Sfânta vrajbă stăpânește bisericuțele din Cuștelnic

Sunt la doar doi pași una de cealaltă. Una e ortodoxă și cealaltă greco-catolică. Le unesc o cruce și un Dumnezeu. Le despart o vrajbă de neînțeles, trei cimitire și o casă parohială. Povestea bisericilor de lemn din Cuștelnic are mare tâlc. Ea reflectă mentalitatea unui popor care și atunci când se închină, tot la capra vecinului visează.

Prima pe care o întâlnești e biserica greco catolică. Nu prea arată a monument istoric, deși placa informativă de pe fruntea ei, cam asta susține. Măcar e întreagă și asta nu e puțin lucru. A fost renovată de enoriași după regula: „să avem unde ne închina”. Așa se face că peretele din față i-a fost tencuit gospodărește, iar șindrila de pe acoperiș i-a fost înlocuită cu o țiglă zdravănă, să nu mai fie nevoie toată ziua de reparații și renovări.

„Au avut noroc că la data respectivă nu fusese declarată monument istoric, deși socotind bine vechimea ei, ar fi fost cazul”, ne explică ușor înciudat Ovidiu Găinar, preotul ortodox.

El n-a fost tot atât de norocos. Bisericuța lui s-a pricopsit din timp cu statutul de monument istoric, așa că bietul preot nu poate decât să viseze la țigla și mortarul vecinilor. Bineînțeles că tablă explicativă în trei limbi are și lăcașul lui. Mai mult decât atât însă, nu prea mai are. Șindrila de pe acoperiș e demult dată uitării, ferestrele ar fi o mare fudulie dacă le-ar avea, iar din sfinții pictați de Iacov zugravul au mai rămas doar niște umbre lunguiețe și cam coșcovite. Explicații ar fi multe, iar aici acuzațiile încep să curgă.

Bătaie pe îngropatul morților

În primul rând, cauza putregaiului care a cuprins întreaga biserică e acoperișul. Sau mai degrabă lipsa lui. Acesta nu poate fi însă refăcut decât cu un proiect special. Iar proiectul, numai cu un extras de carte funciară. Numai că, surpriză, biserica nu figurează nicăieri. Cei de la primărie habar n-au ce s-ar fi putut întâmpla. Preotul Ovidiu Găinar ar avea o pistă:

„Era un timp când oricine putea să facă pierdută orice evidență funciară. Faptul că a noastră lipsește e explicabil prin faptul că suntem în litigiu cu parohia greco-catolică pentru casa parohială…”

Povestea e în felul următor: Casa parohială, cândva greco-catolică a fost naționalizată în 1948 împreună cu biserica, cimitirul și toate moșiile care îi aparțineau. După aceea, toate bunurile au trecut în proprietaea parohiei ortodoxe. Aceasta, le-a stăpânit timp de 60 de ani cu certitudinea că ale ei vor fi pentru totdeauna. Acum că trebuie să se lipsească de ele, se simte jefuită și nedreptățită.

„Noi am făcut investiții în casă, nu putem renunța la ea cu una cu două”, se arată neînduplecat părintele Găinar.

„Au trecut-o de pe numele parohiei pe numele lor doar ca să nu le-o mai putem lua. Asta e fraudă. Nici măcar biserica n-au vrut să ne-o înapoieze”, acuză preotul greco-catolic, Aurel Hâncu.

„Greco-catolicii au doar 15 enoriași. Nu știu nici cum au reușit să se înființeze ca parohie. Legal vorbind, nu aveau dreptul. Au primit o mulțime de teren și tot nu le ajunge”, spun ceilalți.

Problema e însă și mai adâncă. Divergențele celor două fețe bisericești se amplifică și mai tare când vine vorba de îngropăciunea unui mort.

„Nici să-mi îngrop enoriașii nu pot pentru că mi-i îngroapă el”, se plânge preotul Hâncu.

„Dacă familiile celor morți mă preferă pe mine, ce pot să fac? Să-i refuz?”, se apără părintele Găinar.

„E o chestiune de influență. La înmormântări se adună o grămadă de credincioși, de aceea e bătaie atât de mare pentru ele”, șușotesc oamenii în sat.

Cam tot în același ton decurg discuțiile și pentru împărțitul cimitirelor. Și tot așa și pentru împărțitul pământurilor. Suspiciuni de o parte, acuzații de cealaltă, totul în cel mai creștinesc mod cu putință. În tot acest timp, un monument istoric vechi de sute de ani se prăpădește pentru că… nu există nici o evidență funciară. Iar pentru această situație se găsesc numai posibili vinovați, în nici un caz nu și o rezolvare.

P.S.

Cu o foarte vagă legătură cu subiectul nostru, ținem să vă reamintim că zilele trecute a fost prezentat publicului proiectul final al Catedralei Mântuirii Neamului. Un adevărat colos vizibil din orice colț al capitalei. Cu patru etaje subterane, parcări, lifturi, plasme prin fiecare colțișor și tot felul de alte minunății tehnologice, vesita catedrală va lua ochii chiar și celor mai necredincioși vizitatori. Prețul: 400 de milioane de euro. Revenind la bisericuțele de lemn transilvănene, acestea se dărâmă una câte una fără nici un fel de regret din partea nimănui. Niște neprețuite comori lăsate de strămoșii noștri care în curând vor fi doar amintire. Motivul? Lipsa banilor. Acum , privind cu atenție întreaga situație, judecați singuri. Oare chiar nu există bani și pentru ele?…

Allain CUCU