Stanculescu si Chitac, dincolo de falsele mituri

Incarcerarea generalilor Stanculescu si Chitac – doua personaje importante ale evenimentelor din decembrie 1989 – dincolo de spectacularul unei arestari in direct n-a insemnat mare lucru. Poate nici chiar pentru cei care si-au pierdut atunci copiii sau au ramas marcati definitiv, fizic sau psihic, de cele traite atunci. Ei au asteptat probabil sa cada si alte capete. In timp ce ni se baga pe gat mitul “revolutiei romane”, artizanii din umbra ai acelor evenimente pot sa respire (aproape) linistiti. Asa ca pot sa-si incaseze pensiile in tihna, sa-si vada de afaceri sau sa faca politica in continuare.

Pe masura ce trece timpul, ei sunt tot mai aproape de exonerarea de orice raspundere. Iar regimul actual, direct sau indirect, ii protejeaza. In spatele afacerii Stanculescu si Chitac se afla interese mult mai mari. Iar sferturile sau jumatatile de adevar nu ajuta prea mult. Daca despre Chitac, fost sef al armei chimice, fost comandant al trupelor de graniceri, fost ministru de Interne…se vorbea in armata ca fiind generalul care “poarta o caciula prea mare” pentru capul lui, despre Stanculescu se vorbea altfel. Abil, inteligent si foarte alunecos, Stanculescu este cladit dintr-un alt aluat. El poseda un instinct de conservare rar intalnit. Deci el merita o atentie mai mare.

Stanculescu, un carierist

apropiat de cuplul Ceausescu

Intr-o emisiune de saptamana trecuta de la postul Antena 3, analistul militar Radu Tudor ii prezenta pe doi militari ca avand o tinuta morala ireprosabila, fapt pentru care s-au bucurat de mult respect in armata romana si de care – spunea Tudor – se bucura si acum in randul tinerilor ofiteri. Nu am calitatea de a aprecia cat de vinovati sau nevinovati sunt cei doi generali. Insa ceea ce pot sa spun eu, ca om educat si format in sistemul militar, si care dincolo de optiunile mele personale, in 1989 am trait grozavia acelor momente la cote maxime, este faptul ca generalul Victor Atanasie Stanculescu era departe de a se bucura de acel respect de care vorbea Radu Tudor. Om inteligent si ambitios, devenit general inca din anii ’70, fost sef al inzestrarii armatei romane, un personaj care cunostea foarte bine si dedesubturile tranzactiilor cu armament pe care le derula statul roman in strainatate, Stanculescu era perceput in armata ca un militar carierist si obedient, foarte apropiat de cuplul Ceausescu caruia ii datora in buna parte si ascensiunea. In acelasi timp foarte apropiat si de Securitate.

“Generalul

cu piciorul in ghips”

Evenimentele din decembrie ’89 au venit sa completeze profilul moral al acestuia. Generalul cu “piciorul in ghips” din decembrie ’89 – cum a inceput sa fie poreclit imediat dupa evenimente – a fost considerat un personaj foarte versatil. Si asta pentru ca intr-un moment in care ar fi trebuit sa-si asume niste raspunderi corespunzatoare functiei si gradului pe care-l purta la acel moment, a preferat sa se sustraga. Dupa ce cursul evenimentelor a luat o directie clara, a revenit in prim plan. Ambitios cum fusese intotdeauna si sustinut de OCULTA care lucrase si in decembrie ‘89, l-a dat la o parte pe gene­ralul Gusa, cel care in virtutea functiei pe care o detinea – cea de sef al Marelui Stat Major – ar fi fost cel mai indreptatit sa preia comanda armatei. Devenit ministru al armatei romane, Stanculescu n-a avut nici de data aceasta curajul sa-si asume raspunderi conform functiei si gradului sau. “Cangrena” care incepuse sa se raspandeasca in armata la inceputul anului 1990, asa numita CADA, cea generatoare de indisciplina si insuburdonare, a fost desfiintata (nota bene) din ordinul lui Stanculescu. Dar a facut acest lucru prin intermediar si in timp ce era plecat din tara. N-a fost un act barbatesc si demn de primul militar din ierarhia armatei romane, cel care ar fi trebuit sa ia o pozitie publica, clara si intransigenta. Se pare ca nici de mutarea generalului Gusa la comanda Armatei de la Buzau – functie inferioara celei pe care o ocupase pana atunci – Stanculescu nu ar fi fost strain. A facut-o probabil discret si prin intermediari, in aceeasi maniera atat de personala. In timpul evenimentelor din decembrie 1989, Gusa intrase in conflict cu Iliescu, dar si cu altii care gravitau in jurul acestuia. Gusa avea personalitate si spunea lucrurilor pe nume. Asta probabil ca i-a adus si moartea. KGB-ul nu uita si nici nu iarta.

Stanculescu cel criptic

Desi tracasat de procese, Stanculescu a supravietuit foarte bine tranzitiei. General cu patru stele, intrat in afaceri bancare, Stanculescu era un om de succes si in acelasi timp foarte influent. Aflat la o varsta venerabila, Stanculescu ar fi trebuit sa se gandeasca ca acest popor, prea mult si inutil sacrificat in istoria sa de lideri incompetenti, merita totusi cateva adevaruri fundamentale. Un adevar ar fi cel legat de evenimentele din decembrie 1989. Ce servicii straine au fost implicate? Ce compartimente din armata au conlucrat cu acestea? Cine au fost teroristii? Care au fost agentii de influenta care au actionat atunci si imediat dupa? Care este situatia lor actuala? Sunt acestia implicati in politica si in afaceri? Inainte de a fi arestat, Stanculescu a preferat sa ne spuna criptic, ca regreta faptul ca a cedat puterea in 1989. Mai mult decat atat, ne-a mai amintit si de vreo 9-10 casete pe care le-ar avea depozitate undeva in strainatate. Si care, vezi Doamne, detin adevaruri zguduitoare despre decembrie ’89, fortele si oamenii implicati atunci in evenimente. Adica ce vreti sa spuneti domnule general? Ce insinuati de fapt? Pe cine vreti sa atentionati sau sa santajati? Nu cumva ceea ce spuneti este iarasi un reflex al instinctului de conservare pe care l-ati avut intotdeauna? Nu stiu cat de vinovat sau nevinovat sunteti. Dar ceea ce stiu este ca nu v-ati bucurat nici pe departe de respectul de care s-au bucurat generalii Milea sau Gusa. Pentru ca simplul fapt ca nu v-ati asumat raspunderea. Ori asta nu se uita. Mai ales in istorie.

Nicolae BALINT

nicolae_balint@yahoo.com