Omul care şi-a riscat viaţa pentru fotbal

Nici unul din examenele pe care ni le scot în faţă şcolile, oricât de multe ar fi ele, nu pot fi comparate cu încercările la care ne supune viaţa. Important este să poţi trece peste momentele de cumpănă

şi să converteşti fiecare lovitură într-o victorie,

într-un pas înainte. Printre sportivii care au reuşit

să facă asta se numără şi portarul Dorin Naste. Lovit de două ori de soartă, el a ştiut să meargă mai departe. A chelit complet la o vârstă fragedă

şi apoi şi-a pierdut un rinichi din cauza fotbalului. Nici una dintre probleme nu l-a oprit însă.

A pariat cu propria-i viaţă pe un bilet ce s-a dovedit câştigător.

Dorin a făcut primii paşi pe un teren adevărat de fotbal când avea 10 ani. Se întâmpla în 1965, la Iaşi. A ales postul de portar. Cam în acea perioadă a observat că are o mică problemă cu părul. I s-a recomandat un tratament cu ultraviolete, însă din cauza unei neglijenţe, care îi aparţine, rădăcina părului i-a fost arsă complet şi a chelit la scurtă vreme. “Am fost tare necăjit atunci. Mă nemulţumea gândul că îmi voi trăi aşa toată viaţa. După un timp, am început să mă obişnuiesc cu ideea. Mi-am spus că nu ăsta e cel mai important lucru, că succesul în viaţă nu depinde de cât păr ai pe cap. M-am concentrat şi mai mult pe ceea ce făcem: fotbalul.”

La doar  17 ani, înainte să termine junioratul, Naste a debutat în prima divizie, cu Politehnica Iaşi. Era în 1972, într-un meci cu FC Argeş. Poli a pierdut atunci cu 1-0, dar FC Argeş avea o echipă foarte bună. După un sezon la Politehnica, Naste a trecut la Nicolina Iaşi. A fost nevoit apoi să stea un an pe tuşă, în “carantină” cum se numea atunci, pentru că nu a primit dezlegare de la club, iar regulamentele din acea vreme nu-i permiteau să facă aproape nimic fără dezlegare. A urmat un transfer la Jiul Petroşani şi primul contact cu Europa. Formaţia din Petroşani a câştigat Cupa României, 4-1 cu Poli Timişoara în finală, şi a jucat în cupele europene cu cunoscuta echipa scoţiană Dunde United.

Rinichiul i s-a rupt în 4 bucăţi

Era 15 noiembrie 1974, zi în care viaţa lui Naste s-a schimbat mult. Jiul avea un meci amical la Vaslui. La un moment dat Naste a ieşit la un blocaj, dar piciorul atacantului advers l-a lovit în spate, în zona rinichilor. A rămas întins la pământ, ca fulgerat.  A fost transportat urgent la spital, iar medicii i-au dat o veste şocantă. Rinichiul drept era rupt în 4 bucăţi. A fost operat la puţin timp de doctorul   Dolinescu, “cel mai bun chirurg din Iaşi”, cum îi spune Naste. I s-a extras rinichiul rupt şi i s-a spus că va putea trăi cu un singur rinichi, dar că trebuie să-şi ia adio de la fotbal. Poate că viaţa lui ar fi fost cu totul altfel, dacă o doctoriţă din spitalul în care era internat nu i s-ar fi spus câteva cuvinte. “Într-o zi s-a dat la televizor o retrospectivă sportivă a anului, iar o doctoriţă, care văzuse emisiunea, mi-a spus : “L-am văzut pe Naste pe teren şi sper că nu a fost pentru ultima oară.” Cuvintele ei au însemnat enorm. În acel moment m-am decis că voi contiuna cu orice preţ.” I-am spus doctoriţei că în 6 luni am să fiu din nou pe terenul de fotbal şi nu am greşit prea mult. După 9 luni jucam din nou. Au mai fost câteva lucruri care m-au ajutat. Doctorul Ioan Drăgan participase cu un an înainte la un simpozion în Germania, în care un medic neamţ susţinea faptul că i-a dat aviz unui fotbalist care avea un singur rinichi.

