Căpuşele Petrom
GAZETA de Cluj a prezentat, acum două ediţii, modalitatea prin care cea mai mare companie românească, SNP Petrom, este jefuită sălbatic, pe ultima sută de metri înaintea privatizării. Conform site-ului de internet al Ministerului Finanţelor Publice (MFP), obligaţiile restante ale Petrom către statul român se ridică la fabuloasa sumă de 74.691 miliarde lei (circa 2,3 miliarde dolari), din care erau scadente la finele anului trecut 1.741 miliarde (peste 50 milioane dolari).
Cu toate acestea, Petrom investeşte sume considerabile în lucrări de modernizare a staţiilor de distribuţie. Motivul este cât se poate de transparent: trebuie asigurat “caşcavalul” pentru o sumedenie de firme căpuşă, care, la rândul lor, cotizează unde “trebuie”. Din informaţiile pe care le deţinem (confirmate, indirect, şi de site-ul de prezentare al Petrom), lucrările de modernizare sunt mult supralicitate. Compania plăteşte între 1,5 şi 2 milioane USD numai pentru lucrări de modernizare pentru fiecare staţie, în condiţiile în care, pentru o staţie nouă, o companie occidentală de profil plăteşte între 800.000 şi 1 milion USD. Numai în 2002, Petrom a alocat 86 milioane USD pentru “lucrări de modernizare la 48 staţii de distribuţie, construirea altor 8 şi modernizarea a 7 depozite”. Cam mult.
GAZETA de Cluj şi ZIARUL de Mureş i-au cerut, în 9 februarie, purtătorului de cuvânt al Petrom, Gabriel Năstase, date despre aceste investiţii, după cum urmează:
Ce firme au primit lucrările de modernizare a staţiilor PETROM din Transilvania în ultimii trei ani? Care a fost modalitatea de atribuire a lucrărilor? Care a fost valoarea achitată de PETROM pentru fiecare staţie modernizată în parte? Acesta ne-a răspuns că nu ne poate răspunde, întrucât ar “prejudicia interesele ofertanţilor, conducând în final la încălcarea concurenţei loiale între executanţi”. Explicaţia lui Năstase nu convinge, pentru că noi n-am solicitat date despre lucrări în curs de executare, ci despre cele realizate deja. În fapt, refuzul Petrom de a furniza aceste date ascunde un jaf de proporţii.
GAZETA de Cluj a descoperit câteva dintre marile firme care au executat lucrări pentru Petrom. Acestea, la rândul lor, au subcontractat o parte dintre lucrări unor firme mai mici, în schimbul unor comisioane. Prezentăm în continuare lista principalilor beneficiari ai lucrărilor de modernizare a staţiilor de distribuire a carburanţilor Petrom, de pe întreg cuprinsul ţării. Într-o ediţie viitoare aflaţi jocurile de interese, relaţiile care s-au pus în mişcare pentru obţinerea acestor contracte, dar şi câteva dintre firmele mici care au executat astfel de lucrări în judeţul Cluj.
1. AMARAD SA
Judeţ: ARAD, Localitate: ARAD
Nr. înmatriculare: J2/1291/1994
Stare firmă: funcţiune
Cod fiscal: 6444975
Cod SIRUES :22320882
Telefon: 057/289867
Fax: 057/289067
Adresa: STR. BUCEGI nr. 5 BIS cod poştal 2900
Ultima actualizare :15-07-2002
Asociaţi tip listă (110 acţionari)
Administratori: Nicolae Gherănescu, Ioan Mihail Anca, Ilie Sabin Socol, Miron Chereji, Grigore Enacopol.
AMARAD SA nu se ocupă de “jucării”. Societatea este autorizată de SNP Petrom SA, de Distrigaz Nord, de SC Electrica SA, de Ministerul Transporturilor – Autoritatea Feroviară Română AFER (drept furnizor feroviar). Numai contracate babane cu statul român.
2. NORDIN COMPANY SRL
Judeţ: SATU MARE, Localitate: NEGREŞTI-OAŞ
Nr. înmatriculare: J30/1949/1994
Stare firmă: funcţiune
Cod fiscal: 6763290
Cod SIRUES: 303020283
Telefon: 061/854320
Adresa: STR. PRIMĂVERII nr. 2 cod poştal 3919
Ultima actualizare: 15-03-2002
Unic asociat: Vasile Pop.
