Uncategorized

Spaima portarilor

Târgumureşeanul Kacso Endre este coşmarul numărul 1 pentru portarii din Divizia A de fotbal în sală.
Puţin după jumătatea campionatului atacantul lui FC Trasilvania stă confortabil în postura de lider al clasamentului golgheterilor, cu 31 de goluri. 

Kacso Endre este un nume familiar pasionaţilor de minifotbal din Tîrgu Mureş, şi mai nou şi din ţară.
În cele 16 etape scurse pînă acum în Divizia A de fotbal în sală, Kacso a reuşit să marcheze 31 de goluri. Asta înseamnă o medie de aproape două goluri pe meci. Dacă în ceea ce priveşte fotbalul de sală se ştiu multe despre atacantul târgumureşean, mai puţini sunt cei care cunosc trecutul jucătorului pe teren de iarbă.
E greu de crezut că un fotbalist cu talentul lui nu putea să facă treabă bună şi la fotbalul mare. Şi chiar a făcut, până la un moment dat, când s-a retras. Prea devreme.
Kacso a început să joace fotbal la Clubul Sportiv Şcolar Târgu Mureş. A fost chemat la o selecţie a lotului naţional de juniori, când avea 16 ani şi a participat, tot ca junior, la 4 turnee semifinale.
Deşi avea talent cu carul, a renunţat la fotbal când abia împlinise 18 ani. Nu a avut un motiv foarte întemeiat să facă acest lucru, dar aşa s-a întâmplat. “Nu era uşor să ajungi să joci într-o echipă de seniori. Au fost unele lucruri care nu mi-au plăcut în privinţa modului cum se făcea selecţia pentru echipele mari, aşa că am renunţat. Am preferat să merg în armată. Am momente în care regret că nu am continuat, dar aşa a fost să fie”, a mărturisit târgumureşeanul.
El a mai jucat apoi, câţiva ani mai târziu, în Divizia D, la echipele locale Gaz Metan şi la Metalotehnica, dar a renunţat deoarece marea lui pasiune a fost şi este minifotbalul. A jucat multă vreme în campionatele din Tîrgu Mureş, iar de anul trecut evoluează în Divizia A de futsal, la FC Transilvania. Prestaţiile lui l–au impresionat pe antrenorul echipei României, Jakab Zoltan, astfel că  atacantul a fost selecţionat în lotul naţional.
Kacso îşi doreşte deocamdată să fie sănătos, ca să poată înscrie cât mai multe goluri şi crede că nu poate rata titlul de golgheter al primului campionat naţional de fotbal în sală.

Kacso Endre are câteva calităţi care îl ajută mult la fotbalul de sală. Protejează foarte bine mingea, are un dezvoltat simţ al porţii şi un plasament bun. Dacă reuşeşte să facă preluare în careu, indiferent în ce poziţie, mureşeanul e greu de oprit. 4-5 preluări din apropierea porţii, înseamnă pentru Kacso un gol.

“Îmi place mai mult minifotbalul. E mai rapid, mai imprevizibil, mai interesant. Eu unul mă simt mai în largul meu cînd joc pe teren mic. Mi se potriveşte mai bine.” 

Show More

Related Articles

Back to top button
Close