S-a făcut o comisie şi după ce am dat şi o declaraţie că îmi asumam toate riscurile, mi s-a dat voie să joc. A fost o mare surpriză pentru cei care mă cunoşteau şi care mă considerau deja terminat.” La fiecare 6 luni lui Naste i se făcea un control amănunţit şi îi era reînoit avizul.

A reintrat în fotbal la Mureşul Deva, în Divizia B. Aici a avut o evoluţie bună, aşa că după un sezon a revenit la echipa unde debutase, Politehnica Iaşi. Echipa moldoveană evolua în prima divizie, cu un Naste tot mai bun. Momentul critic era depăşit în totalitate.

În Mureş pentru soţie

A jucat la Poli Iaşi  până 1981, când a decis să se mute la Târgu-Mureş. Cea pe care şi-a ales-o de soţie era dintr-o localitate apropiată de Târgu-Mureş, iar Naste a urmat-o, mai ales că tatăl lui, fost fotbalist, era născut în Reghin. Transferul lui la ASA a venit astfel firesc.

Era mai 1982 când a început să joace sub culorile echipei militare. I-a prins şi pe câţiva dintre componenţii “echipei de aur”, cum ar fi Boloni, Hajnal sau Ispir. La ASA a debutat tot într-un meci cu FC Argeş, câştigat de data aceasta, cu 1-0. ” Au fost vremuri frumoase. Avem o echipă bună, ne puteam bate de la egal la egal cu orice formaţie din ţară. Tribunele erau mereu pline, iar publicul era mereu alături de noi. Cum se spune în fotbal, era cel de al 12-lea jucător.

În sezonul 1985-1986 Naste a jucat la FC Electromureş, dar a revenit în anul următor la formaţia militară. În primăvara lui 1988, la 33 de ani, s-a retras. “Simţeam că nu mai mergea ca altă dată. Am zis că mai bine mă retrag într-un moment bun, decât să văd că nu mai e nevoie de mine.” a povestit Naste. După ce şi-a pus ghetele în cui, o vreme a fost antrenor la FC Electromureş, arbitru de fotbal, vicepreşedinte al Asociaţiei Judeţene de Fotbal. Ca orice om care şi-a trăit cei mai frumoşi ani din viaţă în iarbă, Naste nu se poate despărţi complet de terenul de fotbal. Acum este observator la Diviziile B şi C şi susţine că va rămâne aproape de fotbal câtă vreme îl vor ţine puterile. Are un băiat de 22 de ani, care însă nu a vrut să se facă fotbalist. Naste junior este, în schimb, arbitru de categoria I.

“Lung 10, Naste 10 plus”

Ca orice portar de fotbal, Dorin Naste a avut şi el momente nefaste, dar şi clipe în care a simţit că atinge cerul cu mâinile. Unul dintre cele mai frumoase momente s-a petrecut într-un meci jucat la Târgu-Mureş, ASA – Universitatea Craiova. “A fost extraordinar. Meciul s-a terminat 0-0, dar am fost atunci într-o formă de zile mari. Am scos absolut totul şi am apărat şi o lovitură de la 11m. Ţin minte că l-am exasperat atunci pe Cârţu. Mai în glumă, mai în serios, atacanţii craioveni începuseră să mă înjure, de ciudă că nu pot marca. Au fost cel puţin 8-9 situaţii în care jucătorii lor au scăpat singuri cu mine, dar nu au putut înscrie. A doua zi titlul ziarului Sportul era: “Lung 10, Naste 10 plus”. Pentru mine a fost o mare bucurie să ies învingător în duelul cu un portar de talia lui Silviu Lung. ” îşi aminteşte Naste, cu nostalgie. 