Administratori: Iuliana Marchiş Negrea, Vasile Pop, Simion Ciorba, Silviu Lucian Petruşe.
3. SARTEX GRUP 2000 SA
MUNICIPIUL BUCUREŞTI, SECTORUL 2
Nr. înmatriculare: J40/5764/2000
Stare firmă: funcţiune
Cod fiscal: 13123358
Cod SIRUES: 403953698
Adresa: STR. AVRAM IANCU nr. 8, sector 2, cod poştal 70000
Ultima actualizare: 12-01-2001
Acţionari (numai persoane juridice): SC REAL SA (Arad), SC METALUL SA (Hunedoara), SC ARG CHEMISYSTEMS SA (Hunedoara), SC ARTEX SRL (Hunedoara), SC SARTEX 96 SA (Hunedoara), SC SARTEX GAS SA (Hunedoara), SC SARTEX PAN SA (Hunedoara), SC PALACE SA (Prahova), SC PRESUT JILT SA (Gorj), SC CONSTRUCŢII CĂI FERATE ŞI ALTE CĂI DE COMUNICAŢIE SA (Vâlcea), SC CONSTRUCŢII COMPLEXE BUZĂU SA (Buzău), SC CONSTRUCŢII COMPLEXE GALAŢI SA (Galaţi), SC CONSTRUCŢII FEROVIARE GALAŢI SA (Galaţi). Toţi acţionarii deţin acelaşi procent: 7,6923.
Administratori: Costel Cocea, Mihaela Calbor, Remus Haiduc, Grigore Nour, Adrian Simionescu, Sanda Toader. Dintre aceştia, Haiduc Remus este administrator şi la SC Satex 96 SA (unul dintre acţionarii Sartex 2000). De altminteri, asocierea unor companii de profil cu o sumedenie de “Sartexuri” este revelatoare. Unii lucrează, iar alţii încasează banul.
4. CASTRUM CORPORATION
Judeţ: SATU MARE, Localitate: NEGREŞTI-OAŞ
Nr. înmatriculare: J30/789/1992
Stare firmă: funcţiune
Cod fiscal: 641366
Cod SIRUES: 306522830
Telefon: 0261/85428
Fax: 0261/85428
Adresa: STR. SCÂNTEII nr. 1/A, cod poştal 3919
Ultima actualizare: 02-10-2002
Unic asociat şi administrator: Gheorghe Moiş. Acest obscur SRL din Negreşti-Oaş a devenit, în timp, un adevărat imperiu industrial. Castrum Corporation controlează mai multe societăţi: CASTRUM ELECTRIC SRL Bucureşti: lucrări de electricitate înaltă, medie şi joasă tensiune, AUTO COBĂLCESCU SRL Bucureşti: concesionar Renault şi Dacia, service auto şi taximetrie, COMAT-AUTO SA Bucureşti: închirieri de spaţii comerciale şi servicii adiacente la Vama Târguri şi Expoziţii Bucureşti, SATURN SA Satu-Mare: producător confecţii metalice, METECOM SA Satu-Mare: lanţ de magazine, VASTEX SA Vaslui: producător fire, ţesături şi confecţii, SAS GRUP SRL Bucureşti: Servicii de localizare autovehicule prin satelit.
Holdingul controlat de Moiş s-a remarcat, de-a lungul timpului, prin faptul că majoritatea covârşitoare a lucrărilor au fost execuate în urma unor comenzi din partea statului român, lucrări de modernizare la tribunale, şcoli, reţele de distribuţie a gazelor naturale, lucrări pentru Armată, până la închiderea şi ecologizarea minelor.
5. AMICII Bacău SA
Judeţ: BACĂU, Localitate: BACĂU
Nr. înmatriculare: J4/37/1991
Stare firmă: funcţiune
Cod fiscal: 945144
Cod SIRUES: 40339748
Telefon: 034/114336
Fax: 034/114336
Adresa: STR. IONIŢĂ SANDU STURZA nr. 25, cod poştal 5500
Ultima actualizare: 25-01-2000.
Acţionari tip listă. Administratori: Elena Felea, Vasile Cupşan, Constantin Gărgăun, Georgeta Gărgăun, Virginia Gherasim, Maria Pătrăţeanu, Dumitru Manea, Ioan Ivanica, Alin Panduru, Sorinel Dionisie Iacob, Vasile Georgescu, Teodora Rusu, Mihai Clement Sion.



