Uncategorized

Simbolul culturii mureșene: Biblioteca Teleki

Clădirea, în care funcționează și în prezent Biblioteca Teleki, a fost construită cu această destinație, în stil baroc, în anii 1799-1802, de contele Teleki Sámuel. Ideea înființării acestei biblioteci i se conturează lui Teleki, în timpul călătoriei sale de studii în universitățile din Basel, Paris, Utrecht, Leiden, unde dobândește cunoștințe temeinice în domeniul științelor umane și reale, valorificate în selectarea celor mai reprezentative cărți ale culturii europene.

Contele Teleki Sámuel, cancelar al Transilvaniei, la începutul secolului al XIX-lea înființează prima bibliotecă din oraș, punând la dispoziția publicului cele 40.000 de volume ale sale, dintre care unele sunt ediții unicat. Colecția sa, realizată în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, reflectă ideile iluminismului european, transmițând mesajul curentului epocilor viitoare. Teleki Sámuel a procurat cele 33 de volume ale Enciclopediei lui Diderot și D’Alembert, lexicoane contemporane recunoscute pentru complexitatea informațiilor cuprinse și publicații ale unor Academii și Societăți științifice din Europa.

Acestui fond inițial i se vor adăuga de-a lungul timpului alte colecții importante, ajungând în prezent la un număr de 250.000 de volume cu o structură enciclopedică, păstrătoare a multot rarități bibliofile: 52 de incunabule, unicate, ediții princeps. Cu grijă deosebită pentru acuratețea și frumusețea tiparului, Teleki alege operele clasicilor greci și latini, constituind colecția „Bibliotheca classica” Sala de lectură a bibliotecii este la dispoziția cititorilor și cercetătorilor, iar expozițiile bibliotecii și Muzeul Bolyai, vizitate anual de turiști din țară și din străinătate, beneficiază de ghidaj competent.

Biblioteca este deschisă vizitatorilor după următorul program: marți – vineri între orele 10 si 18; sâmbătă – duminică între orele 10 si 13.

Show More

Related Articles

Back to top button
Close