Sfânta Marie se întoarce la Vișinelu
Nu mai există de mult o biserică de lemn în Vișinelu. Doar o biserică istorică, pe care fiecare a modificat-o după bunul plac. Azi nu mai face parte din circuitul monumentelor istorice. Cu toate că sătenii și-au construit o biserică nouă după toate regulile, anul acesta adormirea Maicii Domnului este sărbătorită la ea acasă: în vechea biserică care poartă numele sărbătorii.
Conform documentelor istorice, în jurul anului 1730 a fost construită biserica de lemn din Vișinelu, pe atunci Cistelek. Denumirea maghiară a localității a fost schimbată în anul 1934, după dealul care o înconjoară, Jișânelu. Precum multe alte lăcașe sfinte, biserica “Adormirea Maicii Domnului” a aparținut inițial parohiei greco-catolice. Însă în anul 1948 a fost făcută trecerea forțată la ortodoxism, moment în care biserica din Vișinelu a trecut în proprietatea parohiei ortodoxe. Localnicii se mândresc că au avut doi delegați și la Marea Unire de la Alba-Iulia, unul dintre ei fiind chiar părintele Ioan Crișan. Cu toate că îndeplinea toate cerințele pentru a fi monument istoric, astăzi bisericuța nu mai are nimic străvechi. Se ține pe picioare, însă arată ca orice alt edificiu care nu are nimic de spus.
Ca-n turnul Babel
Pe vremuri, bisericuța era una cochetă, construită în stil bizantin, cu zid de lemn și icoane pictate cu mare măiestrie. Toate erau alese după sprânceană în biserica de pe deal. Însă localnicii au vrut ceva mai mult decat un locaș de închinare din lemn, greu de întreținut. Așa că, în 1966, au înlocuit șindrila cu tablă zincată. Ca să fie în ton cu acoperișul, puțin mai târziu au tencuit zidul din lemn. În acel moment, biserica a încetat să mai facă parte din circuitul monumentelor istorice. Mai avea câteva icoane ce puteau fi considerate patrimoniu național, însă enoriașii, din nou cu exces de zel, le-au dat cu un spray care nu era permis pentru obiectele istorice. Așa se face că astăzi, enoriașii care odinioară credeau că sunt pe punctul de a-și transforma bisericuța veche într-una de fală, trăiesc cu mustrări de conștiință. “În acea perioadă nu aveau un preot propriu-zis” ne explică actualul preot paroh Iuliu Ovidiu Morariu. “Era fostul preot greco-catolic însă el a refuzat ortodoxismul. Așa că localnicii au făcut ce au considerat ei că era mai bine. În ’66 nimeni nu îi verifica dacă se respectă structura istorică sau nu.” Ceea ce mai rămăsese, era clopotnița. Ea mai amintea de vremurile în care și bisericuța avea îmbinări de bârne și prispă ardelenească. În 2001 însă, dintr-o joacă de copii a ars din temelii și aceasta. A fost refăcută și s-a încercat din răsputeri să se mențină stilul. “Același lucru mi-ar plăcea să îl fac și cu biserica: să o readuc la starea ei înițială. E adevărat că nu ar mai putea fi monument istoric, însă așa ar fi frumos.” povestește preotul.
Războiul…ca-n filme
Nea’ Ioan avea zece ani când a început războiul. “Pe deal aici și-au pus ungurii observatorul. Aproape toți din sat au plecat pe la Sibiu sau unde au văzut cu ochii. Eu eram prea mic și am rămas.” povestește nea’ Ioan. “Mergeam cu vitele la câmp și într-o zi am văzut două avioane luptându-se deasupra mea. Era ca în filme. A fost bine că nu ne-au bombardat biserica. Perioada războiului a fost una de repaos pentru activitatea bisericească. Cât au durat luptele s-au pus lacătele pe biserică și nu se țineau slujbe.
După mai bine de 250 de ani de existență, cu ocazia sărbătoririi adormirii Maicii Domnului, sătenii se întorc în vechiul lăcaș, cu toate că geamurile sunt sparte iar noua biserică e curată și are termopane. Consideră ei că aceasta este o modalitate de “a da Cezarului ce este al Cezarului”. Sărbătoarea reprezintă “luarea” Maicii Domnului de către Dumnezeu în locurile cerești în deplinătatea ei trupească și spirituală.
Allain CUCU
