiilor si ne-am oprit la jumatate. Am lasat ceva la stat, am dat ceva la privat. Acum avem un amestec, din care mare lucru nu iesi. Ori trecem in sector privat in totalitate. Apoi este foarte important sa ai animale de valoare genetica mare. Acesta se castiga in generatii. In programul de insamantari artificiale tot timpul se utilizeaza cei mai buni tauri. Acestia se selectioneaza in urma unui program de testare, care dureaza pana la varsta de 5 ani si jumatate. Asa cum se face testarea oricarui produs, trebuie testat si taurul, care sa-si dovedeasca fiabilitatea si utilitatea in exploatare. Indicele cu care clasificam noi valoarea unui taur se numeste indice de eficienta economica in exploatare. Toti crescatorii de animale ar trebui sa stie ca au multe avantaje daca utilizeaza insamantarea artificiala. Este o activitate mai pretentioasa decat monta naturala, dar si mai avantajoasa, ferita de riscurile oricarei imbolnaviri, avand garantia unui progres genetic mare. Sigur, animalele trebuie sa fie sanatoase, operatorul insamantator trebuie sa fie performant si, evident, materialul seminal trebuie sa fie de calitate si sa fie manevrat, manipulat, in conditii normale. Cu certitudine suntem pe drumul cel bun, dar sunt inca lucruri pe care trebuie sa le invatam. Oamenii trebuie sa lupte pentru a creste calitatea produselor. De aceea, intalnirile de la parada taurilor, cataloagele, revistele pe care le editam sunt extrem de necesare.

A consemnat Florin Marcel SANDOR

Show More

Related Articles

Back to top button
Close