Uncategorized

Sovata ratează fonduri Phare

Cele patru proiecte de hotărâri înscrise pe ordinea de zi care vizau în special obținerea de venituri prin darea în administrare și prin mijlocul concesionării unor suprafețe din domeniul public dar și finanțări din buget, au fost citite cu mare grabă de secretarul Domokos Andras și votate în unanimitate de cei 14 consilieri prezenți. Totul mergea ca pe roate, automat, fără ezitări, stagnări sau controverse pe marginea subiectului. Domnii consilieri păreau interesați mai mult de traiectoria sumelor, decât de-a pune în balanță cuantumul efectiv al fondurilor atrase și a celor cheltuite. Poate la următoarea ședință o să figureze și un deficit bugetar pe ordinea de zi.

Consilierii ecologiști
se revoltă

Viceprimarul Hegyi a scos din buzunar un proiect care nu încăpea pe ordinea de zi. Propunerea a fost făcută de conducerea hotelului Aluniș, care și-a manifestat un interes aparte față de un teren proprietate publică a consiliului pe care dorește să-l transforme într-un parc. Proiectul a dat naștere unor controverse vehemente, consilierii exprimându-și dubiile potrivit cărora conducerea hotelului va distruge astfel flora și vegetația spațiului în cauză. Trebuie să amintim neapărat că vegetația care constituia obiectul harței s-a dovedit a fi o groapă demult uitată, în care consilierii “ecologiști” cultivau buruieni de ceva vreme. În sfârșit, după îndelungi discuții de prisos proiectul a obținut voturi suficiente pentru a fi aplicat.

Momentul
adevărului…

…l-a constituit finalul ședinței, când viceprimarul Hegyi Mihaly și-a prezentat calm regretele față de eșuarea negocierilor care s-ar fi soldat cu accesarea unor fonduri considerabile în cadrul finanțării Phare. Prin intermediul acestei finanțări care avea ca finalitate reabilitarea întregului sistem de distribuire a apei potabile, fiecare familie din Sovata ar fi beneficiat de lucrări în valoare de 60 de euro. Jumătate din suma totală ar fi fost rambursabilă în termen de 15 ani. Motivul eșecului îl constituie deșteapta decizie a Primăriei de a concesiona întregul sistem de alimentare cu apă potabilă, altei firme decât Aquaserv. Trist dar adevărat, Hegyi a reușit să-i convingă pe consilieri, că acest ajutor nu ar fi reprezentat nimic bun. Sovata nu are nevoie de finanțări extrabugetare. În condițiile actuale nici bugetul pe zece ani n-ar fi ajuns pentru reabilitarea sistemului de distribuție a apei. Fapt care ar fi fost mai mult decât necesar, devreme ce pierderile din rețea se ridică la 40 %. Consilierii s-au lăsat înduplecați, ba chiar păreau entuziasmați de “măreața realizare” a executivului, noi însă nu.

Show More

Related Articles

Back to top button
Close