Sistemele de incalzire in pardoseala
Incalzirea electrica in pardoseala este un
sistem de incalzire centrala care utilizeaza cabluri electrice de incalzire, ingropate
intr-o pardoseala de beton. Pardoseala de beton inmagazineaza caldura degajata
de cablurile incalzitoare, pe care o distribuie mediului ambiant. Cuplarea si decuplarea cablurilor incalzitoare se face cu ajutorul unui termostat. Astfel pardoseala lucreaza ca un acumulator de caldura.
Beneficiarul decide daca se prevad cabluri de incalzire in toate camerele si pe toata suprafata acestora. Daca se prevad, se pot impune diferite valori ale temperaturii, in diferite camere sau chiar in diferite zone ale unei camere, deoarece fiecare camera, sau zona cu temperatura diferita, poate fi reglata prin intermediul unui termostat. Intregul sistem de incalzire in pardoseala poate fi centralizat, din punct de vedere al comenzilor, la un panou central.
Sistemul de incalzire in pardoseala utilizeaza pardoseala de beton, ca pe un acumulator mare de caldura. Pardoseala poate fi incalzita in perioadele de costuri reduse ale energiei electrice (noaptea), cedând caldura acumulata, in timpul zilei. Comutarea conectarii si deconectarii sistemului in perioadele de costuri diferite ale energiei electrice, se poate face automat, cu ceasuri programatoare si termostate individuale de camera. Utilizarea unei instalatii de incalzire in pardoseala duce la reducerea cantitatii de energie consumata, pentru asigurarea aceluiasi confort termic, fata de o instalatie de incalzire clasica.
Principalele avantaje ale unui sistem de incalzire in pardoseala sunt confortul termic sporit, comparativ cu sistemele clasice de incalzire; fiabilitatea superioara fata de orice alt sistem de incalzire clasic; reducerea pericolului de foc; silentiozitatea; reducerea cantitatii de praf antrenat de curentii de aer. In plus, este un sistem nepoluant, iar consumul de energie este redus cu 20-30%.
In functie de complexitatea dorita, circuitele si sistemele de incalzire electrica in pardoseala pot fi prevazute cu sisteme de prescriere manuala a puterii de incalzire, de masura a temperaturii pardoselei, de masura a temperaturii in spatiul incalzit, sisteme de reglare a temperaturii, functie de temperatura in spatiul incalzit, de temperatura pardoselei si de diferenta dintre temperatura mediului exterior si a celui incalzit, precum si sisteme de prescriere a temperaturii, de cuplare si decuplare a incalzirii, in timp.
Desi s-a vehiculat ca ar pune probleme de aerisire, condens etc., daca sistemul este instalat corespunzator nu ridica niciun fel de dificultate. Mai mult, are o multime de avantaje, atât pe partea de eficienta termica si economie de energie, cât si in ideea ca nu ocupa spatiu in plus.
Bradut-C. SUCIU



