Sex, crimã și gripã aviarã

Mã întreb cum am putea sã nu trecem peste linia subțire dintre normalitate și nebunie când lumea noastrã e întoarsã cu susul în jos, încât oglinzile deformate ale minciunilor cotidiene par adevãruri absolute.

Cum poți pãși liniștit pe stradã, când într-o sãptãmânã descoperi cã orice prietenã a ta poate fi o prostituatã pe net, cã iubitul tãu, gelos într-o zi, îți poate trage un glonte în cap sau cã gripa aviarã poate veni liniștitã. Autoritãțile dau impresia cã vegheazã.

Nu spun cã am gãsit soluția, dar cel puțin pentru o sãptãmânã am refuzat sã trãim în minciunã. Nu ne-am ascuns stupoarea cã femeile noastre, frumoase, așa cum le considerã orice occidental sãtul de damele lor grase și de prea nerușinata lor insistențã sexualã, s-au despuiat sufletește și trupește pe site-urile porno ale vesticilor. Nu am pãlit dintr-o falsã pudoare, ci dintr-o credințã cã intimitatea nu se protejeazã în spatele unui nick sau unui chip furat de pe net, accesibil, ca și IP-ul computerului, hackerilor. Am încercat sã înțelegem cu ce se diferențiazã damele consumatoare de virtuale partide de sex ce aduc a prostituție, potențial reale dacã partenerii internauți ți-i racolezi din cartier, de curvele de pe E60. Și nu am gãsit vreo deosebire. Mi-am reconfirmat însã cã, apãrat de un ecran inert, mureșeanul nostru cel de toate zilele poate fi mai pervers și mai crud decât îi permite conduita socialã sã manifeste. Și intimitatea realã.

Am deschis apoi ochii la șirul lung de crime, uitate într-un ungher al subconștientului și am rememorat spaima trãitã de nefericitele victime, pentru cã pentru o clipã s-au crezut iubite, apãrate sau nemuritoare. Dincolo de acuzele cã ne preocupãm de violențã, cã avem înclinații spre morbid, rememberul crimelor psihopaților județului, poate termenul e prea dur, ne învațã altceva: sã ne pãzim spatele.

Dupã sex și violențã, moartea a venit sub o altã înfãțișare: gripa aviarã. Pornit din îndepãrtata Asie, cu o haltã la pretendenți la mâna Uniunii Europene, turcii, indeciși dacã sunt asiatici sau europeni, virusul s-a oprit și în Delta noastrã, amanetatã prietenilor ex-premierului Nãstase. Un raid rapid, de o singurã orã, prin primãriile județului ne-a dezvãluit fața hâdã a incompetenței administrațiilor locale, cu care vrem sã asaltãm Occidentul și sã obținem, dupã un raport de țarã favorabil, un bilet dus spre UE.

Mi s-a fãcut rãu de la siguranța afișatã telefonic de primarii cãtunelor noastre (îmi pare rãu pentru minimalizarea granițelor ruralitãții noastre), convinși, în aroganța lor rudimentarã, cã gripa aviarã nu poate ataca Mureșul. De parcã ar fi greu ca un singur mureșean, plecat la pescuit în Deltã, aciuat la Ceamurlia de Jos, sã se fi întors acasã cu un letal H5N1.

Mi s-a pãrut enervant ca, dupã ieșirea președintelui Bãsescu cu sfidãtoarea sa grandomanie “mãnânc pui”, aceleași cuvinte sã le aud ca pronunțate și de prefectul Ciprian Dobre. Cu toate cã, dacã e sã ne luãm dupã asigurãrile celor de la Sanitar-Veterinarã sau ale medicilor, carnea de pui comercializatã în magazine nu este virusatã, mi se pare o cruzime fațã de sãtenii tulceni în pericol.

Așa, loviți de urâta realitate, am încheiat o sãptãmânã. În care am încercat din nou sã nu mințim și sã nu ne mințim.

Ligia Voro