“Un portar plângea în poartă”

Un moment greu în cariera lui Naste a fost chiar la debut. Juca la Poli Iaşi, iar echipa se bătea să scape de retrogradare. Într-un meci decisiv, cu CFR Cluj, la scorul de 2-2 Naste a ieşit la o centrare. A strigat “euuu!”, dar a scăpat mingea în poartă. Poli Iaşi a retrogradat şi toată vină a fost aruncată pe capul lui. “Aveam 17 ani. Mi-a fost foarte greu să trec peste acest moment, dar am înţeles că lucruri de genul ăsta fac parte din riscurile meseriei. Eu consider că cel mai greu post e cel de portar. Toată presiunea e pe capul tău. Dacă atacanţii ratează mult nu e mare problemă, dar dacă greşeşte un portar, e bai. În plus, ca portar, tu eşti cel care dirijează echipa în teren.”

A apărat 7 penalty-uri din 10

Naste era cunoscut ca un portar bun în general, dar mai ales pentru pararea loviturilor de pedeapsă. Spectatorii târgumureşeni nu erau îngrijoraţi când adversarii ASA aveau o lovitură de la 11. În cele mai multe situaţii, Naste apăra şutul .” Nu ştiu exact câţi de 11 m am apărat în carieră, dar ştiu că la un moment dat, din 10 penalty-uri consecutive am primit doar 3 goluri. Nu mă mişcam până jucătorul nu lovea mingea. Statura şi forţa mă ajutau să ajung repde la locul spre care se îndrepta mingea. Mă antrenam special pentru asta şi chiar făceam pariuri pe bere sau pe bani, cu colegii. Uneori rămâneam după antrenament şi ne jucam.Făcea ceva bănuţi.” a povestit fostul portar.

Chelia i-a adus celebritate

Când vorbeşte despre chelia lui, Naste nu are nici un fel de reţinere sau jenă. Ba chiar spune că acest aparent defect fizic l-a ajutat în cariera fotbalistică. “Nu m-a deranjat deloc. Nu mă supărau nici glumele şi nici răutăţile unora dintre fotbalişti sau spectatori. Mă amuza şi chiar mă ajuta să ies în evidenţă. Ţin minte că atunci când am jucat cu Jiul în cupele europene, în Scoţia, ziarele de acolo au scris a doua zi că “în minutul 75 a intrat pe teren şi cel de-al 5-lea reflector al nocturnei.” Era vorba de mine. A mai fost o chestie amuzantă. Jucam cu Universitatea Cluj, iar în cele două porţi eram eu şi Lăzăreanu, ambii fără pic de păr pe cap. Ziarele au scris că fiecare din cele două formaţii avea câte un cap luminat. Nu mai vorbesc de comentariile din tribune. La Târgu-Mureş lumea mă striga Copoc (Copoţ), iar alţii îmi ziceau “Fantomas”. A fost cea mai mică problemă pe care am avut-o.”

“Ultimii preşedinţi de la ASA au ruinat echipa”

Când vine vorba de situaţia actuală de la ASA, Naste nu-şi poate ascunde un sentiment de dezamăgire. El consideră că vinovaţi de situaţia în care a ajuns formaţia militară sunt ultimii doi preşedinţi Vasile Maghiar şi Ioan Murar, dar şi indiferenţa autorităţilor locale. “Din păcate, nu au fost oamenii potriviţi la locul potrivit. Au fost depăşiţi de situaţie, motiv pentru care au făcut multe greşeli. Ca fost jucător la această echipă mă doare să văd unde a ajuns. Când ştiu ce era pe vremea noastră, câţi oameni veneau la fotbal şi ce spirjin era de la oraş, nici nu-mi vine să cred că e adevărat ceea ce se petrece acum. Eu înţeleg că oraşul are multe probleme, dar atâtă neimplicare ca la Târgu-Mureş, din partea Primăriei, eu nu am văzut nicăieri. Sunt multe oraşe unde se dau miliarde pentru sport. Sunt o grămadă de exemple. La noi nu se face aproape nimic. Nu înteleg de ce, pentru că nu suntem nici mai proşti şi nici mai săraci decât alţii.”