Eminscu și dorințele noastre utopice

Străzi avem, școli de asemenea, Case de Cultură cât cuprinde, toate purtând numele poetului nostru național. La așa personalitate, e musai ca ea să fie prezentă la tot pasul, să nu cumva să-i uităm măcar numele. Și dacă tot avem o infrastructură solidă, el puțin  cu numele poetului, musai să înceapă și jocul de glezne, acum la aniversarea zilei sale de naștere. Unul dintre cei care au ținut morțiș să ne aducă aminte de marele Eminescu a fost și poetul, jurnalistul, rapidistul George Stanca, prezent săptămâna trecuta la Universitatea “Petru Maiorâ€. Despre Eminescu, numai de bine, problema a reprezentat-o însă alții, alăturați numelui poetului, chiar în titlul conferinței, “Eminescu și ceilalalțiâ€. Oaspetele UPM nu a venit cu noutăți, despre manelizarea României și despre nivelul de subcultură se știe foarte bine. Lăudabil însă faptul că studenți au putut să afle că Eminescu reprezintă altceva decât un poet care a scris câteva scrisori, sau care și-a tot doinit jalea și iubirea în versurile sale. Eminescu reprezintă cu totul altceva, așa cum și  “ceilalțiâ€, sunt cu totul alții  decât fii cei mândrii din versurile sale.  Cum acești feciori au crescut mari, au ajuns chiar să conducă țara asta, după niște rânduieli pe care poetul le contra cu harul său gazetăresc. “Grosul acestei armate de flibustieri politici sunt bugetofagii, gheseftarii de toată mâna, care, în schimbul foloaselor lor individuale, dau conducătorilor lor o supunere mai mult decât oarbă†scria Eminescu în perioada lui de glorie. Ne putem da cu ușurință seama de realitatea de atunci, dar mai ales de praful care s-a ales de speranțele poetului despre o Românie mândră, prădată, jefuită, de conducătorii actuali. De la materie la spirit, de la statuie sau nume de stradă la esența eminesciană e cale o cale atât de lungă, încât e greu de spus cât timp îi va lua luminii înțelepte izvorâte din condeiul lui Eminescu până să ajungă să ne pălească în cap. Și dacă tot ne-am pus la masa festivă a zilei  de naștere a marelui poet, invitați sau nu, să gustăm și noi o felie din tortul eminescian, m-am gândit și eu,  să  suflu-n cele 161 de lumânări  și să-mi exprimi și eu o dorință, cu rugămintea ca Eminescu să nu se supere prea tare că am îndrăznit să-i deranjez frumoasa doamnă  pe care a iubit-o atât de tare pe nume România :

“Ce-mi doresc eu mie, dulce Românie,
Mama lor de gangsteri, cu Traian șef de vapor
Minți tot mai nervoase, poftă de tărie,
La trecutu-ți mare, care viitor ?
Crește banu-n conturi, înflorește portofelul,
Uite-ți fiii mândri ce vise nutresc
Căci rămâne gloata mască, și își pierde încet și  glasul,
Dulce Românie, asta nu e ce-mi doresc.

Legea firii, președintelui de pace,
Peste-a țării masă mare, trece sincer surâzând
Care-n alte locuri, am citit că  se prea face
Unde  trece peste criză, și se cuibărește-n gând,
Gând avem și noi, care-ar vrea și el să zboare
Să mai guste din felia traiului cel pământesc
Să îl strângi te rog în brațe, și să-i faci îndemn, cărare
Dulce Românie, asta mi-o doresc

Ce-mi doresc eu mie, dulce Românie,
Înșelată damă, de al tău popor
Fiii tăi cei vitregi, o țin tot într-o frăție
Se-nghesuie în cete, zilnic la televizor.
Și se laudă-n cor cu toții, c-au adus vreo bucurie
Vreau și eu normalitate, însă fără s-o cerșesc
Care să domnească peste-a noastră  grea familie
Dragă Românie, asta-i tot ce îmi doresc