Sportul devine prioritate în Mureș
Pentru unii sportul înseamnă mișcare, sănătate, vigoare. Pentru alții, e un hobby, scump, uneori, poate chiar un lux. Mai este o categorie de oameni care fac din sport o afacere, care le aduce bani și prestigiu.
Vinerea trecută, în cadrul unei conferințe de presă, Marius Pașcan, prefectul județului Mureș, și Doru Borșan, noul director coordonator al Direcției Județene pentru Sport Mureș (DJS), au promis susținere necondiționată pentru dezvoltarea sportului mureșean. Sportul de masă, cel școlar și sportul de performanță sunt cele trei niveluri la care doritorii pot avea acces.
Primăriile, puse în mișcare
Sportul de masă este cel care aduce beneficii certe oricui îl practică, dar numai din punct de vedere al sănătății. ”Mișcarea are în timp un important impact asupra sănătății populației. În acest sens, avem în vedere încurajarea și dezvoltarea sportului de masă. Fiecare cetățean al orașului trebuie să aibă acces pe terenurile de sport”, a afirmat prefectul Marius Pașcan. Sportul de masă are la bază implicarea a cât mai multor persoane, indiferent de aptitudini sau vârstă. Un proiect numit ”Sportul la sate” se află în prezent în atenția celor care conduc destinele sportului mureșean. ”Atragerea a cât mai multor primari, indiferent de culoarea politică, în activități organizate cu diverse ocazii ar fi o soluție pentru dezvoltarea sportului de masă”, ne-a declarat Doru Borșan. Este baza piramidei, cea care poate fi considerată ”fundația” în ceea ce privește mișcarea sportivă.
Școlile trebuie să reintre în circuitul sportiv
Sportul școlar, dacă este încurajat și susținut de cei în măsură, este cel care duce la descoperirea, pregătirea și promovarea talentelor. ”Fiecare liceu, fiecare școală ar trebui să aibă echipe la diverse ramuri sportive, sau sportivi care să participe la discipline individuale. De aici pot apărea marile talente, de aici pot apărea valori care să ne reprezinte cu cinste”, susține Doru Borșan. În privința cadrelor care să se ocupe de descoperirea, pregătirea și promovarea noilor talente, șeful DJS crede că s-ar impune o întinerire.
Performanțele se obțin cu infrastructură sănătoasă
Pentru sprijinirea sportului de performanță, primul pas ar fi reabilitarea infrastructurii. Fără o bază materială solidă, Mureșul nu are nicio șansă de a intra în circuitele europene. ”Sala Sporturilor din Târgu-Mureș a fost construită în urmă cu 32 de ani. De atunci nu a fost renovată decât în ceea ce privește birourile și vestiarele. Era o prioritate și aceasta, deoarece este important ca să-i putem primi într-un cadru civilizat pe cei interesați să pună umărul la promovarea sportului mureșean. Infrastructura mureșeană se află aproape de dezastru! Dacă ne uităm cum arată Stadionul Municipal sau Sala Polivalentă ne dăm bine seama cât de rău stăm în această privință. Sportivi fără baze sportive nu există!”, susține Doru Borșan. După numirea în funcție la DJS, Borșan a anunțat mai multe proiecte, cum ar fi renovarea și construirea de noi baze sportive în județ, programe pentru orientarea tinerilor către cariere sportive, accesarea de fonduri pentru finalizarea construcției patinoarului. ”Trecerea bazelor sportive existente în administrarea consiliilor locale este un pas important. Doar acestea pot obține fonduri europene pentru aceste destinații. S-au pierdut ani și în ceea ce privește reabilitarea bazelor existente”, consideră prefectul județului. Datorită unor erori comise, nu există niciun demers oficial de trecere în patrimoniul municipalității a bazelor lăsate în paragină. Renovarea Sălii Sporturilor, împreună cu definitivarea patinoarului și construirea unui tunel prin care acestea să comunice ar ajuta municipiul să intre în circuitul european indoor. Aceste lucrări ar necesita aproximativ 6 milioane de lei (1,5 milioane euro). ”Va fi un greu frumos, pentru că sportul îmi place, face parte din sufletul meu, din familia mea. Împreună cu organismele competente, cu ministerul, cred că putem face ceva pentru sportul mureșean. Sper ca la finalizarea mandatului să se vadă o schimbare!” a mai spus Doru Borșan.
Mihai VEREȘ
Doru Borșan: „Infrastructura mureșeană se află aproape de dezastru! Dacă ne uităm cum arată Stadionul Municipal sau Sala Polivalentă ne dăm bine seama cât de rău stăm în această privință. Sportivi fără baze sportive nu există!”
Marius Pașcan: “Fiecare cetățean al orașului trebuie să aibă acces pe terenurile de sport!”



