Spital retrocedat
Conducerea Spitalului municipal “dr. Eugen Nicoară” se confruntă în această perioadă cu problema retrocedării imobilului în care își desfășoară activitatea administrația. Aceeași soartă o are și clădirea în care funcționează medicina internă, chirurgia, compartimentul de primire urgență și radiologia, precum și clădirea unde își desfășoară activitatea biroul de internări al spitalului.
Spital cu chirie
În următoarele zile, conducerea spitalului va avea o întrevedere cu Menyei Ioan Ștefan, proprietarul de drept al clădirii unde se află administrația pentru a discuta termenii de închiriere. “Conform legii retrocedărilor, avem dreptul ca în următorii cinci ani de la retrocedare să ocupăm acest spațiu, plătind o anumită sumă proprietarului”, a declarat Iuliu Moldovan, managerul Spitalului “dr. Eugen Nicoară”.
Până în 2003, proprietarul spitalelor a fost Ministerul Sănătății, iar după 2003, prin ordonanță și mai târziu lege, spitalele au trecut în proprietatea consiliilor locale. Primăria a dat spațiile în administrare gratuită conducerilor unităților sanitare, ultimul proprietar al clădirii fiind astfel Primăria Reghin. Aceasta va fi cooptată pentru soluționarea problemei închirierii spațiilor care au fost retrocedate sau sunt în curs de retrocedare.
Scurt istoric
Construcția Spitalului municipal “dr. Eugen Nicoară” a fost finalizată în anul 1930, pe atunci spitalul având trei corpuri, clădirea administrației, clădirea unde funcționează în prezent medicina internă, chirurgia, compartimentul primire urgențe și radiologia și corpul unde se află biroul de internare.
Clădirile anexe construite după 1930 nu pot fi retrocedate, acestea fiind în proprietatea spitalului. Din terenul de 2,7 ha urmează a fi retrocedat 1,5 ha. Terenul de 1,5 ha împreună cu cele trei corpuri au fost lăsate prin testament Arhiepiscopiei Ortodoxe Alba Iulia, aceasta revendicând moștenirea. Dosarul este pe rol la Comisia specială de retrocedare a bunurilor imobile care au aparținut cultelor religioase și va fi cel mai probabil aprobat.
Fără investiții
În ultimii patru ani, Spitalul Municipal “dr. Eugen Nicoară” nu a mai avut parte de nici o investiție pentru renovarea acestuia “s-au acordat fonduri pentru reparații curente și capitale” a mai adăugat Iuliu Moldovan. Canalul termic exterior are nevoie de o investiție, proiectul fiind făcut la fel și studiul de fezabilitate.
Noul Spital
Investiția ce ar fi necesară pentru renovarea întregului spital ar fi mult prea mare, motiv pentru care, la nivel local s-a aprobat construirea unui nou spiatal, pe un teren donat la ieșirea din Reghin spre Breaza “soluția cea mai bună în cazul nostru este construirea unui spital nou, care să corespundă normelor actuale”, a mai adăugat Iuliu Moldovan. În această situație, construcția unui nou spital ar presupune un timp mai scurt față de renovarea actualei clădiri. Proiectul pentru noul spital se află la început, în prezent “așteptăm fondurile pentru realizarea studiului de fezabilitate” a afirmat managerul Spitalului dr. Eugen Nicoară”, Iuliu Moldovan.
Alexandra PAȘCA



