Sta-v-ar ciolanu’-n gât!
Avem politicieni unul și unul. Parcă a tunat și i-a adunat… Bine’nțeles că-n viața de zi cu zi nu-i vedem așa. Se abțin, pezevenghii. Atunci chiar par niște personaje oarecum normale. Cum adie însă puțină aromă de ciolan, parcă înnebunesc cu toții. Promit marea cu sarea, se consideră brusc frații tăi de cruce, dau cârnăciori și bere de pomană, cântă, dansează, într-un cuvânt, fac ca toți dracii doar-doar o ieși ceva. Spectacolul unei întregi clase politice lovite de streche e jalnic. Privindu-i, stai și te întrebi: Noi chiar pe ăștia trebuie să-i votăm?.. La urma urmei, nici nu contează doctrina (în care, oricum doar proștii cred), atâta timp cât toți sunt o apă și-un pământ. L-ați văzut pe premier cum își suflecă mânecile și o pune de o miuță cu prostimea extaziată? Nu-l interesează că-și strică pantofii, nici că-și dă peste cap întreaga agendă. Oamenii de rând înainte de toate. E de-al nostru, ce mai…
Dar pe duduca Eba, ați văzut-o ce frumușel se unduia pe ritmuri de manele în mijlocul țigăniei? „Proști, da’ mulți” pare să-i fie strategia, deși mă îndoiesc sincer de faptul că a citit vreodată vreun cuvințel din nuvela cu Lăpușneanul. Oricum, sunt sigur că strategiile astea nu se-nvață prin cărți plicticoase. Astea sunt în instinct, în sânge, în măduva oaselor, peste tot… Trebuie să fii născut pentru asta. Să știi să minți zâmbind și să-ți miroși electoratul de la distanță. Să știi cum să fii țigancă (împuțită ???) cu țiganii și adepta drogurilor cu drogații. Pentru asta îți trebuie însă și-un obraz gros ca talpa. UDMR-iștii, bunăoară, încep să devină mari experți la asta. Cu fiecare alegeri, mai îngroașă puțin din obraz. I-ați văzut pe Marko Bela și pe părințelul László ce frumos încap pe același afiș. Ca doi frățiori. Tot împreună agită și hârdăul cu zoaie ca să-și adune poporul la vot. Electorat au berechet. Acesta trebuie ținut în permanență în priză. Cu autonomia, cu pozatu-n victime, cu declarații la limita șovinismului și când situația o cere, cu doi-trei stropi de zoaie. Vă-ntrebați dacă ține figura? Ei bine, ține de minune. Atâta timp cât există bună înțelegere și cei doi frățiori de pe afiș nu se ceartă, n-are de ce să nu meargă. Că nimeni nu știe să gâdile fantezia autonomiei cum știu ei doi…Vorba românului, unde-s doi puterea crește…
Din aceeași categorie a frățiorilor care se iubesc cu foc, vi-i prezentăm și pe cei doi mari români, justițiari și fără seamăn de patrioți, Gigi Becali și Corneliu Vadim Tudor. Despre ei n-ar fi prea multe de spus, pentru că știți și voi singuri. Totuși, avem o fotografie poznașă pe care unul din cititori ne-a trimis-o. Titlul: dragoste de porumbei. E vorba de o coroană de flori pe care cei doi, aflați în luna de miere prin țară, au depus-o…nici ei nu mai au habar unde. Acolo unde îi vedeau cât mai mulți gură-cască, de bună seamă…Fotografia o puteți admira în Poiana lui Iocan. Savurați-o! Arată bestial cele două nume pe aceeași coroană…
Cât despre faptul că am scris un ditamai textul numai despre politicieni, nu vă îngrijorați. N-am început să mă pricep la politică. Mai răbufnesc și eu din când în când. Ca orice om. Zilele trecute, prin Piața Trandafirilor o caravană electorală făcea un tărăboi de nu te înțelegeai om cu om. Am strâns din dinți și n-am zis nimic. Lângă mine însă, un moșuleț n-a mai putut răbda:
“Sta-v-ar ciolanul în gât de nesătui!… “ Am tresărit. Urarea pe care o cloceam eu în suflet suna cam tot așa. Bine, a mea era mult, mult mai colorată. Conținutul însă era același….
Allain CUCU
