Filé de jurnal: Gardian la Primărie (LII)

Inocențiu Tufiș și-a văzut visul cu ochii: a ajuns polițist. Este un învingător. Primăria îl salută de plecare, Poliția îl salută de venire. Succes, dragoste și respect, acestea sunt caracteristicile ultimului episod.

Luni, 7 februarie – Ziua examenului de polițist. De cum m-am trezit, am avut niște emoții de era să mă cufuresc pe mine. M-am trezit de la cufureală, m-am spălat pe față și m-am răhățit, m-am bărbierit și m-am diareeit și iar m-am cufurit. Total: patru cufureli în juma’ de ceas. Până la urmă cred că cu asta pot intra românii în Ghiniz Buk: cu căcatul pe ei. Cred că a fost prima dimineață în care nu m-am uitat cu respect la uniforma de gardian. Mă și gândeam cum dracu’ m-am putut da mare jmecher prin oraș cu uniforma asta. Am ajuns la egzamen cu o juma de oră mai repede, timp suficient pentru alte emoții și alte două cufureli. N-am crezut niciodată că poate egzista atâta rahat într-un singur om. Încet, încet au început și contraindicații mei pentru posturile de subofițeri, zece la umăr. Adică eram unșpe pe nouă locuri, mai egzact 1,2 pe loc, adică concurență mai mare ca în toamnă la Medicină.

După ce ne-au dat subiectele, cu greu m-am abținut să nu mă cufuresc iar pe mine. Mi-au picat subiectele pe care le-am reținut io cel mai bine, cu ecscepția unuia. La „Poliția – între spiritualitate și absolut” mi-a venit capitolu’ „Cascheta, garanție a inteligenței?”, în care se face vorbire despre polițistul de proximitate, care trebuie să fie deștept, mereu instruit, un Mesia între oameni și autorități. La „Ghidu’ bunelor maniere în munca cu infractorul”, mi-a picat „Nervii încordați, mușchii relaxați”, despre cum să fii calm și blând cu cei nervoși și duri. Nu m-am prea descurcat la „Arestarea fără cătușe, mit sau realitate?”, pentru că nici când învățam nici acum nu știu ce înseamnă mit (o fi prescurtarea la mită?), așa că mai bine am scris despre realitate. Cert îi că am terminat primu’ și am scris cele mai multe foi. În timpu’ scrisului mă tot uitam la fraierii ăilalți cum se scarmănă la testicule sau în cap, că habar n-aveau. La sfârșitu’ examenului toți râdeau ca tâmpiții de mine, da’ nu știam de ce. Până mi-a zis supraveghetoru’ că sunt violet în juru’ gurii. Io, din superstiție, m-am dus la egzamen cu creonu’ chimical pe care mi l-a făcut cadou tata când am terminat profesionala și, în timpu’ concentrării, l-am tot băgat în gură, de unde și violetu’ ăla.

Când am ajuns acasă, Virginica, nevastă-mea, mă aștepta cu desertu’ meu favorit: clătite cu gem de prune. Am mâncat așa cu poftă, că am terminat ziua la fel cum am început-o: tot cu diaree.

Marți, 8 februarie – M-am dus în civil la Primărie, pentru că uniforma de guardian continuă să mă enerveze. Azi au fost duse la Berlin pisicile siameze de mare ale lu’ șefu’ Dorin, care au fost lipite din greșeală cu aracet. Cică le va opera cel mai tare chirurg plastician, Helmuth Schiler, cel care i-a făcut și țâțele lui Janet Jackson, aia la care i-a dezgolit sânu’ acu’ un an un pițiflendăr blond. Cică Schiler ăsta are succese multe în materie: trei cântărețe, un macac, șaptișpe fotomodele, două iepe și trei elefanți. La toți le-a făcut operații estetice cu reușită 120 la sută. Ä‚ia 20 la sută cică îs pentru că la doi elefanți le-a remodelat fildeșii după ce au suferit un grav accident de circulație în Kalahari. Cei doi elefanți (unu’ era descendentu’ elefantului lu’ Cannibal – împărat roman pentru proștii care habar n-au de geologie) s-au ciocnit pe potecile dintre arborii de cauciuc, în timp ce fugeau înnebuniți în timpu’ unei vânători de-a lu’ Å¢iriac și Năstase. În urma impactului trei din patru fildeși au fost distruși, iar în urma vânătorii 25 de arborigeni au rămas fără câte un testicul.

Miercuri, 9 februarie – Toată familia mea este în competiție. Virginica se pregătește pentru Concursu’ de Stors Lămâi din Cartieru’ Unirii, Cleopatra, fiică-mea, se antrenește pentru Campionatu’ școlar de Pirsing Viteză, iar Petrișor, fiu-meu, este în finala pe oraș la șotron pe Gheață. Suntem o familie modestă, da’ pusă pe victorii. Nu vă lăsați! Familia Tufiș învinge întotdeauna. Vici, Vini, Vedi!

Joi, 10 februarie – Familia Tufiș învinge întotdeauna. Nu v-am spus??!!! Viiiiiiictoooooooriiiiieeeeeeeeee! Am reușit. Sunt polițist. Visu’ de generații a neamului meu de țărani s-a împlinit. Sunt așa de fericit cum cred că n-a fost nici Iliescu când a luat al patrulea mandate de președinte al României. Mi se rupe-n paișpe. Am intrat al doilea din unșpe, cică pentru că unu’ a scris cu o frază mai mult la faza cu mitu’. De astăzi sunt Subofițer Inocențiu Tufiș. Nu mai vreau nimic decât puțin respect. Respect, am zis!

Vineri, 11 februarie – E ultima zi de lucru la Primărie. Îmi pare rău doar după secretarele sexi din instituțiune. Da’, de fapt, îmi pare rău după mulți: șefu Dorin, Subșefii Imi, Barczi și Csegzi, Mariusică de la Presă, Alinuța de la Presă, Dănuț de la Tehnic, Imola de la Financiar, Secretara Marceluța, Claudel de la Transport, Ovi de la Prefectură, Ciprișor de la Prefectură, Văsălie Szabo, Ana gardiana și alții. O fi fost ei proști, hoți, jmecheri, curvalăi, da’ mi-s dragi, că-s și ei oameni. De-ai noștri, din popor… Asta nu înseamnă că nu o să fiu cu ochii pe ei și poate o să-i și sancționesc dacă-i prind cu fofârlica. Șefu’ Dorin chiar m-a pupat, da’ nu știu dacă de dragoste față de mine sau pentru că le-a reușit operațiile la pisicile siameze de mare. Cei mai mulți dintre angajați m-au felicitat pentru activitatea depusă la ușa principală a Primăriei. Oricum, n-a fost ușa secundară.

Sâmbătă, 12 februarie – Sunt deștept, nu mai încape îndoială. Poimâine e prima zi de lucru în Poliție. Cred că o să-mi aranjez să obțin carnetu’ ăla de conducere cât mai repede. Că doar voi fi între noi, colegii polițiști. Oare o să mai știu să scriu, dacă am ajuns polițist?!

Duminică, 13 februarie – Am mers la biserică să-l salut pe Dumnezeu. Nu l-am văzut, da’ l-am simțit cum m-a salutat și el, regulamentar, cu mâna dreaptă la chipiu. Mâine e Ziua îndrăgostiților. Sunt îndrăgostit de Virginica, de Cleopatra și Petrișor, de toată lumea. Ai lov iu Târgu Mureș…

Semnează indescifrabil, după un an de scriitură:

Inocențiu Tufiș alias Radu Bălaș

– Sfârșit –