Uncategorized

SIGHISOARA: ATT – sabotaj de 1,5 miliarde

Sighișoara a pierdut 1,5 miliarde de lei, bani investiți în centralele termice de la Spitalul Municipal, din cauza unor confuzii și a lipsei de colaborare între conducerea unității sanitare, SC ATT SA și Consiliul Local. Spitalul a achiziționat două centrale, prin licitație publică, deși în patrimoniul municipiului existau astfel de utilități, ce puteau fi livrate cu titlu gratuit către unitatea sanitară. Greșeala de miliarde s-a depistat în cadrul ședinței de Consiliu local. Consilierii au cerut o informare detaliată în acest caz, în timp ce directorul ATT, Emil Fabian, se disculpă prin ignoranță.

Ședința din Consiliul Local Sighișoara, de săptămâna trecută, a scos la iveală o gravă eroare de colaborare între instituțiile din municipiu, fapt ce a costat Sighișoara 1,5 miliarde de lei. Banii au fost aruncați pe două centrale termice, achiziționate prin licitație, în condițiile în care orașul dispune de astfel de utilități. Firma care a câștigat licitația este Termorom din Cluj. Cazanele disponibile, care puteau fi utilizate la dotarea spitalului, sunt în grija celor de la SC Apă Termic și Transport SA și nu mai sunt utilizate, având în vedere faptul că mai multe centrale termice au fost închise din cauza scăderii numărului de consumatori. Probabil că de existența acestor centrale nu s-ar fi aflat dacă în cadrul CL consilierii nu ar fi propus închirierea directă către spital a spațiului în care funcționează centralele spitalului. Consilierii au propus stabilirea unei chirii simbolice de 500 de mii de lei pe lună, pe care spitalul să le achite către SC ATT SA. Această propunere l-a nemulțumit pe Emil Fabian, directorul societății. El a întrebat de ce face Consiliul Local economie, în detrimentul ATT, dacă la sfârșitul anului, în decembrie mai exact, a fost atât de darnic și a acordat o sumă de 4,5 miliarde de lei pentru dotarea spitalului cu centrale și instalații (calorifere și țevi).

Cei din direcțiunea spitalului afirmă că înainte de licitație au anunțat Primăria de intenția de investiție și au primit acordul verbal pentru achiziționarea centralelor. Din datele pe care le avem la această oră, nici Primăria și nici cei de la spital nu s-au adresat SC ATT, care la rândul lui nu s-a arătat interesat să cedeze cele două cazane. Directoarea spitalului, Aurelia Mașca, afirmă că i-a anunțat pe cei de la ATT că nu vor mai avea nevoie de serviciile de apă și de cazane, întrucât vor să facă o investiție, și acest aspect ar fi trebuit să dea de gândit serviciului.

În ciuda acestor polemici, greșeala de 1,5 miliarde de lei nu mai poate fi corectată. Astfel, sighișorenii plătesc din nou pentru neatenția consilierilor și a directorilor.

Delegații și conștiința consilierilor

Alte trei puncte dezbătute în cadrul ședinței de Consiliu Local s-au referit la aprobarea unor deplasări făcute de delegații ale CL în străinătate, mai precis în orașele Feltre (Italia), Tabor (Cehia) și Dinckelsbuhl din Germania.

Aleșii locali nu s-au abținut să nu observefaptul că aceste deplasări nu se fac în spiritul cheltuirii banilor publici, ci pentru stabilirea de relații de colaborare cu orașe înfrățite, conform cerințelor UE.

Consilierii sighișoreni au decis, unii cu o oarecare strângere de inimă, ca indemnizațiile lor pe o lună să fie donate sinistraților din Moldova. De asemenea, Primăria va sprijini și activitatea Centrului creștin social-medical de zi prin suportarea cheltuielilor la utilități (gaz, curent).

Consilierii au decis ca și în luna august să țină ședința deși inițial intenționau să amâne reuniunea pentru începutul lui septembrie.

Cristina CORNEA

Show More

Related Articles

Back to top button
Close